Prima pagină » Social » Incendiu de proporţii la o conductă de gaz de sondă, după ce o femeie şi fiul ei au încercat să taie ţeava cu bomfaierul

Incendiu de proporţii la o conductă de gaz de sondă, după ce o femeie şi fiul ei au încercat să taie ţeava cu bomfaierul

O femeie în vârstă de 35 de ani şi fiul său, de 17 ani, au fost grav răniţi, vineri, după ce au încercat să taie cu un bomfaier o conductă de gaz de sondă din localitatea dâmboviţeană Gura Ocniţei, iar aceasta a luat foc, incendiul manifestându-se pe o suprafaţă mare, într-o zonă de pădure.
Incendiu de proporţii la o conductă de gaz de sondă, după ce o femeie şi fiul ei au încercat să taie ţeava cu bomfaierul

Potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei Dâmboviţa, agent Raluca Trandafir, primele cercetări arată că incendiul a fost provocat de o femeie şi de fiul său, care erau în zonă pentru a fura fier vechi şi care au încercat să taie conducta.

Conform sursei citate, cei doi au declanşat un incendiu, suferind arsuri pe o mare suprafaţă a corpului, în special la picioare.

În urma incendiului, femeia, în vârstă de 35 de ani, şi fiul ei de 17 ani, din satul Gorgoteni, comuna Gura Ocniţei, au fost preluaţi de ambulanţe şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgovişte.

La faţa locului au mers pompierii militari din Moreni, care au închis zona, unde incendiul continuă să se manifeste pe o suprafaţă mare, pompierii intervenind cu două autospeciale.

Incendiul are loc într-o zonă de pădure, departe de casele oamenilor, iar la faţa locului au ajuns şi lucrătorii schelei de petrol Moreni, proprietarul conductei de gaz de sondă, care umeză să oprească pomparea gazului pe conductă, pentru ca pompierii să poată interveni pentru stingerea focului.