Opt tineri din Alba, cercetaţi pentru 17 furturi din case de vacanţă

Opt tineri din judeţul Alba, dintre care unul a fost arestat preventiv pentru 29 de zile, sunt cercetaţi pentru 17 furturi din case de vacanţă, de unde au furat bunuri în valoare de peste 35.000 de lei.

Urmărește
4 afișări

Poliţiştii au stabilit că, în perioada 2010-2011, opt tineri din judeţul Alba, cu vârste cuprinse între 18 şi 22 de ani, au intrat prin efracţie în 17 case de vacanţă din comunele Ighiu, (pe Valea Ighielului), Galda de Jos (pe Valea Galzii) şi Râmeţ (pe Valea Râmeţului), de unde au furat bunuri în valoare de peste 35.000 de lei, se arată într-un comunicat de presă de vineri al Poliţiei Române.

Unul dintre suspecţi, în vârstă de 20 de ani, a fost prezentat, joi, Judecătoriei Alba Iulia, fiind arestat preventiv pentru 29 de zile, pentru furt calificat.

Alţi cinci tineri au fost reţinuţi şi urmează să fie prezentaţi instanţei, iar ceilalţi doi sunt cercetaţi în libertate.

Investigaţiile continuă pentru stabilirea întregii activităţi infracţionale a suspecţilor.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici