Video Oprescu vrea să stea 12 ani la Primărie

Primarul Oprescu se referă, într-un interviu acordat agenţiei MEDIAFAX, la proiectele sale şi la problemele Bucureştiului, de la câinii comunitari, despre care spune că autorităţile îi adună de pe străzi "îi sterilizează, îi curăţă, îi coafează, îi aranjează" şi îi duc înapoi la bloc, la trafic şi până la înfiinţarea creşelor şi a centrelor pentru bătrâni.

Întrebat despre candidatura la Preşedinţie, Sorin Oprescu nu o exclude, dar sugerează că nu poate renunţa, mai devreme de 12 ani, la provocările şi promisiunile pe care le-a făcut bucureştenilor.

Prezentăm integral interviul acordat agenţiei de presă MEDIAFAX de către Primarul Capitalei, Sorin Oprescu:

Reporter: Care sunt proiectele noi ale municipalităţii şi câte dintre acestea vor fi terminate până la sfârşitul anului?

Sorin Oprescu: Care să fie alea? Sunt toate domeniile de la infrastructură până la serviciile care se adresează populaţiei. Prioritizarea dezvoltării infrastructurii şi a proiectelor fie că vin dintr-un portofoliu, al proiectelor de primărie, fie cã vin din istorie. În primul rând, ne-ar interesa să vedem dacă avem bani. Şi avem să putem să continuăm două proiecte care vin de undeva din istorie. E vorba de Pasajul Basarab, terminarea pasajului Basarab şi este vorba de Stadionul Lia Manoliu.

Nu mai departe decât astăzi (miercuri-n.r.) am avut discuţii cu domnul preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal, Mircea Sandu, tocmai pentru a asigura o finanţare şi un sprijin şi din partea Guvernului, aşa cum a fost şi anul trecut. Nu chiar aşa cum a fost anul trecut, în sensul că banii au venit foarte târziu, dar în sensul de a asigura o finanţare liniştită.

Pentru Basarab ne-am făcut toate socotelile şi putem să facem acest gest, după care am adunat o serie întreagă de proiecte, le-am prioritizat cum vă spuneam, dar este o prioritizare teoretică. De ce teoretică? Pentru că eu am mai vorbit despre aceste proiecte, despre domeniile în care sunt proiectele respective.

Spre exemplu cele legate de parcări, pe cele trei concepte. Parcările dintre blocuri, pentru a putea să luăm maşinile de la marginea marilor bulevarde şi să realizăm o îmbunătăţire a traficului rutier, plus transportul în comun, mă refer la benzile unice pe se poate să se circule. În permanenţă, banda numărul unu este blocată de parcările care sunt la bordura marilor bulevarde. Aceste parcări din cartiere şi dintre blocuri încep să repare acest neajuns care ani de zile a ţinut Primăria de a nu putea să continue cu îmbunăţirea transportului în comun. Sigur, una dintre cauze, nu şi singura. Ne interesează să putem să dezvoltăm parcările de descurajare, întâi în Nord şi în Vest pentru că aici este fluxul cel mai mare de maşini care afluează către Bucureşti în fiecare dimineaţă, defluează seara, ne interesează să putem să realizăm proiectele, tot istorice de altfel, a parteneriatelor publice private, a marilor parcări din centru. Mă refer la Hilton, în faţa Atheneului Român şi la Hilton, Walter Mărăcineanu, parcarea de la Gară şi, nu în ultimul rând, parcarea de la Alba Iulia. Sunt parcări cu capacitate foarte mare, sunt parcări cu dimensiuni financiare foarte mari. Noi am încercat să uşurăm luarea la cunoştinţă a celor care sunt interesaţi. Am publicat anunţuri de intenţie. Va urma şi licitaţia, conform legii. Am invitat o serie întreagă de viitori parteneri, sau sper ca viitori parteneri, parteneri străini care s-au dovedit a fi interesaţi de acest lucru - într-un loc special amenajat - este vorba de «Data Room», unde am pus la dispoziţie toate proiectele acestea revăzute şi îmbunătăţite sau updatate.

Există proiecte legate de spitale, în sensul unei mai bune administrări. La început discutăm despre management, despre preluarea sarcinilor băneşti, financiare de pe umerii managerilor de spital - mă refer la întreţinere, apă caldă, lumină, reparaţii curente, reparaţii capitale, urmând după aceea o strategie coerentă în privinţa dezvoltării sistemului sanitar din România ca să intrăm în proiectele pe care le au spitalele în sensul de a găsi fonduri - şi desfăşurăm o activitate destul de aprofundată, zic eu, în sensul de a găsi fonduri pentru aceste proiecte pe care fiecare spital şi le-a făcut de-a lungul anilor în speranţa că odată şi odată se va întâmpla. Uite, poate se întâmplă chiar anul acesta cu toate vicisitudinile. Dorim din suflet să accesăm fonduri nerambursabile pentru că asta este situaţia, clipele astea le trăim şi atunci sigur că toate lucrurile astea vor fi o notă de îmbunătăţire a calităţii serviciilor medicale.

Ne preocupă şi să readucem nu numai în amintire, ci şi în efectivitate reţeaua de medicină şcolară, care a dispărut odată cu anii care au trecut, în aşa fel încât fiecare şcoală să beneficieze de cabinetul medical. Au fost de-a lungul anilor multe discuţii - era bine, era rău - noi considerăm că era bine. Era o primă intervenţie a medicului la elevii şcolii şi, de ce nu, ca în orice ţară civilizată, posibilitatea de transport imediat la spital acolo unde este cazul. Vorbesc de boli cronice, necunoscute, dar care se manifestă prin accidente din astea acute, în aşa fel încât părinţii să stea liniştiţi, să ştie că copiii au şi ei o securitate medicală în şcoală. Sigur, vorbeam de proiectul îmbunătăţirii pazei în şcoli şi împrejurul şcolilor, cointeresarea, în sensul moral al cuvântului, a tuturor factorilor de răspundere, monitorizarea împrejurimilor şcolilor care prezintă în special un risc, mă refer la traficul stradal de droguri, mă refer la violenţele petrecute pe stradă, mai ales în unele zone geografice ale Capitalei.

Nu în ultimele rânduri ne preocupă mărirea spaţiului verde, de fapt ăsta este văzut într-un context general, a lărgirii spaţiului public sau a recăpătării suprafeţei, atât cât este posibil, a lărgirii spaţiului public, pentru că până acum lucrurile s-au întâmplat invers. Spaţiul public s-a restrâns în detrimentul spaţiului privat.

Ne preocupă tot ce înseamnă serviciile de apă, canal, electricitate, lumină, căldură, date populaţiei, nu numai în sensul de a repara ceea ce se strică. Iată că reţeaua - am recunoscut-o, am spus-o -este un şvaiţer al RADET-ului, am constatat că în ultimii ani investiţiile aici au fost destul de modeste.

Nu pot să faci bici din orice fel de sfoară, dar încercăm să le aducem la nivelul civilizaţiei în care trăim în anii ăştia. Ne interesează foarte tare o reorganizare a transportului în comun în aşa fel încât cetăţenii chiar să creadă în transportul în comun - că ajung la timp şi ajung în condiţii de, aş îndrăzni să spun cuvântul, confort, pentru că eu cred în el - fie că este vorba de confortul matinal, cât mai ales de confortul de după serviciu când lumea îşi are preocupările ei şi este angosată pe problemele zilnice de subzistenţă.

Sigur că mă interesează şi ne interesează dezvoltarea grădiniţelor pentru copii pentru că, comanda socială este, există, am văzut-o cu toţii. Avem nevoie de grădiniţe, nu toţi părinţii au bani să poată să-şi ţină copiii în grădiniţe private şi să dea o dimensiune importantă banilor pe care-i dau la acele grădiniţe – în sfârşit, bine că sunt, bine că funcţionează.

Ne aplecăm foarte tare, în ultimul timp, asupra creşelor care au dispărut şi am constatat în analize, la început sumare, comanda socială este şi pentru aceste creşe. Părinţii doresc să aibă liniştea necesară să poată - şi aşa îi deranjează traficul, şi aşa îi deranjează o serie întreagă de probleme la serviciu - să ştie că copilul lor este în siguranţă, că el poate să stea liniştit acolo la serviciu, ştiind că copilul lui beneficiază de serviciile pe care i le oferă municipalitatea.

Ne preocupă dimensiunile de a înfrumuseţa oraşul ăsta, în sensul de a-i da o modernizare urbanistică, peisagistică, în aşa fel încât, asta sigur simultan cu păstrarea curăţeniei în oraş şi dacă vreţi cu accentuarea necesităţii de a păstra plusul ăsta care de-a lungul anilor s-a obţinut, inclusiv a pasajelor, a trecerilor pietonale şi aşa mai departe.

Dorim ca lucrurile legate de infrastructură să se petreacă altfel în Bucureşti, în sensul că dorim să nu ne apucăm să reabilităm cincizeci de mii de străzi odată în aşa fel încât să mai aducem şi noi un minus în ceea ce înseamnă traficul ăsta înnebunitor. Să nu credeţi că stăm degeaba. Sunt lucruri mici pe care le-am adus, noi sperăm ca plus valoare traficului infernal din Bucureşti, în sensul că există o mai bună colaborare în momentul ăsta cu agenţii de circulaţie, cu Direcţia Rutieră a Capitalei, în sensul numărului agenţilor pe care am încercat să-i întărim cu agenţi care provin din Poliţia Comunitară şi care au învăţat ceea ce era de învăţat pentru a putea să dirijeze circulaţia. Ne gândim deja la primele conflicte de circulaţie care apar după ce pasajul de la DN1 va fi gata, pentru că, dacă nu vom lua măsuri - mai precis, mai sigur, mai punctual -, dacă nu va exista un pasaj şi în faţa Casei Presei Libere, o să ne trezim că toată lumea stă în "tunelul domnului Orban" ca să poată să facă o oră până la viitorul stop de la Casa Presei Libere. Dorim ca lucrurile astea să nu se întâmple.

Mergem în continuare pe reabilitarea, din nefericire, a câtorva artere - spun a câtorva pentru că nici eu nu am dimensiunea exactă până nu am dimensiunea bugetului. Noi, proiecţia bugetului pe 2009 am făcut-o, dar o serie întreagă de legi se schimbă peste noapte, şi atunci nu trebuie să faci altceva decât să te adaptezi acestei perioade nenorocite din punct de vedere financiar al investiţiilor.

Încerc să rezolvăm, să dăm un început de rezolvare problemei cumpărării de tramvaie. Iată că avem în vedere, chiar săptămâna care vine, un parteneriat - sper din tot sufletul în acest parteneriat - cu o serie întreagă de firme, de societăţi, unele sunt de stat, care să poată să conlucreze cu URAC-ul (Uzina de Reparaţii - Atelierele Centrale) nostru, cu uzina de tramvaie, ca să-i spunem aşa. Sigur, de mult ea nu mai este ceea ce ar trebui să fie, dar încercăm s-o revitalizăm, în sensul de a produce, de a monta, de a găsi o soluţie, pentru că sigur, ne-ar fi plăcut şi nouă tramvaiele ultracivilizate care circulă în capitalele de largă respiraţie democratică a Europei. Din păcate, în schimb, ne confruntăm cu preţuri foarte mari, care nu fac altceva decât să ai senzaţia că îţi goleşti buzunarul şi lucrurile nu stau aşa cum ai vrea să stea, în sensul că e nevoie de 400 de tramvaie într-un cuvânt în Bucureşti - nu putem să le facem peste noapte, dar asta nu înseamnă că nu putem să îmbunătăţim circulaţia cu o serie întreagă de linii de-astea pe care le-am reabilitat şi le-am pus la dispoziţia cetăţenilor.

Bine, rău, eu sper din tot sufletul să fie puţin mai bine în sensul construcţiei, nu în sensul distrugerii. Nu mai dorim să vedem străzi sparte care încep şi se termină sine die. Vrem să avem o perioadă clară de timp în care se repară strada, să anunţăm oamenii, în aşa fel încât oamenii să ştie, cetăţenii oraşului să ştie că în zona respectivă se circulă sau nu se circulă din cauză că se repară, ca să nu mai dea vina unul pe altul - constructorul, Apa Nova, electricitatea sau gazele. Încercăm cu o coordonare mult mai atentă, dacă ea va fi existat vreodată, probabil că va fi existat, nu s-au văzut foarte bine rezultatele sau nu au fost la înălţimea aşteptărilor. Să existe o coordonare ca atunci când se sparge strada să se monteze toate aceste lucruri de care e nevoie, după care închidem lucrarea şi la revedere, o curăţăm, o întreţinem, o spălăm - nu? Nu mai revenim tot timpul cu săpăturile, cu restricţiile de circulaţie că nu facem altceva decât să ne batem joc şi de noi şi de oamenii care sunt în trafic sau de pietoni.

Încercăm să terminăm cu programul de Management al Traficului, în sensul că am încheiat prima parte cu 134 de semafoare. Nu sunt suficiente, cum se spunea undeva în campanie de toţi participanţii. E nevoie de 300 de semafoare, de a extinde această reţea. Încercăm să găsim soluţiile necesare. Nu reuşim să ne coordonăm foarte bine. Încă săpăm şanţuri şi jghebuleţe pentru a putea să amenajăm aceste semafoare şi să le introducem în sistemul integrat. Până nu avem sistemul integrat, ele or să meargă pe porţiuni, o să fie mai bine pe porţiuni. Cât de bine, las să aprecieze cetăţenii.

Sigur că mergem pe ideea în continuare a culoarelor unice, încercăm un experiment, cât de curând, după ce am făcut studiile necesare. Pe linia tramvaiului 21 - asta înseamnă Moşii Vechi, înseamnă Moşii Noi, înseamnă Colentina şi cu interdicţii care apar în relaţia la stânga interzisă, pentru a uşura acest trafic.

Proiectele sunt date în studiul de fezabilitate a ceea ce înseamnă autostrada - cum se va termina autostrada în Bucureşti-Ploieşti-Bucureşti. Să vedem, ea acum se termină în nişte uliţe, să vedem cu ce linie de centură nouă, un fel de bulevard periferic interior - aşa cum există de exemplu şi la Paris - putem să completăm un alt tunel de circulaţie, iată că în continuare - sigur că ordonanţa nouă ne ajută cu exproprierile după legea AND-ului (Administraţia Naţională a Drumurilor ) - este luată după legea AND-ului şi foarte bine, că altfel stăm pe loc, batem step şi nu facem decât să ne facem nervi pentru că aici este judecată, se dă în judecată, se aşteaptă, se judecă, nu se ajunge nici la cât au cerut ei, dar nici la cât a oferit statul, în aşa fel încât nu facem altceva decât să pierdem timpul. Eu nu mai vreau să repet greşelile astea şi atunci vreau să facem exproprierile întâi pe zona respectivă, să terminăm - şi am această posibilitate acum când stăm de vorbă - în aşa fel încât să depunem sumele necesare pentru cetăţenii care sunt expropriaţi pentru utilitate publică, după care, sigur, dacă nu sunt mulţumiţi, urmează partea de judecată care stabileşte cine are dreptate, cum, dar nu-mi opreşte lucrarea. Nu pot să dau drumul la nişte lucrări care să se izbească după primele trei patru zile, s-o oprim din cauză că nu este rezolvată problema exproprierii. Din nefericire este unul dintre lucrurile adevărate.

Nu ne este indiferentă soarta oamenilor care au fost evacuaţi din case pe Legea 10. Dacă am mers pe de-o parte în continuare cu analiza dosarelor de Lege 10 - şi am făcut-o - sunt respectate astăzi toate hotărârile judecătoreşti care au dat în natură sau au acţionat pe calea despăgubirilor pentru zonele respective, aş putea spune că aproape am ajuns la numărul de dosare, sigur, e cantitativ, aici trebuie să judeci şi calitativ, de la caz la caz, dar Comisia a început să funcţioneze, şi-a intrat în drepturi, este o comisie nouă, se apleacă cu mai multă atenţie pe el, totul este transparent, se afişează pe ziduri la primărie, se comunică acasă, avem nu ştiu câte mii de dosare cum spuneau cei din comisie care, afară de notificarea simplă, nu au mai venit cu actele care trebuiesc, le scriem acasă, după 60 de zile le spunem că dacă nu mai doresc să-şi continue această notificare întărind-o prin dovezi şi asta este, să vină să se preocupe şi de situaţia lor, spuneam că nu ne este indiferent, foarte puţine locuinţe însă la dispoziţie, acolo unde am putut s-o facem am făcut-o, continuă repartizarea, n-au mai rămas multe locuinţe, a celor din Centrul Civic, care au fost evacuaţi pe Legea 10. Ei au mers pe priorităţi, a celor care au toate actele necesare.

Iată că începem să ne preocupe starea de consolidare a clădirilor din Bucureşti - sunt 310 clădiri care trebuiesc în urgenţa întâia, încercăm să eliberăm acele blocuri să putem să mutăm temporar pe cei care locuiesc în aşa fel încât o consolidare să nu mai dureze patru-cinci ani la un singur bloc, pentru că vine constructorul şi-mi spune: "Domnule, eu nu pot să fac nimic".

Încercăm să consolidăm şi Primăria Capitalei pentru că - nu de altceva, lăsând la o parte importanţa istorică a clădirii - încărcătura ei, este vorba de faptul că aici există o serie întreagă de structuri care sunt pregătite în urgenţă să - mă refer la cataclisme, dar nu prea-mi face mie plăcere să vorbesc de lucrurile astea - în aşa fel încât dacă totuşi există un accident major de genul ăsta să poată să existe şi reacţia, intervenţia cu planurile făcute. Altfel, degeaba rămâi, te uiţi la planurile alea şi nu faci absolut nimic.