Potrivit unui comunicat transmis, duminică, de Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava, mii de absolvenţi de liceu se orientează, an de an, către programele de studii oferite de USV din dorinţa de a se specializa şi de a obţine o formare de calitate, însă cei mai mulţi candidaţi fac parte din „una dintre cele mai slab dezvoltate regiuni ale Uniunii Europene” şi sunt situaţii în care condiţia materială a unor studenţi nu le permite să finalizeze studiile şi să devină competitivi pe piaţa muncii.
“Având în vedere interesul crescut al absolvenţilor de liceu pentru Universitatea <Ştefan cel Mare> din Suceava, fapt demonstrat prin înscrierea, la sesiunea de vară a admiterii pentru anul universitar 2016-2017, a unui număr de candidaţi cu peste 50% mai mare decât cel al locurilor bugetate alocate de MENCS, precum şi faptul că măsurile din
De asemenea, noul plan de taxe dedicat studenţilor care nu au acces la un loc bugetat în cadrul USV reprezintă o „măsură activă” de reducere a abandonului şcolar.
Universitatea Suceava susţine că va continua demersurile pe lângă conducerea MENCS pentru suplimentarea locurilor bugetate la studiile de licenţă şi de masterat sau redistribuirea acestora de la universităţile care nu reuşesc să atragă suficienţi candidaţi pentru locurile bugetate alocate.
“Suntem convinşi că şi conducerea MENCS este conştientă de faptul că este inechitabil ca în universităţile de stat care şi-au adaptat programele de studiu la nevoile pieţei muncii şi ale absolvenţilor de liceu mulţi studenţi să studieze în regim cu taxă, în timp ce locurile bugetate alocate altor universităţi pentru studii de licenţă sau master rămase neocupate din lipsa cererii să fie transformate cu acordul ministerului în locuri pentru studii de masterat, respectiv doctorat, pentru aceleaşi universităţi ale căror oferte nu au reuşit să atragă interesul candidaţilor. Politica transformării locurilor bugetate este contrară principiilor educaţiei centrate pe student, stipulată prin Legea educaţiei, limitând accesul tinerilor din zonele mai sărace ale ţării la învăţământul superior şi contribuind astfel la creşterea abandonului universitar la nivelul studiilor de licenţă”, se arată în comunicatul USV.