Oprescu: Bucureştiul vrea să se înfrăţească cu Berlinul
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat luni, după întâlnirea cu vicepreşedintele Bundestag-ului, Susanne Kastner, că doreşte înfrăţirea Bucureştiului cu Berlinul, un proiect rămas de mai mult timp nerealizat.
Oprescu: Bucureştiul vrea să se înfrăţească cu Berlinul (Imagine: Mediafax Foto)
Vicepreşedintele Bundestag-ului, Susanne Kastner, şi-a exprimat regretul că în ultimii trei ani de zile nu s-a concretizat "o legătură de interes", atât pentru Bucureşti cât şi pentru Berlin şi că urmăreşte demararea procedurilor pentru înfrăţirea celor două oraşe, a spus primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu.
"I-am explicat doamnei Susanne Kastner că noi am făcut demersuri în acest sens încă înaintea acestei discuţii. Modul de viaţă al berlinezilor este asemănător cu modul de viaţă al bucureştenilor, chiar şi istoria de a petrece sub un anumit regim atâţia ani de zile", a precizat edilul şef al Capitalei.
Primarul general a explicat că este vorba de o experienţă de succes pe care doreşte să o realizeze prin înfrăţirea celor două oraşe.
ULTIMELE ȘTIRI
-
La două zile de la preluarea mandatului, Trump a dat primul interviu din Biroul Oval. Care sunt cele mai importante subiecte discutate de Președinte
-
Ponta, despre posibila sa candidatură: Nu candidez contra cuiva, o să iau decizia şi o să anunţ
-
Trump: Putin a vrut denuclearizarea
-
Trump la Davos: „Iubesc Europa”, dar „am nemulţumiri foarte mari” cu Uniunea Europeană
În cadrul întâlnirii de luni a primarului general cu vicepreşedintele Bundestag-ului au fost discutate mai multe teme sociale privind construcţia de locuinţe, oraşele înfrăţite şi schimbul de idei cu Asociaţia Oraşelor din Germania. De asemenea, potrivit edilului şef, discuţia a vizat şi problema copiilor instituţionalizaţi, pentru care este nevoie de "reluarea unor aşezăminte", dar şi de înfiinţarea unor centre în care aceşti copii să poată locui după împlinirea vârstei de 18 ani.
Vicepreşedintele Bundestag-ului a arătat că Bucureştiul este un oraş pe care îl cunoaşte de mai mult timp şi a explicat că mai sunt multe de rezolvat pentru funcţionarea metropolei bucureştene.
"Cunosc Bucureştiul, pentru că nu sunt prima oară aici. Oraşul a avut o evoluţie razantă. Sunt foarte multe de rezolvat în domeniul transportului, în domeniul social şi cred că domnul primar are foarte mult de lucru", a spus Susanne Kastner.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO