Acesta a afirmat că bărbatul respectiv primeşte pensia respectivă de la sfârşitul anului trecut.
"Cea mai mare pensie din judeţ depăşeşte 30.000 de lei şi aparţine unui fost aviator. Pensia a intrat în plată la sfârşitul anului trecut. La nivelul judeţului Cluj, sunt şapte persoane care au pensii mai mari de 10.000 de lei, dar şi alte 76 de persoane care au pensii între 5.000 şi 10.000 de lei. Majoritatea sunt foşti aviatori sau magistraţi, 68 fiind din Cluj-Napoca, cinci din Turda şi trei din Dej", a precizat Oniga.
Bărbatul respectiv este urmat de un alt fost aviator, care încasează lunar o pensie de peste 16.000 de lei şi de un fost magistrat, cu peste 12.000 de lei.
Pensia medie, la nivelul judeţului Cluj, este de 767 de lei.
În judeţul Cluj, sunt înregistraţi aproape 180.000 de pensionari.