Social

Lider ALDE cere demisia sau „demiterea” lui Darius Vâlcov. „Sunt gesturi politice obligatorii”/ Tăriceanu, despre gestul consilieurlui premierului: Nu este normal/ Postarea lui Weber nu angajează partidul

Europarlamentarul ALDE Renate Weber a catalogat gestul lui Darius Vâlcov de a publica fişa medicală a unui protestatar ca fiind unul ”mizerabil din punct de vedere moral şi un act ilegal” şi a afirmat că ”demisia, demiterea lui Darius Vâlcov sunt gesturi politice obligatorii”.

Dosar mită pentru Prima Casă: Angajată ce a recunoscut fapta, trimisă în judecată în arest preventiv

Procurorii Parchetului General au trimis-o în judecată, în stare de arest preventiv, pe Anca Stan, angajată Fondului Naţional de Garantare, ea fiind acuzată că ar fi cerut bani pentru a urgenta dosare înscrise în programul Prima Casă. Cauza este disjunsă din dosarul privind suspiciunile de corupţie.

RAPORTUL despre intervenţia Jandarmeriei din 10 august, trimis la Parlament. Carmen Dan, despre acuzaţiile lui Firea: Voi clarifica

Carmen Dan a declarat că va răspunde acuzaţiilor Gabrielei Firea la Comisia de apărare din Senat ce va avea loc marţi, subliniind că toate aceste precizări trebuie făcute într-un cadru instituţional. Dan a mai spus că raportul clasificat privind protestele va ajunge, luni, la Comisia de apărare.

ALERTĂ ANM | Avertizare meteorologică COD GALBEN, emisă de ANM pentru 13 judeţe, până marţi seara

13 judeţe din jumătatea vestică a ţării intră sub cod galben de ploi şi vijelii începând de luni ora 15.00 până marţi la ora 23.00, potrivit Administraţiei Naţionale de Meteorologie.

Viteză record, amendă RECORD. Un şofer a fost amendat cu o sumă care depăşeşte 4.000 de lei

62 de şoferi au fost prinşi, săptămâna trecută, conducând cu viteze excesive pe autostrăzi. Cea mai mare viteză a fost înregistrată pe A3, unde poliţiştii au prins un bărbat care conducea cu 235 km/h şi nu avea asupra sa permisul.

Cântăreţul Florin Ristei, reţinut de JANDARMI

Florin Ristei a povestit într-o postare pe Instagram că duminică dimineaţa în jurul orei 04:00, a fost oprit în Centrul Vechi de un grup de jandarmi care i-au cerut să se legitimeze. Motivul: jandarmii l-au auzit glumind cu unul dintre prietenii săi că: "Cea mai proastă meserie este la jandarmerie".

Cine va fi propus la conducerea DNA? Noii candidaţi susţin începând de astăzi INTERVIURILE

Cei şase candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA vor susţine, luni şi marţi, la orele 11:00, respectiv 8:30, interviurile în faţa comisiei prezidate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Două persoane decedate după ce o motocicletă s-a lovit de un autocar plin de turişti ucrainieni

După persoane au murit, duminică, pe un bulevard din Suceava, după ce au fost implicate într-un accident de circulaţie, victimele, aflate pe o motocicletă, rămânând prinse sub roţile din spate a unului autocar plin cu turişti ucrainieni, între care şi 20 de copii-transmite corespondentul Mediafax.

Tăriceanu, alături de Jackie Stewart, la Marele Premiu de Formula 1 de la Monza

Călin Popescu Tăriceanu a fost prezent duminică, la Monza, acolo unde a avut loc Marele Premiu de Formula 1 al Italiei 2018, o fotografie surprinsă la faţa locului arătându-l alături de Jackie Stewart, fost campion mondial în anii '70.

Petre Daea: Anul acesta sperăm să depăşim 50% absorbţia Programului Naţional de Dezvoltare Rurală; în 2015-2016 n-a fost adus niciun ban

Prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014-2020 s-au reabilitat drumuri comunale, şcoli, cămine culturale şi s-au susţinut fermierii, iar în 2018 sperăm să depăşim 50% absorbţia fondurilor; în 2015-2016 n-a fost adus niciun ban, a declarat ministrul Agriculturii, Petre Daea.

Patru persoane, dintre care un copil, au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit în judeţul Gorj

Patru persoane, între care o fetiţă de 11 ani, au fost rănite, duminică, în urma unui accident rutier produs pe DN 67, în localitatea Câmpu Mare, judeţul Gorj, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ministerul Turismului: Angajaţii de la stat vor primi vouchere de vacanţă şi anul viitor

Fiecare român care lucrează în sistemul de stat va beneficia şi anul viitor de vouchere de vacanţă în valoare de 1.450 de lei, arată un comunicat transmis duminică de Ministerul Turismului.

FOTO Teribilismul i-a adus moartea. Accidentul cu trei morţi din municipiul Suceava, provocat de un tânăr de 19 ani fără permis

Accidentul din municipiul Suceava în urma căruia trei persoane au murit a fost provocat de un tânăr de 19 ani din comuna Şcheia, care nu avea permis de conducere.

Acuzaţii grave. FERMIER, proprietar al unei ferme de porci cu suspiciune de pestă: Am anunţat marţi, au venit vineri la 22.00

Proprietarul unei ferme de porci de la periferia oraşului Galaţi, unde există suspiciune de pestă porcină, acuză autorităţile că, deşi anunţate marţi, au intervenit, total nepregătite, abia vineri la ora 22.00.

Poliţiştii sunt alături de Carmen Dan în contextul protestului de pe 10 august

Federaţia Sindicatelor Democratice a Poliţiştilor (FSDPR) se declară alături de ministrul de Interne, Carmen Dan, în criza generată după protestul din data de 10 august. Potrivit preşedintelui Federaţiei, Carmen Dan nu ar trebui să-şi dea demisia, aşa cum a solicitat, sâmbătă, Gabriela Firea.

LOTO 6 DIN 49, LOTO 5 DIN 40, JOKER ŞI NOROC. Numerele extrase duminică, 2 septembrie. Report mare la Loto 6/49

Duminica, 2 septembrie, au loc noi trageri Loto 6/49, Noroc, Joker, Noroc Plus, Loto 5/40 si Super Noroc, dupa ce la ultimele trageri loto ale lunii august Loteria Romana a acordat 17.588 de castiguri in valoare totala de 575.217,05 lei.

Gabriel Oprea s-a făcut MEMBRU într-un sindicat al poliţiştilor, în cursul anchetei pentru moartea unui agent de poliţie/ Oprea: Instanţa arată că nu există legătură între funcţia de ministru şi accidentul poliţistului

Fostul ministru al Afacerilor Interne, Gabriel Oprea, este, de la data de 15 iulie 2018, membru al Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual din Sistemul de Paşapoarte, Regim Permise, solicitarea de aderare fiind făcută chiar de el. Gabriel Oprea scrie, duminică, pe Facebook, că hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie arată clar faptul că nu există nicio legătură între exercitarea atribuţiilor de ministru şi accidentul în care a murit poliţistul Bogdan Gigină.

DN 1, aglomerat pe Valea Prahovei, pe sensul de coborâre

Drumul Naţional 1 este aglomerat, duminică, în zona staţiunilor de pe Valea Prahovei, pe sensul de coborâre dinspre munte. Poliţiştii recomandă ca alternativă DN 1 A.

Pesta porcină africană SE EXTINDE la un nou judeţ din România. Filtre de dezinsecţie, instalate în zonă

Două focare de pestă porcină africană au fost confirmate, duminică, în judeţul Buzău, în două gospodării. Autorităţile bănuiesc că virusul a fost adus din Tulcea, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Studiu alarmant: Albinele pot deveni dependente de mâncarea stropită cu pesticide

Albinele prind gustul mâncărurilor stropite cu pesticide, comportament ce indică posibile simptome de dependenţă, se arată într-un studiu publicat de un grup de cercetători de la Imperial College London şi de la Queen Mary University of London (QMUL).

Accident GRAV în Olt. Trei persoane au fost rănite, după ce maşinile în care erau s-au ciocnit

Trei tineri au fost răniţi, duminică, în localitatea Comani din judeţul Olt, după ce cele două maşini în care erau s-au ciocnit.

Motivele pentru care mulţi turişti care merg pe litoralul românesc evită Aeroportul Constanţa

Aeroportul din Constanţa, care ar trebuie să atragă turişti români şi străini în lunile de vară, se laudă cu puţin mai mult de 100.000 de pasageri într-un an. Asta în timp ce un aeroport similar din Bulgaria atinge acest număr în mai puţin de o lună.

Un oraş din România va reveni în rândul staţiunilor balneare. Locul este unic pentru cea mai mare puritate de sare, de 98%

Ocna Mureş, oraş care a fost zeci de ani pe harta turistică a României prin Băile Sărate, revine în rândul staţiunilor balneare. Aici vor fi investiţi aproape şase milioane de euro în amenajarea unei baze de tratament şi agrement, cu centre de sănătate, recuperare şi bazine cu apă dulce şi sărată.

Candidaţii pentru şefia DNA vor susţine interviurile în faţa lui Tudorel Toader. Cine sunt procurorilor admişi pentru următoarea etapă

Cei şase candidaţi pentru funcţia de procuror-şef al DNA vor susţine, luni şi marţi, la orele 11:00, respectiv 8:30, interviurile în faţa comisiei prezidate de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader.

Incendiu urmat de o explozie într-o casă din Gorj, un bărbat a suferit arsuri

Un incendiu urmat de o explozie cauzată de scurgeri de gaze a avut loc, duminică, într-o casă din Târgu Jiu, un bărbat de 65 de ani suferind arsuri la mâini şi la faţă.

FOTO Două ACCIDENTE grave în Suceava, în ultimele ore: cinci morţi şi doi răniţi

Cinci persoane au murit în urma a două accidente produse, în doar câteva ore, pe şoselele din Suceava. În primul caz o maşină s-a răsturnat, iar în al doilea o căruţă a fost lovită de un autocar care făcea curse regulate pe ruta Suceava- Băneşti.

Dragnea cere Comisiei SRI să analizeze activitatea directorului SRI, Eduard Helvig, în legătură cu ultimul protocol

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că social-democraţii i-au cerut ”foarte ferm” lui Claudiu Manda să analizeze ”cu celeritate”la Comisia de control SRI activitatea directorului Serviciului Român de Informaţii, Eduard Helvig, în legătură cu ultimul protocol semnat de acesta.

Voucherele de vacanţă vor fi prelungite

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a anunţat la Neptun prelungirea existenţei voucherelor de vacanţă pentru încă cel puţin doi ani.

Fata de 13 ani care şi-a înjunghiat bunica şi a fugit dintr-un centru de minori, găsită

Fata de 13 ani din Oradea care şi-a înjunghiat bunica în luna august şi a dispărut pentru a treia oară a fost găsită sâmbătă de poliţişti, transmite corespondentul MEDIAFAX.

LITORALUL pentru toţi, din 2 septembrie. Preţurile încep de la 150 de lei

LITORALUL pentru toţi, din 2 septembrie. Preţurile încep de la 150 de lei

Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 s-a produs în judeţul Vrancea

Un cutremur cu magnitudinea de 2,9 pe scara Richter s-a produs sâmbătă, la ora 15.53, în judeţul Vrancea, la adâncimea de 124 de kilometri.

Intervenţie de urgenţă în Munţii Făgăraş. Copil de 8 ani, căzut în zona Vârfului Călţun, la o altitudine de 2.527 metri

Un copil de 8 ani a fost rănit la cap şi picioare, sâmbătă după-amiază, după ce a căzut în timp ce se afla în zona Vârfului Călţun din Munţii Făgăraş, iar salvatorii montani intervin pentru a-l prelua.

Lanţuri şi cuţite, confiscate de la suporterii dinamovişti, la ieşirea din Bucureşti

Jandarmeria Capitalei, împreună cu efective ale Poliţiei Capitalei, au oprit o parte a galeriei echipei Dinamo la ieşirea din Bucureşti, de la care a confiscat mai multe obiecte interzise, precum cuţite sau lanţuri. Dinamoviştii se îndreptau spre Craiova, pentru meciul de sâmbătă seară.

Firea, acuzaţii grave despre înregistrarea video cu prefectul Speranţa Cliseru: Scena a fost organizată de ministru/ C. Dan a venit pregătită cu nişte xeroxuri cu mesaje pe SMS, pe Whatsapp. Am întrebat-o pe faţă dacă ne spionează

Primarul Capitalei, Gabriela Firea, a declarat sâmbătă, la Neptun, că înregistrarea cu prefectul Capitalei, care era întrebată dacă mint Carmen Dan şi Liviu Dragnea, a fost o scenă organizată de ministrul de Interne, pentru ca la final să i se reproşeze chiar ei în şedinţa PSD.

FOTO Intervenţie pentru salvarea unei femei rănite pe un traseu montan în zona Cascadei Putna

Jandarmii, salvamontiştii şi un echipaj SMURD au intervenit într-o zonă montană din judeţul Vrancea pentru a recupera o femeie care s-a accidentat. Se pare că femeia aflată pe un traseu montan s-a dezechilibrat, a căzut şi s-a lovit, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un partid anunţă depunerea proiectului privind eliminarea pensiilor speciale

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, la reuniunea Congresului Naţional al partidului, că luni va fi depuus proiectul de lege prin care se doreşte eliminarea pensiilor speciale pentru parlamentari, pentru că „cetăţenii trebuie să beneficieze de pensie în funcţie de contributivitate”.

Rata de promovabilitate a Bacalaureatului, sesiunea august-septembrie, este de 26,9%

Rata de promovare înregistrată în sesiunea august-septembrie a examenului naţional de Bacalaureat 2018 se situează la 26,9%, în creştere cu 0,9% faţă de sesiunea de toamnă a anului trecut (26%), au transmis, sâmbătă, reprezentanţii Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN).

Preşedintele PMP, Eugen Tomac: Ne aflăm în apocalipsa pestei porcine. Este o guvernare anti-naţională

Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a declarat, sâmbătă, la începutul şedinţei Colegiului Naţional al partidului că România se află în „apocalipsa pestei porcine”, iar membrii Guvernului „chefuiesc câteva zile la mare”, adăugând că „este o guvernare anti-naţională”.

Doi români au murit, iar trei au fost răniţi în urma unui accident rutier în Ungaria

Doi români au murit şi alţi trei au fost răniţi grav în urma unui accident rutier produs în vineri dimineaţa în Ungaria, între localităţile Cegled şi Albertirsa, răniţii fiind internaţi în prezent într-un spital din zonă.

Cel puţin 18 răniţi, după ce un avion de pasageri a luat foc la aterizarea pe pistă în Rusia

Cel puţin 18 persoane au fost rănite după ce un avion de pasageri cu 164 de persoane la bord a derapat sâmbătă dimineaţă la aterizarea pe pista aeroportului din oraşul Soci din Rusia şi a lat apoi foc, au transmis autorităţile, citate de BBC.