- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (11.08.2017, 17:33)
- Departamentul Social - Mediafax
Organizarea concursului câştigat de fiul lui Tudorel Toader la universitatea la care rector a fost tatăl său, VERIFICATĂ de Ministerul Educaţiei. Reacţia instituţiei de învăţământ
Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că verifică aspectele de legalitate privind organizarea unui concurs la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fiind vorba despre postul de asistent universitar câştigat de Ionuţ Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei.
Urmărește
2503 afișări
Organizarea concursului câştigat de fiul lui Tudorel Toader la universitatea la care rector a fost tatăl său, VERIFICATĂ de Ministerul Educaţiei. Reacţia instituţiei
”Ministerul Educaţiei Naţionale a luat act de informaţiile apărute recent în spaţiul public şi va verifica modul în care a fost organizat şi s-a desfăşurat concursul pentru ocuparea unui post în cadrul Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi. Mai exact, controlul Ministerului Educaţiei Naţionale vizează ocuparea postului de asistent universitar (perioadă determinată), poziţia 71, disciplina Drept civil. Partea generală. Persoanele, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea al anului universitar 2016-2017”, se arată în comunicatul de presă transmis de ministerul Educaţiei.
Verificările vin ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, potrivit cărora instituţia de învăţământ a adus modificări la metodologia de concurs pentru posturile didactice astfel încât fiul ministrului Justiţiei să poată prelua postul de asistent universitar.
În replică, conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi a transmis că niciuna dintre modificările aduse metodologiei nu afectează postul ocupat de Ionuţ Alexandru Toader.
” Ionuţ-Alexandru Toader a candidat pentru postul de asistent universitar, poziţia 71, disciplina Drept civil. Partea generală; Drept civil. Persoanele, perioadă determinată, scos la concurs de Facultatea de Drept în semestrul al II-lea, anul universitar 2016-2017. Comisia de concurs a fost formată din cinci profesori şi conferenţiari de la universităţi din România şi o persoană de la Facultatea de Drept din Iaşi. Media de concurs a fost 9,24, candidatul fiind admis. Conform reglementărilor interne ale Universităţii „Alexandru Ioan Cuza”, nu pot participa la concursuri de angajare persoane ale căror rude exercită funcţii de conducere. Pe perioada concursului, prof.univ.dr. Tudorel Toader nu a exercitat funcţia de rector al Universităţii, fiind suspendat din funcţie, iar articolul nefiind aplicabil în acest caz. La nivel naţional, Legea Educaţiei nu are prevederi care să restricţioneze accesul la posturi didactice membrilor familiei”, se arată în răspunsul universităţii.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
După un an şi două luni, marinarul român răpit de rebelii Houthi în Yemen a fost eliberat
-
Kelemen Hunor dezvăluie cum a ajuns Crin Antonescu pe lista scurtă pentru prezidenţiale
-
Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în următoarele 100 de zile şi îl avertizează pe Putin: O putem face pe calea uşoară sau pe calea grea - şi calea uşoară este întotdeauna mai bună
Mai mult, Senatul Universităţii a modificat în luna martie articolul 8 din metodologia de concurs pentru posturile didactice, însă conducererea instituţiei susţine că ” nu a produs nici un efect în cazul postului mai sus-menţionat, deoarece modificarea viza strict posturile interdisciplinare. În cazul acesta, a fost vorba despre un post în domeniul Drept, cerinţa pentru candidaţi fiind diplomă de doctor în Drept. Mai mult de atât, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Senatul a modificat metodologia de concurs în sensul introducerii unei trepte suplimentare de validare şi filtrare a candidaţilor pentru posturi didactice, instituind o comisie la nivelul fiecărei facultăţi care să verifice îndeplinirea criteriilor de eligibilitate”, se mai arată în răspunsul instituţiei.
Universitatea ”Al. I. Cuza”: Acuzaţiile în cazul concursului câştigat de fiul lui Tudorel Toader, fără bază
Universitatea ”Al. Ioan Cuza” din Iaşi precizează că acuzaţiile privind modificarea metodologiei de concurs pentru a avantaja un candidat specific (fiul lui Tudorel Toader - n.r.) sunt lipsite de orice fundament,urmând ca instituţia să colaboreze cu Ministerul Educaţiei pentru clarificarea situaţiei.
Reprezentanţii Universităţii ”Alexandru Ioan Cuza” arată, într-un comunicat de presă transmis vineri, că au primit o solicitare din partea Ministerului Educaţiei pentru a da informaţii despre concursul pentru ocuparea postului de asistent universitar câştigat de către fiul ministrului Justiţiei, Tudorel Toader.
Universitatea ieşeană speră ca prin acest demers să se elimine ”orice acuză privind favorizarea unui candidat prin modificarea condiţiilor de concurs”.
În acelaşi comunicat este specificat şi faptul că universitatea îşi dă acordul ca informaţiile pe care le va furniza ministerului, cât şi rezultatele anchetei să fie făcute publice.
”Acuzaţiile privind modificarea metodologiei de concurs pentru a avantaja un candidat specific sunt lipsite de orice fundament. Atât înainte, cât şi după modificarea metodologiei, cerinţa pentru candidatura la un post de asistent la Facultatea de Drept a fost Diplomă de Doctor în Drept, nu într-un domeniu conex. De altfel, nu există diplomă de <Doctor în Drept Civil> sau <Doctor în Drept Penal> sau în oricare altă ramură a Dreptului. Universitatea va coopera în totalitate cu reprezentanţii Ministerului şi sperăm ca lucrurile să se clarifice în cel mai scurt timp”, se arată în comunicat.
Ministerul Educaţiei a anunţat vineri că verifică aspectele de legalitate privind organizarea unui concurs la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, fiind vorba despre postul de asistent universitar câştigat de Ionuţ Alexandru Toader, fiul ministrului Justiţiei.
Verificările vin ca urmare a informaţiilor apărute în spaţiul public, potrivit cărora instituţia de învăţământ a adus modificări la metodologia de concurs pentru posturile didactice astfel încât fiul ministrului Justiţiei să poată prelua postul de asistent universitar.
Conducerea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi arăta că niciuna dintre modificările aduse metodologiei nu a afectat postul ocupat de Ionuţ Alexandru Toader.
La rândul său, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a explicat, pe pagina sa de socializare, referitor la concursul câştigat de fiul lui la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, că, prin modificarea regulamentului, a fost introdus un filtru suplimentar, precizând că afirmaţiile din spaţiul public sunt tendenţioase.
Citeşte şi: DISPARIŢIA omului de afaceri Morgenstern, anunţată după 15 zile de la lipsa sa | UPDATE: Şeful Secţiei 6 şi adjunctul lui, trecuţi în funcţii inferioare/ Poliţistul care trebuia să-l supravegheze, suspectat de favorizarea infractorului
Citeşte şi: Portofel cu peste 2.500 de lei, găsit de un poliţist în timpul liber şi predat colegilor
Citeşte şi: Stabilirea unor cote pentru MAŞINI electrice la nivelul UE. Propunere avansată de un candidat la funcţia de cancelar al Germaniei
Citeşte şi: Cristian Boureanu a ieşit din Penitenciar după două luni: A fost o experienţă grea/ Fostul deputat, aşteptat de iubita sa şi de avocat
Citește pe alephnews.ro: Trump vrea războiul din Ucraina încheiat în 100 de zile. Cum este afectată România de înghețarea liniei frontului
Citește pe www.zf.ro: Lovitură în plin pentru economia românească: Chinezii de la Haier închid fabrica din judeţul Prahova, un proiect de 70 de milioane de euro unde creaseră peste 1.000 de locuri de muncă. Proiectul a fost inaugurat în 2021
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Surpriză la început de an: FMI a schimbat şeful pentru România şi descinde la Bucureşti la începutul lunii februarie să se întâlnească cu Guvernul şi BNR pentru a ”analiza evoluţiile economice şi financiare recente”
Undă verde pentru afacerea secolului: Donald Trump nu are nimic împotriva achiziţiei Tik Tok de către armata sa de miliardari. Cine sunt cei doi titani ai lumii financiare care vor fi vârful de lance al tranzacţiei
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Jurata de la show-ul de talente, fotografiată de paparazzi la întâlnirea cu celebrul milionar mai tânăr cu 12 ani decât ea
PROSPORT.RO
Victor Ponta rupe tăcerea după ce s-a aflat că a divorțat de Daciana Sârbu: „Au avut prea mult de suferit toți din cauza…”
CANCAN.RO
Orașul din România în care ești AMENDAT cu 2.500 lei dacă nu ai numărul apartamentului pe ușă
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe