Ordonanţa privind eliminarea formularului digital de localizare a pasagerilor a fost publicată în Monitorul Oficial
- Ordonanţa a fost publicată în Monitorul Oficial vineri, ceea ce înseamnă că a intrat în vigoare.
- Astfel, la intrarea în ţară, a fost eliminat formularul digital de localizare a pasagerilor.
Ordonanţa privind eliminarea formularului digital de localizare a pasagerilor a fost publicată în Monitorul Oficial
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Cărbunaru, spunea că formularul PLF ar putea fi, însă, cerut la ieşire, în funcţie de destinaţie.
„Trebuie să facem menţiunea că sunt încă state care au menţinut această măsură. Aşadar, cetăţenii care călătoresc din România către alte state vor trebui să verifice, aşa cum s-a întâmplat şi până acum, dacă statele în care călătoresc sau prin care tranzitează solicită completarea în continuare a unui astfel de formular. Nu este necesar pentru intrarea în România, dar este foarte posibil în perioada următoare să existe ţări care să solicite în continuare completarea acestui formular”, declara purtătorul de cuvânt al Guvernului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Tánczos Barna afirmă că inflaţia în 2025 va fi „rezonabilă, suportabilă”: La alimente o să conteze foarte mult şi anul agricol
-
UE „regretă” majorarea taxelor vamale şi se pregăteşte să riposteze „ferm” dacă va fi vizată
-
Secretarul de Stat al SUA ameninţă Panama cu măsuri dacă nu vor exista „schimbări imediate” în privinţa canalului
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:52
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1075. Şeful NATO sugerează planuri „secrete” pentru negocierile de pace / Ucraina şi Rusia se acuză reciproc pentru un atac mortal asupra unui internat din regiunea Kursk / Zelenski: Aderarea Ucrainei la NATO este cea mai „ieftină” garanţie de securitate şi o „victorie” pentru Trump
-
ieri, 22:37
Tánczos Barna: Crin Antonescu are prima şansă de a intra în turul doi