Prima pagină » Social » Opt persoane ar fi exploatat sexual mai multe victime, printre care două fete de 13 şi 14 ani

Opt persoane ar fi exploatat sexual mai multe victime, printre care două fete de 13 şi 14 ani

Opt persoane ar fi exploatat sexual mai multe victime, printre care două fete de 13 şi 14 ani
Cosmin Pirv
10 iul. 2024, 09:46, Social

Poliţiştii BCCO şi procurorii DIICOT – Structura Centrală fac miercuri trei percheziţii domiciliare în municipiul Bucureşti, într-o cauză penală privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, trafic de persoane, act sexual cu un minor şi viol săvârşit asupra unui minor.

Cercetările au arătat că, în perioada 2019 – iulie 2024, opt persoane cercetate (majoritatea aflate în relaţii de rudenie) ar fi constituit, în municipiul Bucureşti, un grup infracţional, în scopul obţinerii de beneficii materiale din exploatarea sexuală a mai multor persoane vătămate, printre care şi două minore de 13 şi 14 ani, în România şi în Marea Britanie.

„Sub coordonarea liderului grupului infracţional organizat, membrii ar fi recrutat mai multe persoane vulnerabile, pe care le-ar fi controlat, supravegheat şi însoţit în locurile alese pentru practicarea prostituţiei (situate pe teritoriile ambelor state). De asemenea, ar fi racolat clienţi prin intermediul unor anunţuri publicate pe site-urile de profil, stabilind totodată tarifele serviciilor oferite şi modalitatea de plată. Sumele de bani rezultate din activitatea infracţională ar fi fost colectate de liderul grupului infracţional şi ulterior împărţite cu celelalte persoane bănuite”, transmite IGPR.

Liderul grupului infracţional ar fi recrutat o victimă de 13 ani prin inducere în eroare şi profitând de starea ei de vulnerabilitate, pe care ar fi transportat-o şi cazat-o la diferite adrese din Bucureşti şi ulterior în Marea Britanie, determinând-o să practice prostituţia. Bărbatul în cauză şi-ar fi însuşit integral sumele de bani obţinute de către persoana vătămată minoră.

De asemenea, acesta ar fi sprijinit un alt membru al grupului să exploateze sexual o altă victimă de 14 ani şi ar fi întreţinut, în mod repetat, relaţii sexuale cu persoanele vătămate minore.

Audierile se desfăşoară la sediul DIICOT – Structura Centrală.