În noaptea de vineri spre sâmbătă, poliţiştii au fost sesizaţi că, între localităţile Porumbacu de Jos şi Porumbacu de Sus, au fost trase mai multe focuri de armă, se arată într-un comunicat de presă de luni al Poliţiei Române.
La locul indicat au mers poliţişti din Porumbacu de Jos, Avrig, precum şi ofiţeri de la Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase Sibiu.
Pe DJ 105 J a fost depistat un autoturism, al cărui şofer, în vârstă de 40 de ani, a încercat să fugă de poliţişti, aceştia pornind în urmărirea lui.
În urma percheziţiei maşinii au fost găsite două căprioare împuşcate, o armă de vânătoare cu lunetă, patru tuburi, precum şi alte obiecte (lanterne, saci, recipiente de plastic etc.). Una dintre femelele căprior era gestantă, având doi pui.
Poliţiştii au confiscat arma de vânătoare, muniţia aferentă, precum şi celelalte obiecte folosite la vânat.
În cauză s-a întocmit dosar penal pentru braconaj cinegetic şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor.