- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (21.11.2012, 17:36)
- Andrei Dumitrescu , Valentin Anghel
Opt yoghini MISA, audiaţi de magistraţii instanţei supreme în procesul lui Gregorian Bivolaru
Opt membri ai MISA au fost audiaţi miercuri de judecătorii instanţei supreme în dosarul în care Gregorian Bivolaru este judecat pentru trafic de persoane şi pentru că, folosindu-se de calităţile de mentor spiritual, ar fi întreţinut relaţii sexuale cu minore.
Urmărește
524 afișări
Gregorian Bivolaru (Imagine: Mihai Spiridonica/ Mediafax Foto)
Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au continuat audierile în şedinţă secretă, pe motiv că în declaraţiile martorilor sunt relatate aspecte legate de viaţa intimă a unor persoane, existând riscul ca acestea să fie puse în situaţii jenante.
De pildă, la un termen anterior, susţinut în şedinţă publică, una dintre martore a relatat în detaliu practicile la care a fost invitată să participe de către Gregorian Bivolaru şi instructorii acestuia. Ea a spus despre tratamentul la care a fost supusă, în calitatea ei de yoghină, de către liderul Mişcării pentru Integrare Spirituală în Absolut şi acoliţii acestuia, care i-au spus să facă sex pe morminte pentru a se apropia de zeiţa Kali şi să mănânce tămâie.
Pentru termenul de miercuri, instanţa a citat zece martori, dintre care s-au prezentat opt. Aceştia au vorbit despre natura relaţiei lor cu liderul Bivolaru şi practicile la care acesta îi îndemna în cadrul şedinţelor de yoga ale Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).
ULTIMELE ȘTIRI
-
Furtul tezaurului. Explicaţiile date de Directorul Muzeului Naţional de Istorie / Expoziţia, asigurată la peste 30 milioane de euro / Ziar olandez: Hoţii ar fi fugit în Germania
-
The Times: „Ucraina are nevoie de Trump”. Care sunt cele patru scenarii privind încheierea războiului dintre Rusia şi Ucraina
-
Trump impune tarife draconice pentru toate produsele şi interdicţii de călătorie Columbiei / Replica preşedintelui Columbiei
"Urmează încă două şedinţe de judecată la care se vor audia martori, după care, dacă nu se vor solicita probe suplimentare, instanţa se va pronunţa. Următorul termen a fost stabilit pentru 18 decembrie, ora 9.00", a declarat, pentru MEDIAFAX, avocatul lui Gregorian Bivolaru, Tiberiu Bărbăcioru.
În 12 aprilie, instanţa supremă a decis să reţină spre rejudecare dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost achitat pentru perversiune sexuală, act sexual cu un minor şi trafic de minori, admiţând astfel recursul procurorilor şi desfiinţând deciziile anterioare ale instanţelor.
La termenul din 13 iulie, avocatul lui Gregorian Bivolaru a depus la ICCJ o serie de documente privind localizarea clientului său, dar şi o cerere a acestuia de a fi audiat prin comisie rogatorie, în Suedia, unde este "azilant politic", pe motiv că în România i-ar fi încălcate drepturi civile şi procesuale.
În acest context, preşedintele completului de judecată, judecătorul Ionuţ Matei, l-a întrebat pe avocat de ce nu există la dosar, până la acest moment, un document clar din care să reiasă calitatea de azilant politic al lui Bivolaru.
În acest caz, instanţele inferioare, Tribunalul Sibiu şi apoi Curtea de Apel Alba Iulia au decis achitarea liderului MISA pentru o parte din infracţiunile pentru care a fost judecat, respectiv perversiune sexuală în formă continuată, două infracţiuni de act sexual cu un minor în formă continuată şi două infracţiuni de trafic de minori.
Instanţele au dispus, totodată, încetarea procesului penal pentru alte infracţiuni, respectiv corupţie sexuală, act sexual cu un minor, ambele în formă continuată, şi trecerea frauduloasă a frontierei României, "ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale".
În acest dosar au mai fost judecate două persoane, Farkas Ferenc Zsolt şi Farcasi Maria Mirona, iar în cazul acestora instanţa a decis încetarea procesului penal, ca urmare a intervenirii prescripţiei răspunderii penale pentru tentativă la infracţiunea de trafic de migranţi şi infracţiuni de corupţie în formă continuată.
Parchetul a făcut recurs la ICCJ.
Gregorian Bivolaru este judecat pentru trafic de persoane şi pentru alte şapte infracţiuni şi într-un dosar aflat pe rolul Tribunalului Cluj.
Bivolaru a fost arestat, în martie 2004, sub acuzaţia că a întreţinut relaţii şi perversiuni sexuale cu Mădălina Dumitru, folosindu-se de influenţa pe care o avea asupra acesteia, în calitate de profesor de yoga. Bivolaru a fost însă eliberat din arest după ce, la 1 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a constatat că emiterea mandatului a fost făcută de o instanţă necompetentă.
Anchetatorii au stabilit că, în 2002 - martie 2004, acesta ar fi practicat în mod repetat acte cu caracter obscen faţă de minora Mădălina Dumitru. În perioada ianuarie-noiembrie 2000, precum şi în aprilie 2003, folosindu-se de calităţile de profesor yoga şi mentor spiritual, Bivolaru ar fi întreţinut acte sexuale cu alte două minore - Agness Arabella Mureşan şi Ilinca Simionescu.
În august 2004, procurorii de la Parchetul Curţii de Apel Bucureşti l-au trimis pe Bivolaru în judecată pentru act sexual cu un minor, perversiune sexuală, corupţie sexuală, trafic de minori şi tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat a României. Au mai fost trimişi în judecată Mirona Farcaşi (pentru corupţie sexuală) şi vameşul Farkaş Ferenc Szolt (prins o dată cu Bivolaru, la Nădlac, acuzat de trafic de migranţi).
Deşi pe numele lui exista o interdicţie de a părăsi ţara, Bivolaru a ieşit din România, fiind reţinut la Malmo, în Suedia. Ulterior, el a obţinut statut de azilant.
Până de curând, despre Bivolaru se ştia că s-ar afla în Suedia, unde a primit azil politic.
La 25 mai, însă, reprezentanţii Inspectoratului General al Poliţie Române (IGPR) au declarat că liderul MISA nu se mai află în Suedia.
"Există informaţii că Gregorian Bivolaru se află pe teritoriul altei ţări. Situaţia operativă nu permite dezvăluirea locaţiei unde se află acesta", a spus purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Raluca Seucan.
Gregorian Bivolaru a fost arestat în aprilie 2005, în Suedia, însă în luna noiembrie a aceluiaşi an, autorităţilor române li s-a respins cererea de extrădare a acestuia, a precizat Seucan.
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Pentru companiile austriece, Ungaria a devenit un vis urât. Strabag a intrat în colimatorul guvernului maghiar prin greşelile făcute la construcţia autostrăzii M30, care leagă Miskolc şi Košice. Tronsonul trebuie demolat în totalitate şi consolidat
Cine este omul care conduce cel mai important lanţ de restaurante din România şi coordonează o echipă de 1.500 de oameni
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Ludovica e una dintre cele mai frumoase soții de fotbalişti și are peste 4.000.000 de fani pe Instagram
PROSPORT.RO
Simona Amânar a ajuns de nerecunoscut. Cum arată fosta campioană olimpică acum, la 45 de ani
CANCAN.RO
Orașul din România în care vin ninsorile săptămâna viitoare, potrivit meteorologilor Weather.com
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe