Poliţistul care a eliberat persoana respectivă nu a ţinut cont şi de mandatul de executare a pedepsei de 2 ani şi trei luni pentru infracţiuni la regimul rutier.
„La data de 27 februarie 2018, în urma unei adrese emise de instanţă s-a constatat că o persoană care s-a aflat sub imperiul unui mandat de arestare preventivă, revocat ulterior de instanţă, la 02 februarie 2018, persoană pusă în libertate în conformitate cu decizia judecătorului, se afla şi sub măsura unui mandat de executarea pedepsei cu inchisoarea de 2 ani şi 3 luni pentru săvârşirea unei infracţiuni la regimul rutier”, anunţă Poliţia Capitalei, într-un comunicat de presă remis vineri MEDIAFAX.
Cel eliberat din greşeală a fost prins şi încarcerat pe 28 februarie 2018.
În ceea ce priveşte agentul care nu a avut în vedere mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani şi 3 luni, emis pe numele aceleiaşi persoane, Serviciul Control Intern a sesizat unitatea de parchet competentă, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de neglijenţă în serviciu.