Un cunoscut medic bulgar, arestat pentru trafic de organe umane
Curtea din Sofia a decis ca Hristov să rămână sub arest la domiciliu, după ce acesta a renunţat şi la poziţia sa de cadru medical.
Conform acuzării, doctorul a efectuat aproape 98 de extirpări ilegale de oase, tendoane şi alte ţesuturi, care au fost vândute, în mare parte, în Statele Unite ale Americii. Anchetatorii cercetează alte 500 de cazuri de trafic de organe în care ar putea fi implicat şi Hristov.
, autorităţile au comentat că, în multe dintre cazuri, medicul nu a efectuat unele examinări medicale obligatorii şi că, de asemenea, multe documente legate de autopsii lipsesc din arhiva spitalului.
Doctorul a afirmat că unul dintre colegii săi din departamentul de patologie al clinicii a pornit o campanie de denigrare împotriva lui.