Una dintre cele mai mari companii aeriene din lume a început deja testările anti-COVID la îmbarcare
Compania aeriană Emirates a efectuat primele teste la îmbarcarea unor pasageri într-un avion cu destinaţia Tunisia. Potrivit unui comunicat, testarea a avut loc la Aeroportul Internaţional Dubai, iar rezultatele au fost disponibile în 10 minute.
Emirates notează că este prima companie aeriană care efectuează astfel de testări.
„Lucrăm la un plan pentru a spori capacitatea de testare şi pentru extinderea testării”, a spus Adel Al Redha, COO Emirates.
Emirates nu a anunţat şi dacă au fost pasageri care să fi refuzat testarea ori îmbarcarea din acest motiv.
Testele de sânge nu depistează direct infecţia cu coronavirus, ci dacă organisnul a produs prin intermediul sistemului imunitar anticorpi care să lupte cu infecţia. Prin deducţie, prezenta anticorpilor legitimează faptul că persoana este sau a fost infectată.
Emirates are o flotă de 257 de avioane, zboară în 159 destinaţii şi are 70.000 de angajaţi. Cifra de afaceri se ridică la peste 13 miliarde dolari.