Pacient dependent de oxigen, blocat din cauza ninsorii, salvat cu o ambulanţă 4×4

Publicat: 27 01. 2023, 19:14
Actualizat: 27 01. 2023, 19:16

This browser does not support the video element.

Serviciul de Ambulantă Prahova a fost solicitat vineri prin apel 112 în localitatea Buştenari, pentru un barbat de 78 de ani cu insuficientă respiratorie cronică, dependent de concentrator de oxigen.

„La locul solicitării s-a deplasat un echipaj medical de urgenţă cu o ambulanţa 4×4, ajungând la pacient cu ajutorul unei echipe a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă care a intervenit pentru asigurarea accesului. În urma viscolului, drumul de acces fusese blocat de arbori”, arată ISU Prahova.

Pacientului i-a fost asigurat oxigenul necesar până la urcarea în ambulanţă, apoi a fost transportat în siguranţă către Spitalul Municipal Câmpina unde i se oferă îngrijirile necesare.

Acţiunea de salvare a bărbatului a fost sprijinită şi de un cetăţean care a dat dovadă de spirit civic, fiind în trecere cu ATV-ul prin zonă.