Social

Comisia Europeană, după întâlnirea dintre Frans Timmermans şi Călin Popescu Tăriceanu: Urmărim cu atenţie reformele în domeniul judiciar

Comisia Europeană a transmis, după întâlnirea de joi a preşedintelui Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cu prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, că CE urmăreşte cu atenţie reformele în domeniul judiciar şi asupra Codurilor penale şi va examina compatibilitate modificărilor cu legislaţia UE.

„Pinalti” se întoarce în închisoare. Gheorghe Ştefan, fostul primar de la Piatra Neamţ, condamnat definitiv la 3 ani şi 3 luni de închisoare în dosarul Strongmontaj

Fostul primar al municipiului Piatra Neamţ, Gheorghe Ştefan, a fost condamnat definitiv, vineri, de judecătorii Curţii de Apel Bacău, la 3 ani şi 3 luni de închisoare cu executare, pentru spălare de bani şi operaţiuni financiare incompatibile cu funcţia, în dosarul „Strongmontaj”.

FURTUNILE provoacă dezastru în ţară: Trei persoane din Neamţ, între care un bebeluş, salvate după ce casa le-a fost măturată de ape/ Zeci de gospodării au fost inundate, în Alba şi Botoşani | FOTO

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod portocaliu de ploi abundente pentru 12 judeţe din nordul şi centrul ţării, valabilă de vineri, de la ora 15.00, până sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00. Mai multe judeţe au fost afectate de viituri, furtuniile provocând pagube majore.

Oficialii europeni şi avocaţii români au analizat, la Alba Iulia, problematica bunelor practici CEDO

Reprezentanţii la vârf ai Baroului Alba, Curţii de Apel Alba Iulia, ICCJ şi Uniunii Avocaţilor Europeni au organizat vineri, la Alba Iulia, conferinţa internaţională cu tema „Independenţa şi imparţialitatea justiţiei în jurisprudenţa CEDO”, la care au participat şi judecători ai Curţii Europene.

Salvamontiştii intervin pentru salvarea unui tânăr care s-a răsturnat cu maşina în masivul Vâlcan

Salvamontiştii din Gorj intervin, vineri, pentru salvarea unui tânăr rănit grav, în urma unui accident în masivul Vulcan, după ce maşina pe care o conducea s-a răsturnat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Un bărbat a rămas blocat pe o păşune după ce un pârâu a ieşit din matcă. A fost necesară intervenţia pompierilor

Un bărbat din comuna Blândeşti, judeţul Botoşani, a rămas blocat, vineri, pe o păşune din apropierea localităţii, după ce pârâul Burla a ieşit din matcă. Acesta a fost ajutat de pompieri să ajungă pe uscat.

INUNDAŢII la un spital din Braşov în urma ploilor din ultimele ore

Subsolul Spitalului Orăşenesc Zărneşti şi mai multe gospodării din judeţul Braşov au fost inundate, vineri, în urma ploilor din ultimele ore, pompierii intervenind cu motopompe pentru a scoate apa, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Raport SUA: România nu îndeplineşte standardele în eliminarea traficului de persoane, dar sunt progrese

Instituţiile guvernamentale din România nu îndeplinesc în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului de persoane, dar Bucureştiul înregistrează progrese în acest sens, se arată într-un raport al Departamentului de Stat american.

O primărie din Dolj este executată silit din cauza unui credit luat de o fostă angajată. Aceasta nu a plătit nicio rată la împrumutul de 220.000 de euro

Primăria Murgaşi, din judeţul Dolj, este obligată la plata sumei de aproape 400.000 de euro din bugetul local, după ce a pierdut un proces pentru datoria pe care o are la bancă fosta juristă a instituţiei, care este şi fiica fostului primar, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Instanţa supremă a achitat-o pe Alina Bica în dosarul ANRP cu Dorin şi Alin Cocoş

Magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) au achitat-o, vineri, pe Alina Bica, pentru abuz în serviciu în dosarul în care fosta şefă DIICOT e acuzată că, în calitate de reprezentant al Ministerului Justiţiei în comisia ANRP, i-a aprobat omului de afaceri Gheorghe Stelian despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu peste 62 de milioane de euro. Totodată, instanţa a schimbat încadrarea juridică în cazul fostei şefe DIICOT din luare de mită în primire de foloase necuvenite şi au achitat-o şi pentru această infracţiune.

Drum judeţean închis în Teleorman, după formarea unui crater de doi metri în carosabil

Un drum din judeţul Teleorman a fost închis după ce un crater de aproximativ doi metri a apărut în carosabil din cauza inundaţiilor. Circulaţia va fi întreruptă până pe 10 iulie.

Filosoful Mihai Şora este în continuare internat în secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, se află în continuare internat pe secţia de Terapie Intensivă a Spitalului Elias, însă se simte mai bine, după ce, joi, a fost operat din cauza unor probleme la colecist, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias.

Cristina Tarcea: Dacă nu a fost o semnătură a unei persoane din partea ICCJ pe protocol, ar putea fi nul

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, declară că, în cazul în care se va constata că nu a existat o semnătură a unei persoane care să reprezinte Înalta Curte pe protocolul încheiat între SRI, instanţa supremă şi Parchetul General, se pune problema nulităţii lui.

Circulaţia de weekend va fi închisă pe trei porţiuni de drumuri între 1 iulie şi 31 august

Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunţă, vineri, că în perioada 1 iulie - 31 august, pe porţiuni din drumurile A2, DN 39 şi DN22 C, va fi interzisă circulaţia vehiculelor, altele decât cele de transport persoane.

Tarcea: Gabriela Bîrsan şi o altă judecătoare de la ÎCCJ, reîncadrate odată cu achitarea lor

Preşedintele instanţei supreme, Cristina Tarcea, a declarat, vineri, că judecătoarea Gabriela Bîrsan, dar şi o altă judecătoare de la ÎCCJ, au fost reîncadrate în 3 mai, odată cu achitarea definitivă a lor, precizând că posturile acestora nu au fost scoase la concurs, ci blocate.

Alţi doi copii au murit din cauza rujeolei. Numărul total de decese a ajuns la 59

Un copil de un an şi o lună din judeţul Covasna şi un altul în vârstă de doi ani din judeţul Constanţa au murit din cauza rujeolei, numărul total de decese ridicându-se la 59, anunţă Institutul Naţional pentru Sănătate Publică (INSP).

Anchetă a Poliţiei Galaţi după ce maşina unui poliţist ar fi fost implicată într-un accident

Poliţia din Galaţi face anchetă după ce maşina unui poliţist ar fi fost implicată într-un accident, iar acesta ar fi plecat de la faţa locului cu numerele de înmatriculare.

Sentinţa prin care SC Asesoft International SA putea să intre în faliment, anulată

Magistraţii Curţii de Apel Ploieşti au anulat sentinţa Tribunalului Prahova potrivit căreia SC Asesoft International SA putea să intre în faliment şi au dispus rejudecarea cauzei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

De la 1 iulie intră în vigoare tarifele majorate pe locurile de parcare din Capitală. Taxa este de 10 lei/oră în zona centrală

Începând cu 1 iulie 2018, vor intra în vigoare noile tarife privind utilizarea locurilor de parcare din Capitală, în funcţie de zona de parcare, conform reglementărilor aprobate prin votul Consiliului General, anunţă Primăria Capitalei.

Doi suspecţi de tentativă de furt în cazul soţiei şi fiului lui Rareş Bogdan au fost reţinuţi

Poliţiştii din Ilfov au audiat doi bărbaţi care ar fi săvârşit tentativa de furt asupra soţiei şi fiului jurnalistului Rareş Bogdan în momentul în care urcau în maşină, aceştia fiind ulterior reţinuţi pentru 24 de ore.

Traficul este restricţionat pe strada Spiru Haret din Capitală din cauza unei gropi în carosabil. FOTO

Traficul rutier este restricţionat pe Strada Spiru Haret din Capitală după ce în carosabil a apărut o groapă, anunţă Brigada Rutieră a Capitalei.

Patru persoane, rănite într-un accident petrecut în Braşov. FOTO

Patru persoane au fost rănite vineri, în urma unui accident petrecut în judeţul Braşov, unde o maşină în care se aflau patru cetăţeni chinezi a intrat într-o depăşire şi s-a ciocnit cu un autoturism.

Guvernul a aprobat ordonanţa de urgenţă pentru modificarea Statutului Poliţistului

Ministerul Afacerilor Interne anunţă că, în şedinţa de Guvern de joi, a fost adoptată ordonanţa de urgenţă pentru modificarea şi completarea legii privind Statutul poliţistului. Una din prevederile noi adoptate arată că poliţistul poate avea cheltuielile juridice decontate.

COD PORTOCALIU de furtuni. HARTA judeţelor vizate de avertizarea meteo / Redeschiderea Transfăgărăşanului, amânată

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod portocaliu de ploi abundente pentru 12 judeţe din nordul şi centrul ţării, valabilă de vineri, de la ora 15.00, până sâmbătă dimineaţă, la ora 06.00.

Anca Pandrea, internată la Spitalul Floreasca din Capitală, după ce vecinii au găsit-o căzută în locuinţa sa

Actriţa Anca Pandrea, care a fost internată, joi seară, la Spitalul Clinic de Urgenţă Floreasca din Bucureşti, după ce a suferit un accident, iar vecinii au găsit-o căzută în locuinţa sa, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, că se simte mai bine şi că va externată luni.

Două cutremure s-au produs în judeţul Vrancea, în ultimele 12 ore; cel mai mare a avut magnitudine 3,28

Două cutremure s-au produs în ultimele 12 ore în judeţul Vrancea, cel mai mare dintre acestea, ca magnitudine, având 3,2 grade pe scara Richter, potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pământului (INFP).

O poliţistă din Iaşi este cercetată după ce a fost prinsă furând cosmetice dintr-un centru comercial

O poliţistă din Iaşi este cercetată penal după ce a fost prinsă cu produse cosmetice furate dintr-un centru comercial ascunse sub haine.

Aglomeraţie la Şcoala Sfinţii Voievozi, din Bucureşti, unde elevii din alte oraşe depun dosarele pentru înscrierea la liceu. FOTO

Absolvenţii claselor a VIII-a din provincie, care vor să se înscrie la un liceu în Capitală, s-au strâns, vineri, în număr mare la Şcoala Sfinţii Voievozi din Capitală.

Bilanţ IGSU: 14 persoane surprinse de ape, salvate de pompieri în ultimele 24 de ore

14 persoane surprinse de ape au fost salvate de pompieri în ultimele 24 de ore. Totodată, 50 persoane din judeţul Neamţ şi o persoană din judeţul Botoşani au fost evacuate preventiv din locuinţe, până la retragerea apelor.

Admitere la liceu 2018 | A început înscrierea la liceu. Cum se completează fişele de înscriere

Absolvenţii clasei a VIII-a şi părinţii acestora, asistaţi de diriginţii claselor a VIII-a, vor putea completa opţiunile în fişele de înscriere începând de vineri şi până pe 3 iulie, anunţă Ministerul Educaţiei Naţionale (MEN).

Ploile torenţiale au făcut ravagii în Suceava, Vrancea, Teleorman: oameni izolaţi de ape, sute de curţi inundate / Anexe de gospodării au ars după ce au fost lovite de trăsnet

Ploile torenţiale provoacă probleme în judeţul Suceava, unde patru persoane şi sute de oi au rămas izolate de ape. Două anexe de gospodării au ars după ce au fost lovite de trăsnet, iar mai multe curţi au fost inundate.

19 judeţe se află sub COD GALBEN de ploi puternice. HARTA / Cantitatea de precipitaţii poate ajunge la 60 de litri pe metru pătrat

19 judeţe se află până vineri la ora 21 sub cod galben de ploi puternice. Cantitatea de precipitaţii poate ajunge la 60 de litri pe metru pătrat.

Un autocar cu 60 de persoane din Ucraina s-a răsturnat în Constanţa. Trei copii au ajuns la spital

Un autocar cu 60 de persoane din Ucraina s-a răsturnat în localitatea Mihail Kogălniceanu din judeţul Constanţa, iar trei copii au fost răniţi şi transportaţi la spital.

Radu Mazăre, reacţie din Madagascar după achitare: Am avut noroc de un complet care nu era pe culoarul securiştilor din România

Fostul primar al Constanţei, Radu Mazăre, a declarat, joi seară, după decizia de achitare dată de ÎCCJ în dosarul privind cartierul de locuinţe sociale „Henri Coandă”, că a avut noroc de un complet curajos, care nu era pe culoarul securiştilor din România.

Circulație îngreunată pe trei drumuri naționale din cauza apei acumulate pe carosabil

Circulația este îngreunată pe trei drumuri naţionale din cauza apei acumulate pe suprafaţa carosabilă, două în judeţul Bacău şi unul în judeţul Vrancea, anunță Centrul Infotrafic al Poliției Române.

Inundaţii în Capitală şi Ilfov în urma ploilor din ultimele ore

Mai multe subsoluri şi curţi au fost inundate în Capitală şi Ilfov în urma ploilor din ultimele ore, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Bucureşti-Ilfov, care precizează că angajaţii au intervenit şi pentru îndepărtarea apei de pe carosabil.

Filosoful Mihai Şora, operat de urgenţă/ Purtătorul de cuvânt al Spitalului Elias: A fost o intervenţie complicată pentru că de vină este şi vârsta, de 101 ani

Filosoful Mihai Şora, în vârstă de 101 ani, a fost operat, joi la Spitalul Elias, din cauza unor probleme la colecist, a precizat, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al unităţii medicale, Silvius Negoiţă.

Guvernul a adoptat o hotărâre pentru implementarea Strategiei UE pentru Regiunea Dunării

Executivului a adoptat, joi, HG privind funcţionarea sistemului de coordonare la nivel naţional a implementării Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării, care stabileşte structura de guvernare a strategiei la nivel naţional modul de funcţionare şi coordonare a procesului de implementare.

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat lângă Sineşti, judeţul Iaşi

Un avion de mici dimensiuni a aterizat forţat joi, lângă localitatea Sineşti, judeţul Iaşi. Cei doi ocupanţi ai avionului au reuşit să se autoevacueze.

Guvernul a adoptat o OUG pentru înfiinţarea Autorităţii pentru Formare Profesională în Sistem Dual

Guvernul a adoptat, joi, ordonanţa de urgenţă pentru înfiinţarea Autorităţii Naţionale pentru Formare Profesională Iniţială în Sistem Dual din România, ca răspuns la solicitări venite din partea agenţilor economici care au nevoie de forţă de muncă bine pregătită, informează Executivul.