UPDATE | Circulaţia pe linia 41 din Capitală, reluată pe ambele sensuri după deraierea unui tramvai

Publicat: 06 03. 2018, 19:02
Actualizat: 29 03. 2020, 23:14
„Tramvaiul deraiat la capat de linie Ghencea a fost repus pe linie”, este anunţul postat de RATB pe Twitter. Reprezentanţii Regiei Autonome pentru Transport Bucureşti au mai precizat că blocajul tramvaielor a durat aproximativ o oră.

„La ora 18:05, la plecare de la capăt de linie Ghencea, un tramvai din linia 41 a deraiat. Mijloacele de intervenţie RATB acţionează pentru remedierea situaţiei. În urma deraierii tramvaiului în zona terminalului Ghencea, circulaţia tramvaielor din linia 41 este blocată”, a anunţat RATB, pe pagina de Twitter.

Pentru preluarea călătorilor de pe traseu, RATB formează linia navetă de autobuze 641.