Ergica Ştirban s-a vindecat de COVID dar drumul prin spitale nu a fost uşor. Povesteşte, într-un text remis MEDIAFAX, despre lupta în pandemie şi sprijinul primit de la oameni de bine.
„La începutul pandemiei, în primăvara anului trecut, in luna martie, Suceava a fost zona roşie a României, devenind principalul focar de infecţie cu SARS-CoV-2 din ţară, oraşul intrând în carantină. Armata a preluat conducerea Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava”, explică femeia.
„Echipa coordonată de către colonelul Ionel Oprea, medic militar trimis să coordoneze Spitalul Judeţean Suceava, după ce devenise focar de COVID, a scris atunci şi un raport privind neregulile găsite la Spitalul Judeţean Suceava: nu au existat circuite de separare a pacienţilor COVID şi non-COVID, iar protecţia angajaţilor spitalului era inadecvată şi improvizată. Un detaşament de 70 de militari a fost trimis timp de o lună de zile la Suceava pentru misiuni de decontaminare şi dezinfectare a spitalului şi împrejurimilor, dar şi a căilor rutiere. Din cauza faptului că la începutul pandemiei multe cadre medicale au fost infectate cu SARS-CoV-2, din lipsa de personal care sa îngrijească pacienţi, zece medici militari şi 10 subofiţeri sanitari au fost delegaţi de la Spitalul Militar de Urgenţă Constantin Papilian Cluj-Napoca.
Cunoscutul antreprenor sucevean Ştefan Mandachi, deţinător al lanţului de restaurante Spartan şi iniţiatorul mişcării “România vrea autostrăzi”, care a realizat şi primul metru de autostradă din Moldova a devenit apreciat de mulţi suceveni datorită efortului său uriaş de a sprijini din proprie iniţiativă Suceava prin strângere de fonduri, cazare şi mâncare. Acesta a fost desemnat, datorită implicării sale deosebite, de către primarul sucevean Ion Lungu cel mai tânăr “Cetăţean de onoare al Sucevei”, la numai 34 de ani”, mai scrie
Ştirban.
Aceasta arată că Mandachi a dorit să ajute din proprie iniţiativă şi cu multă implicare, livrând gratuit mâncare cadrelor medicale şi pacienţilor în momente grele. „Spitalul Suceava era total nepregătit pentru a putea face faţă pandemiei. Lipsa personalului medical din cauza faptului că mulţi doctori erau infectaţi, dezorganizarea, lipsa hranei pentru pacienţi au transformat spitalul într-un loc al neputinţei, al disperării. Tânărul antreprenor Ştefan Mandachi s-a oferit să ajute, fără să stea pe gânduri, punând propriul hotel de patru stele, Mandachi Hotel&Spa, la dispoziţia personalului medical şi militar care a fost nevoit să intre în autoizolare, pentru a nu şi pune in pericol familiile. Ulterior, începând cu 23 martie, el s-a oferit să livreze gratuit mâncare autorităţilor, cadrelor medicale aflate în prima linie de luptă cu pandemia de coronavirus şi pacienţilor. Hotel Zamca, Restaurant Bazzil din Suceava, Fabrica de mezeluri Carpatis şi Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina" al judeţului Suceava au venit, de asemenea, în sprijinul cadrelor medicale şi al pacienţilor oferind gratuit cazare la hotel şi mâncare pacienţilor şi medicilor. Omul de afaceri Ştefan Mandachi, a iniţiat o campanie umanitară „1cm.ro”, de strângere de fonduri, reuşind cu ajutorul donatorilor, oameni de afaceri sau simpli cetăţeni de pe Facebook, să achiziţioneze din Turcia un camion, complet dotat şi utilat pentru a funcţiona ca o unitate de Terapie intensivă mobilă ce a costat peste 700.000 de euro, respectiv 2,3 milioane de euro şi 1,2 milioane de lei pentru utilarea şi dotarea lui.
În cadrul campaniei au fost 33.219 de donatori, cele mai mari contribuţii venind din partea companiei Unilever, 270.000 de euro şi a omului de afaceri sucevean Vasile Armenean, 50.000 de euro. Mandachi a spus că el personal a donat 60.000 de lei, fiind cea mai mare contribuţie a unei persoane fizice. A fost o o sumă uriaşă, adunată centimetru cu centimetru cu sprijinul masiv al fiecărui donator în parte”, conchide Ergica Ştirban.
Femeia a fost diagnosticată cu COVID în luna martie şi a stat trei săptămâni în Spitalul Judeţean Suceava. A avut o formă gravă a bolii, iar după externare, a rămas cu sechele pulmonare. A încercat să facă recuperare la patru spitale, însă toate au refuzat-o. Drept urmare, aceasts şi-a încercat norocul şi la Timişoara, unde a fost primită, a făcut recuperare şi a plecat acasă perfect sănătoasă.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.