- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (03.06.2019, 14:07)
- Alexandru Costea
- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
OUG care modifică o lege electorală. Preşedintele de Consiliu Judeţean, ales prin vot uninominal/ Reacţie dură de la Cotroceni: O concesie pe care premierul vrea s-o facă baronilor PSD / Tăriceanu: Nu este neapărat avantajoasă pentru noi
Viorica Dăncilă a anunţat, luni, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul va modifica legislaţia pentru a reveni la votul uninominal la alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene. Premierul a precizat că a înţeles dorinţa cetăţenilor de a avea un rol mai important în acest sens.
Urmărește
10580 afișări
OUG care modifică o lege electorală. Preşedintele de Consiliu Judeţean, ales prin vot uninominal/ Reacţie dură de la Cotroceni: O concesie pe care premierul vrea s-o facă baronilor PSD
UPDATE 19.30. Tăriceanu, despre alegerea preşedinţilor de Consiliu Judeţean: Nu este neapărat avantajoasă pentru noi
Călin Popescu Tăriceanu a declarat, luni, că alegerea preşedinţilor de Consilii Judeţene prin vot uninominal nu este „neapărat” avantajoasă pentru ALDE, fiind un partid mic, însă lucrurile trebuie privite în interesul funcţionării acestor instituţii.
„Nu există o soluţie bună în sensul că este soluţia care să convină tuturor. Depinde de fiecare partid cum se poziţionează. Unii cred că au mai multe şanse dacă se votează într-un singur tur, alţii cred că au mai multe şanse să se voteze în două tururi de scrutine. Nu cred că în funcţie de acest vot se va schimba în vreun fel, radical, configuraţia politică la nivelul Consiliilor Judeţene. Din punctual nostru de vedere, care suntem un partid mai mic, soluţia nu este neapărat avantajoasă pentru noi, dar totul este să privim nu din prisma unui interes propriu al unui partid, ci să vedem cum este mai bine în ineteresul funcţionării acestor instituţii, care sunt Consiliile Judeţene şi ce e mai bine pentru cetăţeni”, a declarat Călin Popescu Tăriceanu.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Melania Trump nu respectă tradiţia: Prima doamnă nu se va întâlni cu Jill Biden la Casa Albă
-
Ion Cristoiu: Mă întrebam pe 14 noiembrie 2014: Sunt românii capabili, duminică, la al doilea tur, de o Revoluţie prin vot?
-
Trump deţine controlul deplin asupra guvernului, dar nu va obţine întotdeauna ceea ce doreşte
-
Cutremur joi dimineaţa în Arad
Întrebat dacă alegerea în două tururi nu dau un grad mai mare de reprezentare primarilor şi şefilor de CJ, Tăriceanu a răspuns: „Nu aş spune că se dă un grad mai mare de reprezentativitate, numai că alegerea în două tururi permite realizarea unor coaliţii de cele mai multe ori de conjuncture care pot fi create pe baze politice, între partide, sau chiar pe baze personale, pentru cei care candidează, care îşi pot aranja ei o susţinere personal”.
El a adăugat că partidul pe care îl conduce a fost consultat pe această temă: „Am fost consultaţi şi nu am emis o părere categorică. Nu există argumente decisive în favoarea sistemului de scrutine în două tururi”.
Update 16.29: Daniel Suciu: Din 34 de preşedinţi de Consiliu Judeţean, 29 susţin votul uninominal
Vicepremierul Daniel Suciu a declarat, luni, că a primit puncte de vedere de la 34 de preşedinţi de Consiliu Judeţean privind alegerea acestora prin vot uninominal iar 29 dintre aceştia susţin modificarea legislaţiei. Printre susţinători sunt şi preşedinţi de CJ din partea PNL, potrivit ministrului.
"Critica obiectivă care s-a adus modului indirect de alegere a preşedinţilor de Consiliu Judeţean, anume că prin jocuri de partid, prin negocieri care uneori nu au de a face cu votul popular se alegeau preşedinţii de CJ. Începând cu astăzi (luni-n.red.) a încetat. Votul masiv al românilor din data de 26 mai are şi un rezultat imediat", a spus la finalul şedinţei de Guvern, dar înainte ca Preşedinţia să critice OUG, ministrul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Daniel Suciu.
Totodată, oficialul din Guvern a transmis că a primit puncte de vedere de la 34 de preşedinţi din Consiliu Judeţean, dintre care 29 susţin reintroducerea votului uninominal prin OUG. Daniel Suciu a mai spus că există şi membri
PNL, preşedinţi de CJ, care susţin votul uninominal.
"În ultima perioadă am avut consultări cu Uniunea Naţională a Consiliilor Judeţene şi am şi nominal părerile a 34 de preşedinţi de CJ reprezentând toate forţele politice care au preşedinţi în teritoriu. Din cei 34 de preşedinţi care au trimis puncte de vedere, 29 susţin această modificare a legislaţiei, iar dintre aceşti 29 sunt inclusiv reprezentanţi ai partidelor care astăzi sunt în opoziţie. Mă refer la preşedinţi de CJ ai PNL. Vă dau exemple: Alba, Arad, Braşov, Călăraşi, Sibiu şi Suceava", a mai declarat Suciu.
UPDATE 15.30: Iohannis critică OUG pentru alegerea preşedinţilor de consilii judeţene: Practica OUG să înceteze
Preşedintele Klaus Iohannis critică, luni, OUG dată de Guvern pentru alegerea şefilor de consilii judeţene, transmiţând că schimbarea legii electorale făcute prin OUG e de fapt o concesie pe care premierul vrea s-o facă în faţa baronilor PSD în încercarea de a le câştiga sprijinul.
"Preşedintele Klaus Iohannis critică, luni, OUG dată de Guvern pentru alegerea şefilor de consilii judeţene, transmiţând că schimbarea legii electorale făcute prin OUG e de fapt o concesie pe care premierul vrea s-o facă în faţa baronilor PSD în încercarea de a le câştiga sprijinul. În urma adoptării de către Guvern a unei ordonanţe de urgenţă referitoare la modificarea legislaţiei în privinţa alegerii preşedinţilor de consilii judeţene, Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, constată că PSD nu a înţeles nimic din aceste alegeri pe care le-a pierdut într-un mod catastrofal şi umblă iar la cutia cu ordonanţe de urgenţă, încercând să schimbe regula jocului chiar în timpul desfăşurării jocului, ceea ce este inacceptabil", a declarat purtătorul de cuvânt al preşedintelui, Mădălina Dobrovolschi.
Votul românilor nu este bătaia de joc a PSD, a atenţionat şeful statului.
"Cetăţenii le-au transmis pesediştii în mod foarte clar că practica ordonanţelor de urgenţă trebuie să înceteze. Acest instrument este prevăzut în Constituţie exclusiv pentru situaţii excepţionale. În niciun caz, acest instrument nu poate fi folosit în continuare abuziv şi netransparent. Schimbarea legii electorale, făcută astăzi prin ordonanţă de urgenţă, în sensul introducerii votului uninominal pentru alegerea preşedinţilor de consilii judeţene, este de fapt o concesie pe care premierul Viorica Dăncilă vrea să o facă baronilor PSD în încercarea de a le câştiga sprijinul. În mod evident, dacă se va schimba legislaţia în sensul enunţat de premier, vor fi favorizaţi acei preşedinţi de consilii aflaţi în prezent în funcţii. Adică domnii Marian Oprişan, Dumitru Buzatu şi Ionel Arsene", potrivit sursei citate.
Mădălina Dobrovolschi a precizat că aceşti baroni PSD, "panicaţi de scăderea în sondaje a partidului, fac tot posibilul să îşi securizeze funcţiile, în ciuda voinţei românilor".
"Aşa ceva nu poate fi acceptat! Preşedintele Klaus Iohannis subliniază că un judeţ nu este o comunitate cu o identitate proprie, iar un preşedinte de consiliu judeţean nu trebuie în niciun caz confundat cu un primar. În toată lumea primarul reprezintă comunitatea, iar toate celelalte forme de organizare sunt diferite entităţi administrative. De altfel, chiar Constituţia, şi ar trebui să citim cu atenţie, prevede în mod expres că autorităţi ale administraţiei publice locale sunt primarii, consiliile locale şi consiliile judeţene. Preşedintele consiliului judeţean nu este, aşadar, consacrat prin Constituţie ca autoritate a administraţiei publice şi, prin urmare, nu este deloc obligatorie sau necesară alegerea sa în funcţie printr-un vot direct. Argumentul invocat de Guvern, că preşedintele de Consiliu judeţean ar trebui să fie ales de popor nu se susţine pentru că nu există practic un „popor” al judeţului şi acest argument maschează de fapt disperarea PSD, care a înţeles că este pe punctul de a pierde conducerile şi majorităţile în foarte multe Consilii judeţene. Dacă PSD chiar este preocupat în mod real de buna funcţionare a administraţiilor publice şi de a îndrepta situaţia în privinţa alegerilor locale, soluţia este una foarte clară: adoptarea alegerilor în două tururi a primarilor", a mai spus purtătorul de cuvânt al preşedintelui.
Anunţul Vioricăi Dăncilă făcut înainte de şedinţa de Guvern
"Avem în şedinţa de azi (luni-n.red.) un act normativ prin care modificăm modul de alegere a preşedintelui Consiliului Judeţean. Am înţeles mesajul cetăţenilor, respectiv dorinţa de a avea un rol mai important în ceea ce priveşte alegerea factorilor de decizie şi de a-şi exprima în mod direct opţiunea de vot cu privire la cei care iau măsuri pentru comunitate. Vom modifica legislaţia, astfel încât preşedintele CJ să fie ales, din nou, prin vor direct de comunitatea locală", a afirmat premierul Viorica Dăncilă, luni, la Palatul Victoria.
Şeful Executivului a spus că revenirea la votul uninominal "va creşte legitimitatea, reprezentativitate şi stabilitatea preşedinţiilor de CJ.
"Revenirea la votul uninominal va creşte legitimitatea, reprezentativitate şi stabilitatea preşedinţiilor de Consilii Judeţene, cei care, împreună cu primarii şi consilierii, pun în aplicare proiectele pentru dezvoltarea comunităţilor locale. Preşedintele CJ nu trebuie să facă obiectul negocierilor între partide, ci trebuie să reprezinte voinţa cetăţenilor din fiecare judeţ exprimată prin vot. Legitimitatea dată prin vot este esenţială pentru fioecare preşedinte de CJ, pentru că îl responsabilizează să pună în practică obiectivele pentru care cetăţenii i-au dat votul", a mai afirmat aceasta.
Proiectul de ordonanţă de urgenţă vizează modificarea Legii nr. 115/2015 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale şi modificarea Legii administraţiei publice locale nr. 215/2001 şi a Legii nr. 393/2004 privind Statutul aleşilor locali, potrivit textului pus în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Dezvoltării.
Potrivit prevederilor ordonanţei, articolul 1, alineatele (2), (4) şi (5) vor fi modificate şi vor avea următorul cuprins:
„Art. 1. - (2) Consiliile locale şi consiliile judeţene, primarii şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat.
(4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti, precum şi preşedinţii consiliilor judeţene se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.
(5) Viceprimarii, precum şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene se aleg prin vot indirect de către consiliile locale, respectiv consiliile judeţene", este una dintre modificările propuse”.
În forma în vigoare, articolul 1 prevede la alineatele (2), (4) şi (5) următoarele: „(2) Consiliile locale, consiliile judeţene şi primarii se aleg prin vot universal, egal, direct, secret şi liber exprimat. (4) Primarii comunelor, oraşelor, municipiilor, sectoarelor municipiului Bucureşti şi primarul general al municipiului Bucureşti se aleg pe circumscripţii electorale, prin scrutin uninominal.(5) Preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi viceprimarii se aleg prin vot indirect, de către consiliile judeţene, respectiv consiliile locale”.
Citește pe alephnews.ro: Neom, cel mai ambiţios proiect al Arabiei Saudite, se confruntă cu probleme. Directorul general a renunțat la funcție după șase ani
Citește pe www.zf.ro: Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Citește pe www.zf.ro: Cum a ajuns Adin Ross, un streamer controversat de 24 de ani, să fie menţionat de Trump ca unul dintre motivele victoriei. Adin Ross, prieten cu Andrew Tate, a dus la arestarea acestuia în România. El a vrut să îl viziteze în închsioare, dar i-a fost interzis accesul de autorităţile române
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
Alegătorii americani bărbaţi, superponderali, care nu au studii superioare, care nu au prieteni şi care sunt loviţi în masculinitatea lor, au înclinat balanţa în favoarea lui Donald Trump. Într-o analiză, New York Times, unul dintre cele mai importante ziare americane, spune că diviziunea pe diplome a devenit cea mai importantă diviziune în viaţa americană
Doi antreprenori români au adus un nou tip de casă în România, model pentru a cărui construcţie sunt necesare doar 30 de zile, iar montajul se realizează într-o singură zi
Oficial Direcţia Informaţii Militare: este un grad de probabilitate scăzut pentru o confruntare Rusia – NATO
FOTO. Andreeea Bălan, apariție spectaculoasă la Protevelion 2025. Rochia a lăsat la vedere mult
PROSPORT.RO
Motivul real pentru care Ioana State și Mane Voicu au pierdut finala Asia Express. De ce au fost desemnați câștigători Nicolai Tand și Sorin Brotnei
GANDUL.RO
Ministrul Justiţiei: La sfârşitul lunii martie cred că SIIJ poate fi desfiinţată. "Această Secţie şi-a ratat rolul pe care l-ar fi putut avea"
ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 08:17
STB modifică traseele şi prelungeşte programul autobuzelor pentru meciul România-Kosovo
-
astăzi, 08:09
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 995. Ucraina neagă acuzaţiile privind dezvoltarea de arme nucleare / Biden şi Xi se pregătesc pentru discuţii privind sprijinul Chinei pentru Rusia