Desecretizarea convorbirilor din 10 august ale jandarmilor. Ultimatumul dat de Ministrul de Interne: „Consecinţele vor fi pe măsură”
„Încă nu este finalizată, este în lucru. (…) Până în această seară aştept o soluţie finală şi anunţul că s-a desecretizat tot. Dacă nu, consecinţele vor fi pe măsură”, a anunţat Marcel Vela, la Digi24.
Ministrul de Interne a precizat că va fi efectuată o analiză şi va fi decis, împreună cu o comisie, pasul următor, în funcţie de motivele amânării. Până în prezent, unităţi de jandarmerie Constanţa, Ploieşti şi Craiova au desecretizat convorbirile.
„Brigada din Bucureşti, pe motiv că acele convorbiri, aproape 300 de ore de convorbiri, au avut în context şi unele discuţii cu privire la indicative ale unităţilor, proceduri militare, care la rândul lor au fost secretizate în alte acte normative. Şi fiind vorba de aceste amănunte tehnico-tactice, atunci s-au secretizat şi convorbirile. Din aceste motive a fost nevoie că să fie ascultat minut cu minut, astfel încât orice lucru care ar putea divulga secrete de serviciu, să putem – fie să schimbăm indicativul pentru a nu fi făcut public, fie să găsim soluţii pentru a desecretiza şi acea procedura, acel amănunt tehnic ce ar fi fost important şi ar fi dus la o soluţie de blocare a desecretizării”, a mai spus Vela.
Ministrul de Interne Marcel Vela a cerut în urmă cu câteva săptămâni, conducerii Jandarmeriei Române, ca unităţile care au clasificat convorbirile prin sistemul radio de la protestul 10 august 2018 să le declasifice, urmând ca volumul de comunicaţii din acea noapte să fie transmis procurorilor.
Raportul 10 august al MAI este deja desecretizat şi se află la dosarul de la DIICOT.