- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Ordin ministerial pentru eficientizarea asistenţei medicale ambulatorie
Pacienţii pot ajunge la cabinetul medicului de familie sau la specialistul din ambulatoriu, pe baza unei programări prealabile, informează Ministerul Sănătăţii, care precizează că de joi a intrat în vigoare Ordinul privind măsuri de eficientizare a activităţii asistenţei medicală în ambulatoriu.
Ordin ministerial pentru eficientizarea asistenţei medicale ambulatorie (Imagine: Mediafax Foto)
"Prin introducerea acestei măsuri simple de programare a serviciilor medicale va creşte accesibilitatea bolnavilor la asistenţa medicală în ambulatoriu", spune MS, într-un comunicat de vineri.
Medicii din cabinetele de asistenţă medicală primară, ambulatoriu de specialitate, inclusiv specialităţile paraclinice şi medicină dentară şi din cele de asistenţa medicală de recuperare au obligaţia să acorde servicii medicale pe baza unei programări telefonice, sau prin alte mijloace, efectuată cu cel puţin 24 ore înainte de data dorită. În acest sens, cabinetele medicale trebuie să afişeze la loc vizibil numărul de telefon la care se pot efectua programările. Ordinul nu exclude posibilitatea ca pacientul să se prezinte la medic fără o programare prealabilă, acesta fiind obligat să îi acorde gratuit servicii medicale.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Le-am dat-o în vot! Tu ce faci?
-
Războiul din Ucraina, ziua 1006. Rusia se pregăteşte să pătrundă în sudul regiunii Doneţk, afirmă armata ucraineană / Consilierul pentru securitate al lui Trump cere încetarea escaladării în Ucraina
-
Presa rusă vorbeşte despre Călin Georgescu: a insistat cu prudenţă pentru normalizarea relaţiilor cu Rusia
-
Agenţia rusă Ria Novosti anunţă victoria lui Călin Georgescu pe care îl numeşte "aliniat al Rusiei"
MS precizează că timpul mediu/consultaţie este de 15 minute, conform contractelor încheiate de aceştia anul trecut cu casele de asigurări de sănătate.
"Noile măsuri luate de către Ministerul Sănătăţii vor creşte calitatea actului medical, dar şi satisfacţia pacientului. Ministerul urmăreşte modificarea comportamentului şi mentalitatea furnizorului de servicii medicale în ceea ce priveşte respectul pentru pacient, dar şi percepţia bolnavului faţă de condiţiile în care se realizează actul medical", spune MS.
De la prevederile actului normativ fac excepţie cazurile de urgenţă medicală, dar şi cabinetele din mediul rural, în localităţile unde, din cauza lipsei mijloacelor tehnice necesare nu există posibilitatea efectuării programărilor. De asemenea, fac excepţie şi serviciile medicale paraclinice recomandate bolnavilor care au consemnat pe biletul de trimitere un diagnostic prezumtiv sau cert de afecţiune acută.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
CANCAN.RO
GANDUL.RO