Oprescu: Votăm organizarea referendumului în şedinţa CGMB în care discutăm şi bugetul

Organizarea referendumului va fi supusă votului în aceeaşi şedinţă a CGMB în care se discută şi bugetul Capitalei, a declarat, marţi,primarul general Sorin Oprescu, precizând că la consultarea bucureştenilor, care ar putea fi la jumătatea lunii mai, este exclus să fie o singură întrebare.

Urmărește
3 afișări

Primarul general al Capitalei a declarat, după întâlnirea cu primarii sectoarelor 1 şi 4, Andrei Chiliman şi Cristian Popescu Piedone, că declanşarea referendumului va fi pe ordinea de zi în aceeaşi şedinţă în care se va discuta bugetul municipalităţii, precizând că această şedinţă ar putea avea loc miercuri.

"Odată cu şedinţa de buget vom supune la vot şi declanşarea referendumului, calendar apropiat de jumătatea lunii mai şi cu întrebările care se pot pune privind Legea Capitalei", a spus Oprescu.

Edilul a precizat că după votarea proiectului în Consiliul General al Municipiului Bucureşti, vor fi 20 de zile pentru informarea bucureştenilor şi dezbaterea acestui subiect.

Sorin Oprescu a subliniat că este exclus ca la referendum să fie o singură întrebare, deoarece se încearcă lămurirea a două-trei chestiuni şi sunt necesare mai multe întrebări.

Primarul Capitalei a spus că întrebările de la referendum ar putea fi "Sunteţi de acord cu desfiinţarea consiliilor locale?", "Sunteţi de acord ca primarul să fie ales de cetăţeni" şi "Sunteţi de acord ca primarul să fie ales de Consiliul General", precizând însă că acestea sunt doar nişte exemple şi că există o mulţime de formule, deocamdată nefiind luată o decizie referitoare la cele care vor fi cuprinse în cazul referendumului.

Sorin Oprescu a mai spus că a luat cunoştinţă şi de proiectul USL şi a reafirmat că discuţiile privind declanşarea referendumului vor avea loc în prima şedinţă privind bugetul pe 2011, care ar trebui să fie "în curând întrucât Capitala nu are buget".

Primarul a mai precizat că în cursul zilei de marţi urmează să se ia o decizie la nivelul PDL Bucureşti privind bugetul Capitalei, după care el va avea o şedinţă cu negociatorii PDL, în urma căreia va putea să anunţe dacă şedinţa pentru votarea bugetului va avea loc miercuri.

Referendumul pentru Legea Capitalei ar putea avea loc până la jumătatea lunii mai, USL stabilind ca bucureştenii să fie întrebaţi dacă sunt de acord cu centralizarea administratrivă prin transferarea de atribuţii de la primăriile de sector la municipalitate, a declarat, marţi, primarul Sectorului 4.

Edilul Sectorului 4, Cristian Popescu Piedone, a spus că i-a înaintat lui Sorin Oprescu un proiect de hotărâre privind organizarea referendumul pe care reprezentanţii USL îl vor susţine în şedinţa Consiliului General.

El a precizat că, în acest proiect de hotărâre, USL propune să fie o singură întrebare la referendumul privind Legea Capitalei: "Sunteţi de acord cu centralizarea administrativă prin transferarea de atribuţii de la primăriile de sector la Primăria Generală?".

Primarul Sectorului 1, Andrei Chiliman, a spus că a adunat în favoarea organizării referendumului peste 100.000 de semnături de la bucureşteni, fără să fie centralizate şi opţiunile electronice transmise.

Chiliman a declarat că Oprescu a înţeles că interesul este "foarte mare" pentru organizarea referendumului şi a decis să convoace de îndată, miercuri, o şedinţă a CGMB privind procedurile de declanşare a acestuia.

"Conform legii, dacă proiectul va fi aprobat mâine (miercuri, n.r.), se declanşează procedurile legale şi în 20 de zile se poate organiza referendumul. Acest lucru ar însemna că până la jumătatea lunii mai ar putea avea loc. USL susţine în continuare proiectul predat astăzi ", a declarat Chiliman.

Uniunea Social-Liberală a solicitat întrunirea, în şedinţă extraordinară, în această săptămână, a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, în scopul iniţierii procedurilor de organizare a referendumului local, se arată într-o rezoluţie adoptată luni de conducerea USL.

În 4 aprilie, conducerea USL a decis că cei 24 de consilieri ai Uniunii din CGMB - 16 aparţinând PSD şi 8 PNL - vor vota pentru proiectele promovate de primarul general Sorin Oprescu.

Liderii filialelor de Bucureşti ale PNL şi PC, Andrei Chiliman şi Cristian Popescu Piedone, au lansat, în 13 martie, campania "Apără Bucureştiul! Semnează pentru referendum", pentru strângerea de semnături privind organizarea unui referendum local referitor la Legea Capitalei.

Preşedintele PDL Bucureşti, Elena Udrea, declara, în 5 aprilie, după o dezbatere privind Legea Capitalei, că această propunere legislativă ar putea intra în vigoare începând cu alegerile din 2012, negând că prin aceasta vor fi desfiinţate sectoarele.

"Legea Capitalei va fi funcţională pentru alegerile din 2012 şi vom avea şi legea finanţelor publice locale modificată, în aşa fel încât bugetul unic al Bucureştiului să fie funcţional din 2012, pentru ca toate aceste competenţe pe care Legea Capitalei le va da la nivel central primarului şi Consiliului General să poată să fie puse în practică", spunea atunci Elena Udrea.

Ea preciza că acest proiect de lege va trece prin Parlament după consultarea prealabilă a bucureştenilor. În ceea ce priveşte referendumul la nivelul Capitalei, Udrea spunea că va avea loc, probabil, la sfârşitul lunii iunie.

De asemenea, liderul democrat-liberal susţinea că, în proiectul Legii Capitalei, competenţele care vor fi tranferate primarului general şi CGMB vor fi dezvoltarea urbanistică a oraşului, iniţierea şi finanţarea proiectelor majore pentru Bucureşti, aşa cum astăzi se vorbeşte de Pasajul Basarab, stadionul Lia Manoliu, de toate penetraţiile din Capitală dinspre linia de centură şi multe alte proiecte care ţin de interesul bucureştenilor, nu numai al unora dintr-un anumit sector.

Elena Udrea a arătat că una dintre modificările importante introduse de Legea Capitalei este crearea bugetului consolidat, agregat.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici