Oprescu: În momentul de faţă nu sunt ambuteiaje, dar pe diametrala nord-sud se circulă foarte greu

La intrările în Bucureşti nu există probleme majore, nu sunt ambuteiaje, însă pe diametrala nord-sud a Capitalei se circulă foarte greu, a declarat, miercuri, primarul Capitalei, Sorin Oprescu, la Centrul de Control al Traficului.

Urmărește
47 afișări
Imaginea articolului Oprescu: În momentul de faţă nu sunt ambuteiaje, dar pe diametrala nord-sud se circulă foarte greu

Oprescu: În momentul de faţă nu sunt ambuteiaje, dar pe diametrala nord-sud se circulă foarte greu (Imagine: Ovidiu Micsik/Mediafax Foto)

"Nu există probleme mari în trafic, nu sunt ambuteiaje însă pe diametrala nord-sud se circulă foarte greu", a spus Oprescu, după ce a inspectat câteva dintre punctele de intrare în Capitală.

Primarul general a precizat că RATB a suplimentat cu câte 26 de autobuze liniile principale, astfel încât acestea să poată circula la intervale mai scurte de timp.

Totodată edilul şef al Capitalei a arătat că în funcţie de numărul oamenilor care participă la mitingul de protest din Capitală în momentul în care coloana de protestatari va pleca din Piaţa Victoriei spre Piaţa Constituţiei pe traseul stabilit, ar putea apărea probleme legate de traficul din centrul Capitalei.

Aproximativ 20.000 de oameni protestează în Piaţa Victoriei cerând demisia Guvernului.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici