- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (13.07.2011, 17:23)
- Aurelia Alexa , Livia Ispas , Aurelia Alexa ,
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oprescu: În cazul Cathedral Plaza, justiţia decide cine să ducă la îndeplinire hotărârea instanţei
Primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a declarat, miercuri, că în cazul Cathedral Plaza justiţia urmează să stabilească foarte clar cine trebuie să ducă la îndeplinire hotărârea Curţii de Apel Suceava, potrivit căreia clădirea de birouri a fost construită în baza unei autorizaţii ilegale.
Urmărește
334 afișări
Oprescu: În cazul Cathedral Plaza, justiţia decide cine să ducă la îndeplinire hotărârea instanţei (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)
"În cazul Cathedral Plaza urmează să sosească hotărârea Curţii de Apel şi urmează tot ca justiţia să stabilească foarte clar cine trebuie să ducă la îndeplinire", a spus Sorin Oprescu.
Cathedral Plaza, clădirea de birouri ridicată în apropierea Catedralei Sfântul Iosif din Capitală, a fost construită în baza unei autorizaţii ilegale, astfel că trebuie demontată de urgenţă, a declarat, marţi, arhiepiscopul Ioan Robu, care a cerut implicarea primarului general în acest sens.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Valdimir Putin s-ar confrunta cu o revoltă a armatei. Comandanții militari ruși refuză să-și trimită subordonații la atacuri
-
Putin se confruntă cu o revoltă a armatei. „Comandanţii refuză să trimită trupe” pentru un asalt pe râul Nipru, spun partizanii ucraineni
-
Şedinţa de plen a Camerei Deputaţilor va fi luni, la ora 9.00. Va fi ales preşedintele Camerei
-
Scandalul taxelor. Trump ameninţă cu preluarea controlului asupra Canalului Panama
"Da, este adevărat. Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti (ARCB) a câştigat procesul împotriva celor care au proiectat şi construit turnul de lângă Catedrala Sfântul Iosif. (...) Am dovedit că aprobarea dată de Primăria Sectorului 1 a fost ilegală", a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, monseniorul Ioan Robu.
Avocaţii care au reprezentat ARCB în instanţă au declarat, cu aceeaşi ocazie, că, în prezent, situaţia Cathedral Plaza este identică oricărei construcţii ridicate ilegal pe domeniul public.
"În acest moment, primarul general al Capitalei este cel care trebuie să constate această situaţie şi să dispună desfiinţarea construcţiei ridicate ilegal", a declarat avocatul bisericii în acest caz, Ofelia Bârsan. Aceasta a adăugat că aşteaptă implicarea lui Sorin Oprescu, dar şi a Guvernului, pentru a decide exproprierea terenului pe care se află construcţia.
Avocaţii susţin că au la îndemână şi varianta de a obliga autorităţile să intervină, prin chemarea lor în judecată, însă aşteaptă implicarea celor responsabili.
"Instituţiile-cheie acum pentru noi sunt primarul general care să tranşeze problema desfiinţării imobilului şi Guvernul care să rezolve problema terenului, lucru recomandat de altfel în trecut şi de Senatul României", a spus Ofelia Bârsan.
Avocaţii ARCB au comentat şi declaraţia unuia dintre managerii dezvoltatorului imobiliar, conform căreia clădirea a fost deja intabulată şi vândută. Daiana Voicu, director al dezvoltatorului imobiliar Willbrook International, declara, luni seară, pentru MEDIAFAX, că imobilul a fost deja intabulat, astfel că decizia Curţii de Apel Suceava este, pentru companie, una tardivă. Potrivit Daianei Voicu, imobilul "este gata, este racordat la utilităţi, se fac ultimele finisaje şi urmează cât de curând să fie inaugurat", fiind deja parţial închiriat către beneficiari care "se pregătesc să se mute".
"Noi nu am văzut vreun act prin care acest imobil să fi fost intabulat. În plus, am solicitat înscrierea în cartea funciară a tuturor menţiunilor instanţelor care s-au pronunţat în multiplele cauze care au vizat construcţia, astfel că ni se pare imposibil ca el să fi fost intabulat legal. Dacă totuşi acest lucru s-a întâmplat, vom ataca în instanţă decizia de intabulare", a mai spus Ofelia Bârsan.
Millennium Building Development, dezvoltatorul Cathedral Plaza, a anunţat, marţi, că va face o nouă plângere la CEDO, solicitând despăgubiri statului român în urma verdictului Curţii de Apel Suceava, care a menţinut decizia de anulare a autorizaţiei de construcţie a clădirii.
"Dezvoltatorul Cathedral Plaza denunţă faptul că decizia Curţii de Apel Suceava a fost nedreaptă deoarece a revizuit o decizie definitivă şi irevocabilă invocând normele dreptului comunitar, care însă nu pot fi aplicate retroactiv, având în vedere că România nu era membru al UE la momentul obţinerii autorizaţiei de construcţie", se arată într-un comunicat al Millennium Building Development.
Potrivit Millennium Building Development, autorizaţia de construcţie pentru Cathedral Plaza a fost emisă în februarie 2006, de către Primăria Sectorului 1, iar România a aderat la UE în ianuarie 2007.
"Considerăm că sistemul juridic românesc este inconsecvent şi neprofesionist, prin urmare ne vom adresa instanţelor internaţionale. Avem de-a face cu un atac la dreptul de proprietate al unui investitor. Suntem surprinşi că Monseniorul Robu, în loc să propovăduiască adevărul, are o atitudine distructivă şi rău-intenţionată. De asemenea, suntem şocaţi că Monseniorul Robu îşi instigă acum enoriaşii la violenţă, chemându-i să demonteze Cathedral Plaza, uitând că, iniţial, şi-a dat în scris acordul pentru ridicarea clădirii de 19 etaje, în forma în care este ea acum. De ce, în 19.11.1999, când a semnat acest document, monseniorul nu şi-a consultat enoriaşii, pe care ulterior i-a instigat împotriva proiectului?", se întreabă reprezentanţii Millennium Building Development.
Dezvoltatorul Cathedral Plaza precizează că deşi iniţial proiectul prevedea construirea unei clădiri cu înălţimea de 17 metri, acesta a fost modificat la sugestia Monseniorului Robu, care a preferat o dezvoltare pe verticală şi a cerut, în plus, acces pentru enoriaşii săi la piaţa publică din faţa Cathedral Plaza. Astfel, s-a ajuns la o clădire de 75 de metri înălţime (19 etaje), aceasta fiind forma în care se regăseşte în prezent.
"Subliniem că această clădire a fost deja intabulată şi a intrat în circuitul civil, iar decizia Curţii de Apel Suceava este cu atât mai surprinzătoare cu cât are ca obiect o clădire care era deja finalizată", se mai arată în comunicat.
Curtea de Apel Suceava a respins, luni, contestaţia în anulare formulată de firma care dezvoltă Cathedral Plaza în procesul cu Arhiepiscopia Romano-Catolică din Bucureşti (ARCB), astfel că decizia prin care a fost sistată construcţia Cathedral Plaza a rămas valabilă.
Astfel, Curtea de Apel Suceava a menţinut decizia Tribunalului Dâmboviţa, care sistase construcţia Cathedral Plaza întrucât lipseau autorizaţiile legale. Decizia Tribunalului Dâmboviţa fusese contestată la Curtea de Apel din Ploieşti, care a hotărât în favoarea dezvoltatorilor imobiliari, iar apoi Arhiepiscopia Romano-Catolică Bucureşti şi Primăria Capitalei au formulat o cerere de revizuire care a fost admisă de Curtea de Apel Suceava.
Citește pe alephnews.ro: Descoperirea care sfidează înțelegerea noastră asupra Universului: Ce este „timpul negativ” în fizică
Citește pe www.zf.ro: S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Cum poate România să ajungă o forţă în regiune şi să lase în urmă toţi vecinii
Citește și: Millennium Building face plângere la CEDO în cazul deciziei instanţei privind Cathedral Plaza
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Meta este dat în judecată pentru „traumatizarea pe viață” a moderatorilor Facebook din Kenya. Peste 140 de angajați sunt diagnosticați cu PTSD
S-a terminat cu sunatul după doctori, vânatul de programări şi aşteptatul. 2025 va fi anul revoluţiei tehnologice şi în sănătate. Ce vor putea face pacienţii în viitorul apropiat. VIDEO
Cum reuşeşte o companie din România să facă zeci de milioane de euro dintr-o resursă pe care mulţi oameni din ţara noastră o ignoră şi care sunt planurile acesteia pentru viitor
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Nicoleta Luciu, probleme cu greutatea. A ajuns de nerecunoscut. Cum arată acum, la 25 de ani după ce a câștigat Miss România
CANCAN.RO
Care este cea mai sănătoasă sare din comerț, potrivit lui Dragoș Pătraru. Majoritatea bucătarilor din Vest o folosesc
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe