Orban: Greva de avertisment a feroviarilor este imorală în primul rând faţă de călători
"Această grevă de avertisment este dreptul sindicaliştilor conferit de Constituţie şi de legea conflcitelor de muncă, însă consider că este o grevă imorală în primul rând faţă de cetăţeni, clienţi ai şi Marfă, precum şi faţă de firmele care transportă marfă pe căile ferate, toate acestea fiind sursa de bani pentru salariile angajaţilor CFR", a declarat Orban într-o conferinţă de presă.
Potrivit ministrului , orice creştere salarială trebuie să aibă la bază un suport economic, iar creşterea solicitată de sindicalişti de 18 la sută "se traduce" de fapt într-o majorare cu minimum 32 la sută a salariilor şi nu poate fi susţinut de bugetul pe 2008 al Căilor Ferate.
"Orice creştere a salariilor nejustificată din punct de vedere economic duce la afectarea siguranţei în transporturile feroviare şi reducerea capacităţii administraţiei de a mări confortul în transporturi feroviar, astfel că putem pierde clienţi", a declarat Orban.
Demnitarul consideră că sindicaliştii au greşit pentru că nu şi-au anunţat membrii de sindicat după ultima ofertă de luni a de majorare cu cinci la sută din aprilie şi alte cinci procente din octombrie.
, garniturile care sunt deja în mişcare urmând să oprească în prima gară pe perioada protestului, a declarat preşedintele Federaţiei Mişcare Comerciale, Gheorghe Popa.