- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oprescu: Am simţit amestecul politicului, nu am fugit şi nu fug de răspundere
Primarul Sorin Oprescu a spus, sâmbătă, că a simţit, după tragedia de la Maternitatea Giuleşti, amestecul politicului, însă le spune celor care îl acuză, că nu a fugit şi nu va fugi de răspundere, precizând că în cele 18 spitale pe care le-a preluat în 2009 a investit peste 40 de milioane de euro.
Oprescu: Am simţit amestecul politicului, nu am fugit şi nu fug de răspundere (Imagine: Andrei Pungovschi/Mediafax Foto)
"Nu am fugit şi nu fug de răspundere. Ce am făcut în cele 18 spitale? Am făcut un departament de chirurgie hepatică la Spitalul «Sfânta Maria», al doilea după cel de la Fundeni. Am făcut o clinică de ultimă generaţie de gastro-enterologie la Spitalul Colentina, o clinică de radioterapie la Colţea, cea mai modernă cameră gamma la Spitalul Burghele, bloc operator nou şi secţie de terapie intensivă la Spitalul Foişor, de asemenea bloc operator la «Carol Davila», am refăcut în totalitate Spitalul Malaxa şi am organizat blocul operator şi, totodată, am refăcut Spitalul «Sfântul Luca»", a declarat primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, în replică la cei care l-au acuzat că de un an de când a preluat cele 18 spitale nu s-a îngrijit de acestea.
Totodată, Oprescu a adăugat că încă de la sfârşitul lui 2009 a anunţat că are în plan să construiască trei sau chiar patru spitale noi, fiind vorba de o unitate la Spitalul de copii "Victor Gomoiu", o alta în curtea Spitalului Colentina şi, de asemenea, una la Spitalul de Stomatologie.
"Majoritatea spitalelor preluate sunt clădiri vechi, unele trebuie închise, dar nu putem face aceasta peste noapte, fără să punem nimic în loc. Nu pot închide un spital fără să ridic un altul înainte în care să pot muta oamenii care lucrează în unitatea ce va fi desfiinţată", a mai spus Oprescu.
Întrebat dacă nu ar fi mai convenabil să închidă Maternitatea Giuleşti, unitate aflată în administrarea municipalităţii, având în vedere faptul că este o construcţie foarte veche, Sorin Oprescu a spus că nu poate face acest lucru acum.
"Acest spital are o adresabilitate foarte mare, există echipe de medici de excepţie şi dotări la standarde europene. Atunci când vom putea construi un spital nou, am putea vorbi despre închiderea acestei unităţi sau transformarea ei", a precizat Sorin Oprescu.
Edilul şef al Capitalei a ţinut să sublinieze că primele 18 spitale au fost preluate de municipalitate în aprilie 2009, iar ultimele trei în urmă cu o lună.
Oprescu a mai spus că după preluarea celor 18 spitale a plătit toate datoriile acumulate de acestea, iar aceste unităţi sanitare sunt în august 2010 fără datorii. Primarul general a precizat că a cerut expres directorilor spitalelor ca banii de care au fost scutiţi prin plata de către municipalitate a acestor datorii să îi folosească pentru achiziţia de materiale sanitare şi medicamente.
Primarul Sorin Oprescu declara, în aprilie, că pentru 2010 bugetul alocat celor 18 unităţi sanitare preluate de municipalitate este de 45 de milioane de euro.
Preşedintele interimar al organizaţiei PDL Bucureşti, Elena Udrea, declara, joi, că era necesar ca în aceste zile, după incendiul de la Maternitatea Giuleşti, primarul general să fie în Bucureşti.
Udrea mai spunea că "până la această oră" conducerea administrativă a spitalului Giuleşti ar fi trebuit să fie demisă.
"Ar trebui să vedem exact a cui e responsabilitatea. Constat că se vorbeşte de o vină colectivă. Până la această oră conducerea administrativă a spitalului ar fi trebuit să fie demisă şi mai cred că era necesar ca în aceste zile în Bucureşti să se afle primarul general", declara Elena Udrea, după o şedinţă a organizaţiei PDL Bucureşti.
Elena Udrea preciza că i-a solicitat primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, aflat în vacanţă, să convoace de urgenţă o şedinţă a CGMB pentru a se aloca fonduri din redistribuirea bugetului municipiului Bucureşti pentru reabilitarea Spitalului Giuleşti.
Întrebată ce se va face în cazul în care primarul general Sorin Oprescu ar refuza convocarea unei şedinţe a Consiliului General, Elena Udrea a spus: "Noi sperăm să nu refuze. Vom vedea atunci dacă nu vom iniţia o sedinţă extraordinară a Consiliului General, care are altă procedură de iniţiere".
Cinci bebeluşi, doi băieţi şi trei fete, au murit şi alţi şase sunt răniţi grav în urma incendiului care a avut loc luni, la Secţia de Terapie Intensivă Nou-Născuţi de la Maternitatea Giuleşti din Capitală.
Întreaga conducere a Maternităţii Giuleşti a fost suspendată până la finalizarea anchetei, în urma dispoziţiei primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, la scurt timp după ce ministrul Sănătăţii ceruse demiterea echipei manageriale a unităţii sanitare.
Parchetul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a declanşat o anchetă sub aspectul comiterii infracţiunilor de ucidere din culpă şi vătămare corporală gravă din culpă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO