Ororile la care a fost supus un copil: I-a tăiat un deget pentru că a vrut să fugă de la stâna fiului primarului, unde era silit să muncească
Băiatul de 16 ani lucra la stâna fiului primarului din Crizbav. Surse din localitate spun ca era ţinut în condiţii rele şi obligat să muncească din greu. Nu a fost lăsat să plece atunci când a vrut să renunţe la lucru, aşa că a fugit de la stână.
Proprietarul oilor l-a prins şi i-a tăiat un deget, apoi l-ar fi sechestrat ca să nu afle nimeni ce s-a întâmplat. Informaţia a ajuns la urechile poliţiştilor care l-au reţinut pe fiul primarului, iar magistraţii au decis să fie arestat pentru 30 de zile.
Oameni din zonă povestesc că omul ar mai ţine sechestrată încă o persoană, la o altă stână pe care o deţine. Copilul de 16 ani a fost îngrijit de medici, iar acum se află într-un centru de primire în regim de urgenţă al DGASPC Braşov.