Pacienta cu escare de la Centrul Băneasa se află internată în Spitalul Judeţean de Urgenţă Constanţa

Pacienta transferată la Spitalul de Psihiatrie Murgeni de la Centrul de Sănătate Băneasa, după închiderea instituţiei, şi întoarsă la Constanţa după ce medicii vasluieni au descoperit că femeia avea escare profunde pe corp se află internată în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.

Urmărește
55 afișări

Potrivit directorului unităţii sanitare, dr.Dan Căpăţână, pacienta de 67 de ani a fost internată în noaptea de luni spre marţi, iar în prezent se află în Secţia de chirurgie plastică, sub supraveghere medicală, transmite corespondentul MEDIAFAX.

"Pacienta se simte mai bine, atât cât îi permite starea ei de sănătate, dar escarele de care suferă nu se vor mai vindeca niciodată, complet. În plus, pe lângă toate celelalte boli, ea mai suferă şi de diabet", a declarat dr.Căpăţână.

El a mai spus că femeia este şi un caz social şi ar trebui transferată la un centru de îngrijire.

"Este o pacientă cu tulburări psihice, a suferit un accident vascular cerebral, are un deficit motor, nu se poate nici măcar hrăni singură. Trebuie să luăm legătura cu autorităţile să vedem ce soluţie găsim în cazul ei, pentru că are nevoie de îngrijre permanentă, iar în spital, oricât de multă bunăvoinţă ar exista, o asistentă nu poate avea grijă non-stop de ea. Trebuie internată într-un centru de îngrijire unde poate beneficia de atenţia de care are nevoie", a mai spus directorul Spitalului Judeţean Constanţa.

Acesta a adăugat că femeia are un fiu, însă acesta, contactat de reprezentanţii unităţii sanitare, a spus că nu poate să aibă grijă de mama sa.

Ministrul Sănătăţii, Cseke Atilla, a prezentat, miercuri, imagini cu o pacientă de la Centrul de Sănătate Băneasa, din judeţul Constanţa, care avusese un accident vascular cerebral şi avea escare profunde, până la os. Femeia fusese internată de 32 de luni în unitatea sanitară, iar după decizia de închidere a centrului a fost transferată, împreună cu alţi pacienţi, la Spitalul de Psihiatrie Murgeni, din judeţul Vaslui.

"Când a fost adusă la noi de la Băneasa, pacienta cu escare arăta dezolant. Era toată o rană, din cap şi până-n picioare, exact pe partea pe care a stat în pat şi s-a creat presiune. Acest lucru demonstrează că femeia nu a fost ridicată, nu a fost mobilizată şi nu i s-a făcut toaleta corespunzătoare pentru un pacient. Deci este clar că a fost neglijată cât a stat internată în spital", a declarat, joi, pentru corespondentul MEDIAFAX managerul Spitalului de Psihiatrie Murgeni, Lilica Oţel.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică Judeţeană Constanţa, dr.Constantin Dina, a anunţat că va fi declanşată o anchetă la Centrul de Sănătate Băneasa, după ce s-a aflat că femeia fusese internată la respectiva unitate din iulie 2008 şi până în prezent, fără a i se acorda îngrijirile medicale necesare, pacienta ajungând să facă escare. El susţine că s-a aflat de problema medicală a femeii abia în momentul când a fost transferată la Murgeni.

La rândul lui, directorul Centrului de Sănătate de la Băneasa, Dan Mihai Niculescu, a declarat, joi, că nu a avut cunoştinţă de starea în care se afla pacienta de 67 de ani şi că a aflat după ce cazul a fost prezentat de ministrul Sănătăţii. El a declarat că aşteaptă acum controlul anunţat de DSPJ Constanţa, pentru ca situaţia să se lămurească.

El a mai spus că, în prezent, la Centrul de Sănătate Băneasa mai sunt internaţi doar nouă pacienţi, în Secţia Boli Psihice-Cronici, toţi bărbaţi, care urmează să fie transferaţi vineri către o unitatea similară din ţară.

"Astăzi (joi - n.r.) au mai plecat zece pacienţi, cinci bărbaţi şi cinci femei, către Spitalul de Psihiatrie Voila, din judeţul Prahova, iar mâine vor pleca ultimii nouă pacienţi din centru", a declarat dr. Dan Mihai Niculescu.

De la data de 1 aprilie, atunci când Centrul de Sănătate Băneasa a fost desfiinţat, de la această unitate medicală au mai fost transferaţi 36 de pacienţi, toţi cu probleme psihice, către centre similare din ţară.

Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.

 

Preluarea fără cost a materialelor de presă (text, foto si/sau video), purtătoare de drepturi de proprietate intelectuală, este aprobată de către www.mediafax.ro doar în limita a 250 de semne. Spaţiile şi URL-ul/hyperlink-ul nu sunt luate în considerare în numerotarea semnelor. Preluarea de informaţii poate fi făcută numai în acord cu termenii agreaţi şi menţionaţi aici