- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oprescu: Câinii comunitari devin din nou subiect de campanie electorală
Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, joi, că în urmă cu patru ani municipalitatea credea că poate să se descurce singură cu problema câinilor comunitari, şi nu a putut, iar acum acesta este din nou subiect de campanie electorală.
Oprescu: Câinii comunitari devin din nou subiect de campanie electorală (Imagine: Mihai Barbu/Arhiva Mediafax Foto)
Declaraţia a fost făcută de primarul Capitalei la un centru de protecţie, îngrijire şi adopţie a animalelor fără stăpân, situat la aproximativ 35 de kilometri de Capitală, în satul Uzunu, comuna Călugăreşi, judeţul Giurgiu, construit şi întreţinut din fonduri private, cu care municipalitatea a încheiat un protocol pentru sterilizarea şi adăpostul câinilor comunitari.
"Este prima dată când văd un ajutor concret dat de o structură a societăţii civile, pentru că discuţii se fac de 20 de ani şi toţi primarii ştiau şi ştiu ce trebuie făcut (cu câinii fără stăpân, n.r.). Acum patru ani credeam că putem să ne descurcăm singuri, şi nu s-a putut, iar acum câinii devin iar subiect de campanie electorală", a declarat primarul general, după vizita în complexul amenajat într-o fostă fermă avicolă, pe un teren de peste 22 de hectare.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Istoria salatei de boeuf. Cum a fost descoperită și cum au evoluat rețetele de-a lungul timpului
-
Guvernul adoptă "trenuleţul austerităţii". Principalele prevederi ale ordonanţei / Ministrul Finanţelor: Situaţia nu este uşoară
-
Tanczos Barna, după ce Guvernul a adoptat Ordonanţa „trenuleţ”: Situaţia nu este uşoară
-
Bursa de Valori de la Bucureşti încheie 2024 cu o apreciere de 8,8% prin prisma BET
Centrul zonal de protecţie, îngrijire şi adopţie a animalelor fără stăpân este format din mai multe hale unde sunt amenajate un spital veterinar, care dispune de spaţiu pentru terapie intensivă, spaţii pentru consultaţii şi tratament, bloc operator, laborator şi zonă de spitalizare, cabinete şi vestiare pentru medici, precum şi magazii şi depozite pentru hrană.
Alături de halele deja amenajate, urmează să mai fie construite şi alte asemenea adăposturi, capacitatea actuală a adăpostului fiind de aproximativ 1.000 de locuri, 660 în două hale operaţionale şi restul în spitalul pentru îngrijirea animalelor.
"Nu este un adăpost, este vorba de un complex care are spital, zonă de cazare a câinilor şi multe alte dependinţe administrative unde încercăm să desfăşurăm mai multe activităţi", a declarat directorul Asociaţiei Portico, Florian Fugaşin, care a precizat că acest complex nu se doreşte a fi "un depozit de câini".
Sorin Oprescu a precizat că municipalitatea se va implica, pentru început, în strângerea câinilor de pe străzi şi aducerea lor în adăpost în principal pentru sterilizare. Edilul a adăugat că municipalitatea va încerca să pună la dispoziţie, pe lângă maşinile care vor transporta aceşti câini, şi vaccinurile obligatorii sterilizării.
Directorul Asociaţiei Portico a precizat că se aşteaptă autorizaţia sanitar-veterinară de funcţionare şi că imediat după obţinerea acesteia vor putea fi aduşi primii câini.
"O să caut, împreună cu primarii de sector şi cu structurile pe care le au şi le avem, să gândim o modalitate de transport, însă nu vrem să blocăm spitalul cu cei care, după ce sunt sterilizaţi şi trataţi, se vindecă. Ne dorim o transparenţă totală la adopţia acestor animale, şi nu vorbesc de o adopţie colectivă, ci de una individuală. Sperăm ca la sfârşitul acestei veri să nu mai fie câinii fără stăpân o problemă pentru bucureşteni", a mai spus Sorin Oprescu.
În privinţa fondurilor necesare îngrijirii animalelor, atât pe perioada spitalizării, cât şi pre şi post-operator, Florian Fugaşin a precizat că, fiind vorba de o investiţie exclusiv din fonduri private, sunt bine venite orice modalităţi de sprijin.
Florian Fugaşin a precizat că toate investiţiile făcute până acum au fost urmare a ajutorului primit atât din partea constructorului, cât şi a proprietarului terenul pe care se află complexul, care a oferit timp de opt luni terenul fără chirie, precum şi a altor organizaţii nonguvernamentale care au susţinut acest proiect.
"La o primă estimare, până în prezent investiţia este de 1,5 milioane de euro", a mai spus Florian Fugaşin.
Şi reprezentanţii Fundaţiei Vier Pfoten vor ajuta la sterilizarea animalelor aduse în centru. După sterilizare se va încerca darea spre adopţie a câinilor aduşi în centru.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO