Operatorii care vând şi montează aparate de aer condiţionat, amendaţi

Mai mult de jumătate din cei peste 360 de operatori economici care comercializează şi montează aparate de aer condiţionat verificaţi de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) nu respectă legislaţia, în urma controlului inspectorii aplicând amenzi de aproximativ 230.000 de lei.

Urmărește
1925 afișări
Imaginea articolului Operatorii care vând şi montează aparate de aer condiţionat, amendaţi

Operatorii care vând şi montează aparate de aer condiţionat, amendaţi

Inspectorii ANPC au verificat, în luna iulie, respectarea legislaţiei din domeniul protecţiei consumatorilor de către operatorii economici care comercializează dar şi de cei care montează aparatele de aer condiţionat.

Controlul a urmărit mai ales informarea corectă şi completă a consumatorilor cu privire la termenul de montaj şi eventualele costuri suplimentare aferente acestuia, astfel încât consumatorii să poată face o alegere în cunoştinţă de cauză şi s-a constatat că majoritatea vânzătorilor nu oferă astfel de informaţii.

De asemenea, inspectorii au urmărit verificarea respectării termenului de montaj de prestatorii de servicii autorizate.

Astfel, au fost verificaţi 240 de operatori economici care comercializau aparate de aer condiţionat şi 123 de operatori economici care asigurau montajul acestor aparate. La 134 de operatori economici s-au găsit deficienţe la vânzare, iar la 70 de operatori economici au fost găsite deficienţe la montarea aparatelor de aer condiţionat.

Preţul, cu toate taxele incluse, într-o formă neechivocă, uşor de citit, nu era afişat pentru aparatele de aer condiţionat. Lipseau, de asemenea, informaţiile complete referitoare la caracteristicile principale ale produselor, dacă se asigură sau nu montajul produselor, transportul, livrarea, montajul şi termenul în care se execută acesta (dacă montajul este asigurat de vânzător).

Clienţilor nu le era dat certificatul de garanţie pentru produsul comercializat, sau li se acordau certificate de garanţie incomplete, fără menţionarea operatorului economic care efectuează reparaţiile în garanţie, fără rubrici pentru consemnarea intervenţiilor în garanţie şi fără informaţii referitoare la numărul declaraţiei de conformitate şi a condiţiilor de garanţie.

Inspectorii au mai descoperit că în materialul publicitar, la oferta de vânzare a aparatului de aer condiţionat, era afişat un preţ mai mic decât preţul din magazin, iar pe eticheta ataşată produsului era marcat DAE 27,14 la sută, în realitate valoarea DAE fiind de 22,45 de procente.

La operatorii economici autorizaţi să efectueze montajul s-a constatat că lipseau informaţiile privind lungimea traseului frigorific, care intră în preţul produsului, şi suma care trebuie plătită suplimentar, privind durata medie de utilizare a aparatelor de aer condiţionat sau termenul de montare şi costurile aferente.

Pentru deficienţele constatate, inspectorii ANPC au dispus oprirea temporară de la comercializare, până la remedierea deficienţelor, pentru 66 de produse şi au aplicat 134 de sancţiuni contravenţionale, respectiv 53 de amenzi contravenţionale în valoare de 154.500 lei şi 81 de avertismente pentru încălcarea reglementărilor privind protecţia consumatorilor.

La unii operatori economici care asigurau montarea aparatelor de aer condiţionat inspectorii au constatat că lipsea autorizaţia de funcţionare pentru punctul de lucru de la care s-a achiziţionat produsul, nu erau afişate toate tarifele de montaj, iar cele afişate nu conţineau TVA.

Pentru abaterile constatate la operatorii prestatori de servicii de montaj, inspectorii au aplicat 28 de amenzi contravenţionale în valoare de 72.500 de lei şi 42 de avertismente, dispunându-se, totodată, oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficienţelor pentru 22 de operatori economici.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor sfătuieşte consumatorii ca, în momentul achiziţionării aparatelor de aer condiţionat, să solicite informaţii despre modalitatea de asigurare a montajului, termenul de efectuare a montajului, tariful perceput pentru montaj şi eventualele costuri suplimentare aferente operaţiunilor de montare.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici