Oraşul Brăila şi alte opt sate, în scenariul roşu. Incidenţa cazurilor de Covid-19 a depăşit 3 la mia de locuitori

Publicat: 22 03. 2021, 09:22
Actualizat: 22 03. 2021, 09:24

Potrivit unei decizii a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Brăila, incidenţa cazurilor de Covid a ajuns în Brăila la 3,05 la mie.

De asemenea, în satul Vărsătura incidenţa e de 3,25, în Stanca e 3,52, în Surdila 3,56, în Valea Cânepii 3,63, în Găvani 4,55, în Berleşti 6,54, în Brateşu Vechi 8,93, iar în satul Florica incidenţa a ajuns la 10,92.

Totodată, CJSU Brăila a constatat că în alte 18 sate incidenţa cazurilor de Covid-19 este cuprinsă între 1,5 şi 3 la mia de locuitori.