Oradea: Bărbat urmărit penal după ce ar fi prejudiciat firma la care lucra cu aproape 200.000 de lei

Un bărbat din localitatea Sântandrei, judeţul Oradea, gestionar al unei firme, este urmărit penal, fiind acuzat că şi-a însuşit contravaloarea unor mărfuri vândute de societate, iar pentru a acoperi lipsa banilor a întocmit facturi cu date nereale, prejudiciul creat fiind de aproape 200.000 de lei.

Urmărește
6 afișări

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Fraudelor Bihor au început, miercuri, urmărirea penală împotriva bărbatului de 48 ani, din localitatea bihoreană Sântandrei, pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Bihor, inspectorul principal Alina Dinu, a declarat că, în perioada ianuarie 2006 - martie 2009, în calitate de gestionar al unei societăţi comerciale bihorene, bărbatul şi-a însuşit contravaloarea mărfurilor vândute de societatea la care lucra, iar pentru a acoperi lipsa banilor, a întocmit mai multe facturi fiscale şi chitanţe pentru încasare de numerar în care a menţionat date nereale.

"Prejudiciul provocat astfel a fost estimat de partea vătămată la suma totală de 192.336,8 lei", a declarat inspectorul principal Alina Dinu.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici