- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (30.01.2018, 20:26)
- Departamentul Social - Mediafax
Ordinul semnat de noul ministru al Educaţiei, după ce a declarat că legea nu prevede clar unde să pui ghilimele: Cursurile de etică pentru studiile de masterat şi doctorat, obligatorii
Noul ministru al Educaţiei, Valentin Popa, a semnat, marţi, un ordin care prevede includerea în planurile de învăţământ, pentru toate programele de studii universitare din instituţiile de învăţământ superior din sistemul naţional de învăţământ, a cursurilor de etică şi integritate academică.
Urmărește
7166 afișări
Ordinul semnat de noul ministru al Educaţiei după ce a declarat că legea nu prevede clar unde să pui ghilimele: Cursurile de etică pentru studiile de masterat şi doctorat, obligatorii
"Începând cu anul universitar 2018-2019, cursurile de acest tip devin obligatorii în cadrul studiilor universitare de masterat şi doctorat, deoarece în aceste cicluri de studiu creaţia individuală şi cercetarea ştiinţifică au o pondere majoritară. Pentru studiile universitare de licenţă, cursul are deocamdată caracter opţional, întrucât partea de creaţie are o pondere mai mică", transmite, printr-un comunicat de presă, Ministerul Educaţiei.
Potrivit sursei citate, adoptarea ordinului "are rolul de a asigura, în mod structurat, pentru promoţiile viitoare, începând cu anul I de studii, cunoştinţele şi deprinderile necesare unei activităţi academice şi de cercetare, în acord cu cerinţele eticii şi deontologiei universitare. În acest context, ordinul completează cadrul normativ existent, care până acum prevedea doar obligativitatea evaluării lucrărilor ştiinţifice sub aspectul eticii universitare, fără ca anterior să fie dobândite, în mod obligatoriu, competenţele necesare pentru cei care le redactează".
Conform legii, „instituţiile de învăţământ superior adoptă un cod de etică şi deontologie profesională universitară”, care include obligatoriu şi „măsurile educaţionale, administrative şi tehnice care se iau pentru garantarea originalităţii lucrărilor de licenţă, master, doctorat, articolelor ştiinţifice sau a altor asemenea lucrări, precum şi sancţiunile aferente”, explică ministerul.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace, care vor opri o nouă încercare a lui Putin de a cuceri Ucraina
-
Victor Ponta, deputat PSD, şi-a anunţat candidatura pentru alegerile prezidenţiale
-
Congresul social-democraţilor a validat candidatura lui Crin Antonescu la prezidenţiale / Ciolacu admite greşeala: Am avut încredere într-un partener care n-a respectat înţelegerile
"Ministrul Valentin Popa este adeptul abordării „Toleranţă 0” faţă de abaterile de la normele de etică şi deontologie universitară, iar emiterea acestui ordin constituie primul pas din mandatul său în această direcţie", se arată în comunicatul de presă.
Ordinul vine după ce, luni, a spus că se discută prea mult despre plagiate fiind umbrite astfel valorile învăţământului românesc, în condiţiile în care nici legea nu prevede exact unde se pun ghilimelele.
"Am avut întotdeauna absolvenţi extraordinari care au plecat în străinătate. Este păcat că umbrim valorile învăţământului prin scoaterea în evidenţă a unor elemente nu atât de importante, precum ar fi plagiatele. Vorbim mult prea mult despre 0,1% din tezele de doctorat care ar fi plagiate", a declarat, luni, Valentin Popa, după audierea din comisia parlamentară, unde a primit aviz pozitiv pentru funcţia de ministru al Educaţiei.
Popa spune că nici legea nu este foarte clară în domeniul plagiatelor.
"Nici legea după care ar trebui sa îi condamnăm nu este chiar perfectă, nu prevede legea că trebuie ghilimele la un text pe care îl preluăm, sau citarea imediată după el, deşi azi cercetătorii noştri aşa fac. Nici eu nu am învăţat în facultate să fac în acest mod, citarea era la final, dar nu să o faci imediat lăngă text", a mai spus Popa.
Citește pe www.zf.ro: Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Citește pe www.zf.ro: Se naşte un nou pol imobiliar în Bucureşti. Preţurile apartamentelor din această zonă au explodat cu 30% în doar doi ani VIDEO
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Presa olandeză: Poliţia crede că a identificat hoţii tezaurului dacic, precum şi locaţia unde s-ar afla. ”Este vorba de cel puţin trei autori”
Cine este tânăra care a preluat conducerea afacerii de sute de milioane fondată de părinţi? Businessul include şi o reţea de 80 de magazine
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
Părinții Alexandrei Măceșanu au cerut ELIBERAREA lui Gheorghe Dincă! Care e motivul HALUCINANT: cer la schimb…
CANCAN.RO
Meteorologii Accuweather anunță temperaturi de -6 grade și NINSORI viscolite în București. Pe ce dată vine iarna
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe