- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Oradea: Şoferul care a accidentat mortal o tânără a fost cercetat pentru consum de droguri - surse
Şoferul care a provocat accidentul de sâmbătă, de la Oradea, în urma căruia o tânără a murit şi alte două au fost rănite, a fost cercetat într-un dosar de trafic de droguri, pentru consum, au declarat, luni, surse judiciare citate de corespondentul MEDIAFAX.
"Chiş Iuliu Alexandru (şoferul care a provocat accidentul de sâmbătă, de la Oradea, soldat cu moartea unei tinere şi rănirea altor două - n.r.) a mai fost cercetat într-un dosar pentru trafic de droguri, ca şi consumator, şi a primit o sancţiune administrativă. În urma analizelor de sânge după accident, s-a stabilit că avea o alcoolemie de 1,10 la mie", au declarat, luni, corespondentului MEDIAFAX surse judiciare.
Potrivit aceloraşi surse, Chiş este cunoscut în mediul interlop din Oradea sub numele de "Paprika".
Pe de altă parte, Adriana Jurcan, tânăra de 24 de ani care a murit în urma accidentului va fi înmormântată, marţi, în satul natal al părinţilor, Râpa, din judeţul Bihor. Sora ei geamănă, Anca, este în continuare în comă la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă, având un traumatism cranio-cerebral sever şi o hemoragie intracraniană, iar medicii sunt rezervaţi în ce o priveşte.
"Paprika, autorul accidentului, le-a transmis părinţilor că este dispus să suporte cheltuielile pentru ca Anca să poată fi transportată şi tratată la o clinică din străinătate", a declarat corespondentului MEDIAFAX un apropiat al familiei Jurcan.
Potrivit sursei citate, verişoara celor două fete, Mihaela Jurcan, a fost transferată la Cluj, unde a fost operată.
"Pacienta a fost transferată în cursul zilei de duminică la Cluj", a afirmat directorul de îngrijiri al Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Oradea, Florin Rob.
Potrivit unui apropiat al familiei, atât părinţii celor două surori gemene, cât şi fratele lor mai mare, sunt în stare de şoc. Mama a avut nevoie chiar de perfuzii.
"Gemenele erau foarte studioase. Nu ştiau ce e discoteca, ce e clubul. Sunt absolvente ale Liceului Pedagogic şi lucrau amândouă educatoare suplinitoare la Grădiniţa 52 din Oradea, în timp ce îşi pregăteau masteratul", a declarat sursa citată.
Adriana şi sora ei au absolvit Facultatea de Relaţii Internaţionale - Studii Europene din cadrul Universităţii Oradea, pentru ca apoi, conform informaţiilor postate pe un site de socializare, Adriana să ajungă la Universitatea "Babeş-Bolyai" din Cluj, unde, din 2009, făcea un masterat în Afaceri Europene şi Management de Programe şi a urmat specializări în străinătate, ajungând chiar şi la prestigioasa Universitate Sorbona.
Accidentul a avut loc sâmbătă, în jurul orei 20.00, la intersecţia străzilor Meşteşugarilor şi Barcăului din cartierul orădean Ioşia.
Bărbatul de 37 de ani, care conducea un autoturism Mercedes cu 160 de kilometri la oră, pe strada Barcăului, a izbit o maşină Tico în care se aflau trei tinere - două surori gemene de 24 de ani şi verişoara lor de 25 de ani - şi care se deplasa pe strada Meşteşugarilor, artera cu prioritate.
În urma impactului, autoturismul Tico a fost proiectat la aproximativ 60 de metri de locul accidentului, lovind un BMW parcat în zonă. Una dintre cele trei tinere, o fată în vârstă de 24 de ani a murit pe loc, iar celelalte două au fost rănite grav, find transportate la Spitalul Clinic Judeţean Oradea.
Şoferului Mercedesului a fost rănit uşor, iar Poliţia a deschis un dosar penal în acest caz.
În urma cercetărilor, poliţişti au stabilit că vina pentru producerea accidentului îi aparţine bărbatului de 37 de ani, aflat la volanul Mercedesului, care se grăbea să ajungă la o nuntă.
"Accidentul s-a petrecut în condiţiile în care şoferul Mercedesului nu a respectat semnul «Cedează trecerea», nu a acordat prioritate, a pătruns în intersecţie cu o viteză excesivă, de aproximativ 160 de kilometri la oră, lovind un autoturism Tico, ce mergea regulamentar", declara inspectorul Adrian Sabău de la Poliţia Rutieră.
Surse judiciare au declarat, duminică, pentru corespondentul MEDIAFAX că orădeanul de 37 de ani avea o alcoolemie de peste unu la mie.
Potrivit surselor judiciare citate, intersecţia străzilor Meşteşugarilor cu Barcăului este cunoscută ca un loc unde se produc frecvent asemenea accidente. În ultimii patru ani, acolo au avut loc circa cinci accidente grave, majoritatea soldate cu decese. Într-unul dintre ele a fost implicată şi o ambulanţă, iar o pacientă a murit.
Ultimul accident mortal în zonă s-a petrecut în 13 aprilie, când un şofer de 23 de ani, aflat la volanul unui Renault înmatriculat în Bucureşti, nu a respectat semnificaţia indicatorului rutier "Oprire" şi a lovit o maşină condusă regulamentar de un bărbat de 57 de ani, care a murit pe loc. Tânărul şofer avea o concentraţie de 0,42 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost pus sub urmărire penală pentru conducere în stare de ebrietate şi ucidere din culpă.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Vicepreședintele ANCOM cere interzicerea platformei TikTok în România până la finalizarea anchetei, în urma victoriei lui Călin Georgescu
-
Vicepreşedinte CNA cere demisia ministrului Cercetării: A fost la TikTok să discute despre alegeri
-
Vicepreşedintele ANCOM cere suspendarea TikTok în România
-
Iohannis:Consiliul JAI din decembrie va formaliza decizia aderării complete a României la Schengen
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO