- Home
- Politic
- Economic
- Social
- Externe
- Sănătate
- Sport
- Life-Inedit
- Meteo
- Healthcare Trends
- Economia digitală
- Angajat în România
- Ieși pe plus
- Video
Păcuraru: România, mai aproape de Africa decât de ţările bogate ale Europei în privinţa veniturilor
Ministrul Muncii, Familiei şi Egalităţii de Şanse, Paul Păcuraru, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, la Zalău, că România este mai aproape de Africa decât de ţările bogate ale Europei în ceea ce priveşte veniturile pe care le are populaţia.
Păcuraru: România, mai aproape de Africa decât de ţările bogate ale Europei în privinţa veniturilor
"Dacă vorbim de venituri, România este mai aproape de Africa decât de ţările bogate ale Europei. Dar nici nu putem recurge la o creştere a salariului minim peste nivelul de 500 de lei, pentru că asta ar duce la o inflaţie care ar afecta toate rezultatele pe care le-am obţinut în economie până acum", a spus Păcuraru.
Acesta a adăugat că România are nevoie de încă 20 de ani pentru a ajunge la 75 la sută din media veniturilor din ţările Uniunii Europene.
"Această medie europeană este oricum trasă în jos de veniturile foarte mici din statele ce au aparţinut blocului comunist, dar România mai are nevoie de încă 20 de ani pentru a ajunge la 75 la sută din media salarială din UE", a afirmat Păcuraru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Adrian Sârbu: Azi, în Sfânta zi a Crăciunului, poate știi de ce Iisus Hristos nu s-a născut român
-
Ciolacu publică facturile pentru zborurile private la Nisa în ziua de Crăciun
-
Pericol în Constanţa: Elicea unei eoliene se învârte necontrolat aproape de un cămin de bătrâni
-
Care sunt cei şapte magnifici care au salvat bursa din Germania şi au sfidat crizele anul acesta
În acelaşi cadru, Paul Păcuraru a prezentat o serie de date statistice care arată că toate cheltuielile sociale (pensii, indemnizaţii, alocaţii, diferite ajutoare etc) vor creşte în anul 2008 cu 209 la sută faţă de 2004.
Potrivit ministrului, în acelaşi interval, salariul minim a crescut cu 60 la sută, iar valoarea punctului de pensie s-a dublat.
La Zalău, Păcuraru se va întâlni marţi seară cu reprezentanţi ai mediului de afaceri, oficialităţi locale şi judeţene.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
GANDUL.RO