Ordonanţa privind stoparea achiziţiei de maşini şi renunţarea la tichetele cadou, amânată

Publicat: 05 03. 2008, 17:36
Actualizat: 05 11. 2012, 16:42

Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) ameninţat, marţi, cu ample acţiuni de protest dacă Guvernului suspendă, printr-o ordonanţă de urgenţă, acordarea tichetelor cadou şi a tichetelor de creşă pentru salariaţii din instituţiile publice.

Potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă, Guvernul va interzice instituţiilor de stat să cumpere în acest an imobile, maşini, electrocasnice şi aparate de aer condiţionat, şi va opri angajările de personal în sectorul bugetar, măsuri care vor conduce la diminuarea cheltuielilor din sectorul public cu 1,85 miliarde lei (562 milioane euro).

"În perioada 2000-2007, cheltuielile de personal în sectorul bugetar au urcat de şase ori prin creşterea numărului de posturi cu 24% şi majorarea salariilor. La sfârşitul anului 2007, în administraţia publică era aprobat un număr total de 1,46 milioane de posturi, ceea ce reprezintă aproape o treime din numărul salariaţiilor din economie, în timp ce sectorul privat se confruntă cu o lipsă acută de forţă de muncă", au declarat agenţiei MEDIAFAX surse guvernamentale.

Stoparea angajării de personal în sectorul bugetar va avea ca efect pe de o parte reducerea cheltuielilor bugetare, iar pe de altă parte direcţionarea resurselor umane către alte sectoare.

"Pentru a nu bloca desfăşurarea activităţii din sectorul bugetar au fost prevăzute expres şi unele excepţii de la această interdicţie, precum ocuparea posturilor pentru care au început procedurile de organizare a concursurilor, angajările din domeniul colectării şi controlului impozitelor şi la instituţiile înfiinţate în 2007 care nu şi-au completat schema de personal", au spus sursele.

Angajările vor fi permise doar cu avizul ministerelor Muncii şi Economiei şi Finanţelor.

În ceea ce priveşte interzicerea cumpărării de imobile, maşini şi aparate de aer condiţionat, sursele au arătat că în perioada 2005-2007 instituţiile publice au cheltuit sume considerabile cu astfel de achiziţii, fiind constatată o "alocare nejudicioasă".