Aproximativ 13.700 de şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest în timpul acţiunii de vineri noapte, 103 dintre aceştia fiind verificaţi şi pentru consumul de substanţe stupefiante, se arată într-un comunicat de sâmbătă al Poliţiei Române.
În urma verificărilor au fost reţinute 530 de permise de conducere, fiind constatate 186 de infracţiuni şi 5.126 de contravenţii.
Dintre şoferii care vor fi cercetaţi penal, 128 aveau o alcoolemie peste limita legală, iar alţi doi, ambii opriţi în Bucureşti, au consumat stupefiante.
Din cei peste 5.000 de şoferi sancţionaţi pentru contravenţii, 147 consumaseră băuturi alcoolice şi 2.543 au fost prinşi conducând cu viteză peste cea permisă.
În Capitală au fost reţinute 37 de permise de conducere, după ce au fost controlate 1.789 de autovehicule, peste 1.000 de şoferi fiind testaţi cu aparatul etilotest. În urma verificărilor au fost depistate 288 de contravenţii, dintre care 27 privind consumul de băuturi alcoolice, 20 pentru nerespectarea regimului legal de viteză şi două privind nerespectarea prevederilor Legii 61/1991, a precizat Poliţia Română.
De asemenea, 18 dintre şoferii verificaţi vor fi cercetaţi pentru că au condus beţi, doi pentru că au consumat substanţe stupefiante şi trei pentru că nu aveau permis auto.
Acţiunea a avut loc în noaptea de vineri spre sâmbătă, la nivel naţional, pentru depistarea şoferilor care conduc sub influenţa alcoolului sau a substanţelor stupefiante şi a celor care depăşesc viteza legală.
Peste 1.740 de poliţişti au organizat filtre şi controale pe şoselele din ţară, acţionând cu 761 autospeciale, mai bine de jumătate dintre ele fiind dotate cu aparatură de supraveghere a traficului şi măsurare a vitezei de deplasare.
Acţiunea s-a desfăşurat sub coordonarea Direcţiei Rutiere din Poliţia Română, prin serviciile rutiere şi în sistem integrat în municipiul Bucureşti, prin participarea poliţiştilor din cadrul inspectoratelor judeţene de poliţie Călăraşi, Dâmboviţa, Ialomiţa, Ilfov, Prahova, Giurgiu, Teleorman şi Secţiei de Poliţie Autostrăzi. La acţiune au fost angrenaţi şi poliţişti antidrog specializaţi în combaterea criminalităţii organizate şi lucrători din cadrul ANA.