Oamenii care te avertizează în caz de cutremur au salariile tăiate cu 25%. Decizia Ministerului Educaţiei

Publicat: 15 07. 2020, 16:07
Actualizat: 15 07. 2020, 19:20

Îţi este frică de cutremur? Guvernanţilor se pare că nu. Oamenii care veghează asupra cutremurelor din România au salariile mai mici cu 25%. În tot acest timp, Florin Cîţu flutură datele de la Institutul Naţional de Statistică şi declară ca economia îşi revine.  În realitate, situaţia începe să semene cu criza din 2010.

Acum,  directorul general al Institutul Naţional pentru Fizica Pământului, Constantin Ionescu,  a fost nevoit să îşi sacrifice cei 115 angajaţi, pentru a menţine activitatea institutului. De ce?   Ministerul Educaţiei şi Cercetării a redus fondurile cu peste 30%. Presiunea este cu atât mai mare, cu cât România furnizează date seismice multor ţări din Europa, S.U.A şi Marea Britanie.

Mihail Diaconescu lucrează la institut de 30 de ani şi se ocupă de problemele de tectonică şi seismicitate. Nu este prima dată, în cariera sa, când se confruntă cu taieri salariale.

„Am căzut de acord să fie pe 3 luni. Am vrut să asigur funcţionarea institutului mai departe, nu să fac rău oamenilor. Toate aceste informaţii sunt utile pentru standarde de construcţii, de infrastructuri mari, cum ar fi centrale nucleare, baraje”, spune Constantin Ionescu, director general.

Iată ce spun cercetătorii de la acest institut, nemulţumiţi de această tăiere a bugetului.

„S-au redus salariile tehnicienilor, impunându-se o limită de 4.500 de lei brut, ceea ce însemnă, bani în mână, undeva la 2.800 de lei. Nu vom mai putea localiza cu exactitate cutremurul, nu vom mai putea supraveghea eventualele after shock-uri în urma unui cutremur mare. Aici este vorba de siguranţa cetăţenilor, de siguranţa infrastructurii din România, de siguranţa clădirilor, de siguranţa naţională. Noi dacă stricăm cooperarea internaţională acum, greu se va mai repara”, afirmă Mihail Diaconescu, cercetător ştiinţific.