Opt persoane au fost rănite într-un accident rutier produs pe DN 7, în Arad
Potrivit poliţiştilor arădeni, accidentul s-a produs după ce un autoturism condus de un cetăţean bulgar, în care se aflau şapte persoane care se îndreptau spre frontiera cu Ungaria, a fost lovit frontal de un altul, înmatriculat în Spania, care circula din sens opus şi în care se aflau două persoane.
Din primele cercetări reiese că şoferul autoturismului înmatriculat în Spania a pierdut controlul volanului şi a intrat pe contrasens, unde maşina a lovit celălalt autoturism.
În urma impactului, toate cele şapte persoane din autoturismul condus de bulgar şi o persoană din cealaltă maşină au fost rănite, la faţa locului deplasându-se mai multe ambulanţe SMURD.
Conform medicilor de pe ambulanţe, victimele nu au răni care să le pună în pericol viaţa, fiind vorba în special despre contuzii şi fracturi.
În urma accidentului, traficul pe DN 7 a fost blocat complet timp de 30 de minute, pentru cercetări şi îndepărtarea maşinilor de pe carosabil.