- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oprescu: Cabinetele medicale din şcoli sunt dotate la nivelul anilor 1821
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că încearcă să refacă reţeaua cabinetelor medicale din şcoli, având în vedere că aceasta are o importanţă foarte mare în prevenţia bolilor la copii şi că dotarea cabinetelor medicale este în prezent "la nivelul anilor 1821".
Oprescu: Cabinetele medicale din şcoli sunt dotate la nivelul anilor 1821 (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"Încercăm să refacem o reţea care are o importanţă foarte mare pentru că poate face prevenţie, atunci când se manifestă o serie întreagă de boli", a spus Sorin Oprescu.
Potrivit edilului şef al Capitalei, reînfiinţarea cabinetelor medicale din şcoli are în vedere, pe de o parte, prevenirea unor epidemii şi depistarea lor în fază incipientă, iar pe de altă parte, "această perioadă în care sărăcia este pe primul plan, iar părinţii nu au bani sau sunt foarte ocupaţi".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Centrul Global de Angajament (GEC) din cadrul Departamentului de Stat al SUA, acuzat de republicani că-i cenzurează pe americani, se închide după ce a rămas fără finanțare. Elon Musk l-a catalogat ca fiind „cel mai mare infractor din SUA”
-
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112
-
MApN: în judeţul Tulcea a fost detectată o ţintă aeriană de mici dimensiuni
-
Azerbaidjanul „se aşteaptă ca partea rusă să recunoască” doborârea avionului de pasageri
Astfel, cabinetele medicale şcolare urmează să fie dotate cu aparatură şi medicamente necesare unei prime intervenţii, urmând ca alături de cabinetele medicale să funcţioneze şi cabinete stomatologice.
Potrivit lui Sorin Oprescu, cel mai probabil, aparatura medicală va fi asigurată prin încheierea unui parteneriat public-privat, având în vedere perioada de criză.
Edilul a precizat că, deşi se apropie încheierea anului şcolar, având în vedere că mare parte din grădiniţe îşi vor continua activitatea, se va începe cu acest segment al unităţilor de învăţământ.
De asemenea, Sorin Oprescu a spus că cele 100 de şcoli înscrise în programul BEI vor avea finalizate şi cabinetele medicale şi cele stomatologice.
În Capitală, medicina şcolară este arondată la Spitalul Clinic de Copii "Dr. Victor Gomoiu".
În prezent funcţionează 410 cabinete de medicină generală în grădiniţe şcoli şi licee, 147 de cabinete de stomatologie în şcoli şi licee, 20 cabinete de medicină generală şi 21 de stomatologie în instituţii de învăţământ superior de stat. Aceste cabinete deservesc aproximativ 200.000 de copii din grădiniţe, şcoli şi licee şi alţi 150.000 de studenţi, numărul angajaţilor, medici şi asistenţi medicali din cabinetele de medicină şcolară fiind de aproximativ 800.
Municipalitatea, prin Administraţia Spitalelor, se va ocupa de aspectele legate de gestionarea resurselor umane şi de gestionarea fondurilor alocate de la bugetul de stat, de aprovizionarea cu medicamente şi materiale sanitare, precum şi de coordonarea unitară a activităţii medicale.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 07:15
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1038. Lavrov: Administraţia Trump ar trebui să facă primul pas pentru „restabilirea dialogului” / Reuters: Rusia utilizează Bitcoin pentru plăţile internaţionale
-
ieri, 22:54
ISU Tulcea, despre incidentul aviatic: nu au fost înregistrate apeluri la 112