Oprescu: Structura stadionului Lia Manoliu, finalizată 90%

Structura stadionului Lia Manoliu este finalizată 90%, fiind începute lucrări la instalaţii şi finisaje, iar din septembrie vor demara lucrările de montaj ale acoperişului şi lucrările de canalizare exterioară, a declarat, marţi, primarul Capitalei Sorin Oprescu.

Urmărește
177 afișări
Imaginea articolului Oprescu: Structura stadionului Lia Manoliu, finalizată 90%

Oprescu: Structura stadionului Lia Manoliu, finalizată 90% (Imagine: Andreea Balaurea/Arhiva Mediafax Foto)

"Astăzi (marţi - n.r.) s-a montat ultima gradenă, structura stadionului este aproape finalizată fiind începute deja finisajele şi instalaţiile. În septembrie vor începe lucrările de montaj ale acoperişului şi lucrările de canalizare exterioară", a spus Sorin Oprescu, după vizita la stadionul Lia Manoliu.

Potrivit primarului general, până în luna decembrie vor fi finalizate finisajele şi instalaţiile, în timp ce scaunele vor fi montate, în paralel, de la sfârşitul acestei luni.

Oprescu a discutat cu reprezentanţii firmei constructoare despre amenajarea aleilor de acces către stadion, a caselor de bilete, precum şi a zonelor verzi din jurul stadionului, care trebuie finalizate până în perioada rece.

Primarul general a caracterizat lucrările la stadionul Lia Manoliu "un fel de Salva Vişeu al anilor '52".

În vizita pe care a făcut-o la stadionul naţional, primarul general a văzut câteva din loje, spaţiul destinat exclusiv pregătirii sportivilor, precum şi spaţiile destinate presei, în aceste locuri fiind deja începute finisajele.

"Cu siguranţă în cea de-a cincea sau a şasea lună a anului viitor vom avea deja un meci organizat pe acest stadion, iar până în anul 2012 alte trei mari evenimente vor fi organizate, astfel încât finala cupei Europa League să se desfăşoare în siguranţă", a spus Sorin Oprescu după ce a vizitat vestiarele sportivilor.

"Mă gândesc deja să organizăm o olimpiadă la Bucureşti", a adăugat edilul şef al Capitalei, el precizând însă că despre o eventuală olimpiadă organizată în Capitală poate fi vorba "undeva prin 2020".

Potrivit reprezentanţilor municipalităţii în conformitate cu cerinţele UEFA necesare acreditării stadionului, acesta va fi dotat cu sisteme de asigurare a gestiunii stadionului, sisteme de securitate şi siguranţă, supraveghere video, sistem video cu recunoaştere facială pentru combaterea huliganismului pe stadioane. O altă cerinţă care condiţionează acreditarea stadionului de către UEFA este mobilarea interioară a stadionului.

Referindu-se la culoarea celor câteva scaune montate deja şi întrebat despre culoarea acestora Oprescu a spus: "Acest roşu care este puţin portocaliu începe să mă streseze".

Stadionul Lia Manoliu va avea o capacitate de 55.000 de locuri pentru spectatori din care 20.000 vor fi la tribuna întâi, etajul unu va fi destinat lojelor pentru oaspeţii de onoare, iar etajul doi cuprinde inelul necesar circulaţiei pentru spectatorii care ajung la balconul stadionului, acesta urmând a avea o capacitate de 35.450 de locuri. Accesul pe Stadionul Lia Manoliu se va face simultan prin 94 căi de acces.

Valoarea totală a contractului pentru Stadionul Lia Manoliu este de aproximativ 500 milioane de lei, din care, până la sfârşitul anului 2009 s-au plătit 203 milioane de lei, bugetul alocat de municipalitate în 2010 acestei investiţii fiind de 146 de milioane de lei.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici