Pacienţii plătesc de miercuri toate serviciile medicale (Video)
Medicii de familie, reuniţi în şedinţă extraordinară, au decis, sâmbătă, în unanimitate, să nu semneze contractul cadru pe 2009 întrucât acesta nu conţine şi propunerilor lor, astfel încât, de miercuri, pacienţii vor trebui să plătească reţetele compensate, consultaţiile şi analizele.
Pacienţii plătesc de miercuri toate serviciile medicale
Medicii de familie refuză semnarea contractului cadru pe anul 2009 întrucât forma actuală a documentului nu ţine cont de propunerile avansate de medici şi cuprinde prevederi care le încalcă drepturile.
"În această formă contractul nu poate fi semnat. Conţine o mulţime de prevederi care încalcă şi Constituţia", a declarat, la finalul consultărilor, preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei, Rodica Tănăsescu.
Printre nemulţumirile medicilor de familie se numără faptul că aceştia vor fi obligaţi să asigure şi servicii de urgenţă, că este schimbat modul de prescriere a reţetelor, precum şi sancţiunile prevăzute, unele considerate "aberante".
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
-
Jandarmeria: protest ilegal în zona CCR. Traficul e blocat pe Calea 13 Septembrie
Rodica Tănăsescu a spus că medicii sunt nemulţumiţi spre exemplu de faptul că dacă acordă consultaţie şi tratament unui pacient care nu mai este asigurat, toate cheltuielile legate de medicaţie şi investigaţii medicale vor trebui suportate de medicul care i le-a recomandat.
"Noi dorim să semnăm contractul, dar într-o formă rezonabilă, or noi nici măcar nu am fost consultaţi. Eu, ca medic, nu voi putea să cer bani pentru consultaţie, deşi nu ştiu din ce vom trăi, dar nu vom avea drept să dăm reţete compensate sau trimitere la analize", a mai spus Tănăsescu.
De asemenea, preşedintele Patronatului Naţional al Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut că ordinul de permanenţă, care prevede faptul că medicii de familie vor lucra şi pe salvări, a fost făcut fără ca medicii să fie anunţaţi.
"Noi nu suntem medici de urgenţă. Aceasta este o specialitate diferită, cu atribuţii distincte şi vrem ca acest lucru să se respecte", a explicat Mihăilă.
Preşedintele Societăţii Naţionale de Medicina Familiei a mai precizat că pacienţii ar putea fi scutiţi de plata serviciilor medicale, până la reglementarea situaţiei, printr-un act adiţional privind funcţionarea cabinetelor.
Totodată, Doina Mihăilă a mai spus că medicii solicită amendarea contractului cadru.
Contractul cadru privind acordarea asistenţei medicale în sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru 2009 intră în vigoare la 1 aprilie, dată de la care spitalele vor fi obligate să afişeze cheltuielile pe site-ul Ministerului Sănătăţii, iar medicii de familie să lucreze în centrele de permanenţă după program.
Hotărârea de Guvern pentru modificarea şi completarea Hotărârii de Guvern nr. 1714/2008 pentru aprobarea Contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate pentru anul 2009 a fost aprobată în şedinţa de miercuri a Executivului.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO