Păcuraru: Salariul minim pe economie va creşte anul viitor
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a declarat, sâmbătă, într-o conferinţă de presă, la Timişoara, că salariul minim pe economie va creşte de anul viitor, dar încă nu se ştie cu câte procente, o decizie în acest sens urmând a fi luată după negocieri cu sindicatele şi patronatele.
Păcuraru: Salariul minim pe economie va creşte anul viitor
Păcuraru a spus că salariul minim se va situa undeva între cuantumul propus de Guvern şi cel propus de sindicate, transmite corespondentul MEDIAFAX.
„Salariul minim pe economie va creşte în cursul anului viitor, dar încă nu am stabilit cu cât va creşte. Noi am propus un salariu minim de 450 de lei, iar sindicatele propun 550 de lei. Săptămâna viitoare încep negocieri pe această temă, dar va trebui să discutăm şi cu patronatele care au de spus un cuvânt în acest sens”, a spus ministrul Muncii.
Paul Păcuraru a precizat că nu poate fi vorba de o creştere de până la 550 de lei, pentru că orice creştere a salariului minim pe economie influenţează întreaga grilă de salarizare şi pot apărea dezechilibre foarte mari.
„În nici un caz nu se va ajunge la varianta propusă de sindicate şi anume de a stabili valoarea salariului minim pe economie la 550 de lei. În funcţie de salariul minim este stabilită o grilă de salarizare, o creştere influenţează şi salariul mediu şi toate veniturile şi creşte grila în toate domeniile, de la funcţionar până la preşedinte”, a declarat Păcuraru.
ULTIMELE ȘTIRI
-
Este în interesul TĂU ca Guvernul României să fie format din manageri independenți de partide, consacrați în companii private și corporații? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Burduja afirmă că preluarea E.ON România de către compania maghiară MVM ar putea fi blocată din motive de securitate: „Nu vom permite gazului rusesc să intre în ţară”
-
Bursă. Statul român ia în considerare posibilitatea de a reveni ca acţionar majoritar al grupului Electrica
-
Vicepremierul Poloniei anunţă că a identificat un grup rus care ar fi urmărit să influenţeze alegerile prezidenţiale
Ministrul a adăugat că s-ar putea crea şi un deficit în condiţiile în care sistemul bugetar ar fi cel mai afectat.
„Trebuie să analizăm foarte bine această creştere. Efectele se vor resimţi mai ales în sistemul bugetar, în care sunt angajaţi foarte mulţi funcţionari, prea mulţi din punctul meu de vedere. Din toţi angajaţii care lucrează în prezent în România, o treime sunt funcţionari publici. Să mărim prea mult salariul minim pe economie ar înseamna să riscăm şi creşterea inflaţiei”, a afirmat Păcuraru.
Ministrul Muncii, Paul Păcuraru, a fost prezent, sâmbătă, la Timişoara, împreună cu ministrul Internelor şi Reformei Administrative, Cristian David, la lansarea candidaţilor PNL pentru alegerile europarlamentare.
Confederaţia Sindicală Naţională Meridian cere Guvernului şi partidelor parlamentare să iniţieze discuţii cu partenerii sociali în legătură cu proiectul bugetului de stat pe anul 2008, apreciind că salariul minim pe economie de 450 lei stabilit de Executiv nu poate fi acceptat.
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
CANCAN.RO
GANDUL.RO