Social

PROGNOZA METEO. Ce veşti au meteorologii pentru primele trei zile ale săptămânii următoare

Meteorologii anunţă un început de săptămână instabil, în care vor fi ploi de scurtă durată, cu descărcări electrice şi intensificări ale vântului. Vremea se va menţine însă caldă, cu temperaturi de până la 34 de grade Celsius, în special în Capitală.

Zeci de oameni, dispuşi să-şi vândă organele pentru bani. Asociaţia Transplantaţilor din România: Ar fi greu, sunt reguli stricte

Din cauza sărăciei, zeci de persoane spun, prin anunţuri postate pe internet, că îşi scot la vânzare un rinichi sau un lob de ficat, în schimbul unor sume mari de bani. În vreme ce unele site-uri sunt pline de mesaje, asociaţiile şi Poliţia arată că încheierea tranzacţiei nu este atât de uşoară.

Deţinutul de la Jilava, care a evadat vineri de la punctul de lucru, a fost prins

Deţinutul de la Penitenciarul Jilava care a fugit vineri, de la punctul de lucru unde presta activităţi, a fost prins duminică, în jurul orei 12:00, în zona Magazinului Bucur Obor, a confirmat, pentru MEDIAFAX, reprezentantul unităţii.

Vicepreşedinte PNL: E foarte grav că aproape 30.000 de elevi nu s-au înscris la Evaluarea Naţională

Vicepreşedintele PNL, Laurenţiu Leoreanu, a declarat că este foarte îngrijorător că un număr de aproximativ 30.000 de elevi de clasa a VIII-a, însemnând un procent de 20%, nu s-au înscris la Evaluarea Naţională şi astfel putem vorbi despre un abandon la final de etapă.

Preşedintele Asociaţiei Magistraţilor din România: Membrii din Cluj au plecat pe uşa din dos. Doar conducerea poate admite retragerea lor

Preşedintele AMR, Andreea Ciucă, a spus că magistraţii din Cluj, care au dizolvat filiala, au făcut acest lucru fără a informa conducerea, însă judecătorul a precizat că încă sunt membri, până la data la care consiliul director admite cererea de retragere pentru fiecare dintre ei.

GAFĂ DE PROTOCOL la inaugurarea Consulatului Onorific al Estoniei la Constanţa, în prezenţa Vioricăi Dăncilă/ Drapelul Estoniei a fost arborat greşit | VIDEO

Inaugurarea Consulatului Onorific al Republicii Estonia la Constanţa a debutat cu o gafă de protocol, organizatorii evenimentului arborând greşit steagul Estoniei. Incidentul nu i-a scăpat premierului eston, care a reparat greşeala.

INTERVIU | Eric Schultz, fost ambasador al SUA: Diplomaţia digitală este o sabie cu două tăişuri

Eric Schultz, fostul ambasador al SUA în Zambia şi fost adjunct al ambasadorului Statelor Unite în Ucraina, a vorbit, într-un interviu acordat MEDIAFAX, despre semnificaţia diplomaţiei digitale, precizând că aceasta poate fi o sabie cu două tăişuri.

Patru persoane rănite, după ce două maşini s-au ciocnit în Buzău. Traficul, blocat

Patru persoane au fost rănite după ce două maşini s-au ciocnit duminică pe DN2 Buzău – Bucureşti, în localitatea Cioranca, judeţul Buzău. Traficul se desfăşoară pe un fir alternativ.

Pakistanezi ascunşi într-un camion, printre pepeni, descoperiţi de poliţiştii de frontieră la PTF Calafat

Poliţiştii de frontieră din cadrul PTF Calafat-ITPF Giurgiu au descoperit în compartimentul de marfă al unui camion, ascunşi printre pepeni, trei cetăţeni pakistanezi care intenţionau să intre ilegal în ţară, pentru a ajunge apoi în Germania.

14 copii din Dolheşti au ajuns la spital după serbarea de sfârşit de an şcolar

14 copii din localitatea Dolheşti, judeţul Iaşi, au ajuns duminică la Spitalul de Boli Infecţioase "Sfânta Parascheva", acuzând stări de rău după ce au participat la serbarea de sfârşit de an şcolar transmite corespondentul MEDIAFAX.

Românii din diaspora, plângere penală împotriva revistei „Charlie Hebdo” pentru caricatura cu Halep

Reprezentanţii Federaţiei Asociaţiilor de Români din Europa (FADERE) vor să depună o plângere penală împotriva publicaţiei franceze Charlie Hebdo, care a publicat zilele trecute o caricatură cu Simona Halep. Preşedintele FADERE spune că depune plângerea pentru că şi-au permis să se atingă de Halep.

Cod PORTOCALIU de inundaţii pe râuri din 14 judeţe, până luni la ora 12.00

Hidrologii au emis avertizări cod portocaliu de inundaţii pentru râuri din 14 judeţe, valabile până luni la ora 12.00. Fenomenele se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele Bacău, Iaşi, Suceava, Neamţ şi Botoşani.

Crimă într-o discotecă din judeţul Iaşi: un tânăr a murit după ce a fost înjunghiat în inimă

Un tânăr de 23 de ani a murit după ce a fost înjunghiat în noaptea de sâmbătă spre duminică, într-o discotecă din judeţul Iaşi. Principalul suspect a fost dus la audieri, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Asistentă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, lovită cu capul de pereţi de un pacient

O asistentă de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov a fost bătută în noaptea de sâmbătă spre duminică de un pacient recalcitrant, care a îmbrâncit-o şi a lovit-o cu capul de pereţi pentru că nu a fost lăsat să plece din unitatea medicală.

Poliţiştii au confiscat peste o tonă de peşte de la braconieri. La ce valoare au ajuns amenzile

Poliţiştii au efectuat, pe parcursul lunii mai, peste 800 de controale pentru combaterea braconajului piscicol, în urmă cărora au aplicat peste 300 de amenzi în valoare totală de 52.000 de lei, forţele de ordine confiscând peste o tonă de peşte, 10 ambarcaţiuni şi sute de unelte de pescuit.

Bilanţ IGSU: Peste 30 de localităţi din 14 judeţe, afectate de ploi torenţiale şi vijelii / Pompierii au salvat un cioban cu 200 de animale blocate pe insulă, în mijlocul râului Siret / Incendiu provocat de fulger la locomotiva unui tren, în Teleorman

Zeci de locuinţe, anexe gospodăreşti, beciuri şi subsoluri din 31 de localităţi au fost inundate, în ultimele 24 de ore, în urma ploilor torenţiale şi a vijeliilor. În Vrancea, pompierii au salvat un cioban cu 200 de animale rămase blocate pe insulă în mijlocul râului.

Ursoaică eliberată de jandarmi după ce a rămas blocată într-un container de gunoi

O ursoaică a rămas blocată într-un container de gunoi, în apropierea gării din Băile Tuşnad, judeţul Harghita, fiind eliberată de jandarmi. Cei trei pui ai ursoaicei se aflau în pădurea din apropiere, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, în vizită luni la Bucureşti. Temele de discuţie

Wess Mitchell, adjunctul Secretarului de Stat al SUA pentru Europa şi Eurasia, va vizita luni Bucureşti, unde se va întâlni cu oficiali români şi analişti independenţi pentru a discuta teme de securitate regională şi cooperare economică, anunţă Departamentul de Stat.

CSM discută săptămâna viitoare lucrările Inspecţiei Judiciare pe numele lui Kovesi şi ale altor trei procurori din DNA

Secţia pentru procurori a CSM se va pronunţa, în 20 iunie, în cazul acţiunii disciplinare în care procurorul-şef DNA, Laura Codruţa Kovesi, este cercetată pentru refuzul de a se prezenta la comisia parlamentară. În acea zi, se vor discuta alte lucrări deschise pe numele a trei procurori din DNA.

Săptămâna de foc. O va revoca Iohannis pe Kovesi sau se ajunge la suspendarea preşedintelui?

Klaus Iohannis ar urma să anunţe, săptămâna viitoare, ce decizie a luat în ceea ce o priveşte pe Laura Codruţa Kovesi, în condiţiile în care au trecut 10 zile de la publicarea motivării de către CCR. Liderii puterii spun că nu au vorbit despre o posibilă suspendare, dar nici nu exclud acest scenariu.

Ziua Justiţiei 2018 va avea loc. Câţi bani a alocat ministerul pentru acest eveniment

Ministerul Justiţiei supune dezbaterii publice proiectul prin care sunt adoptate măsurile necesare organizării Zilei Justiţiei, din luna iulie, alocându-se suma de 30.000 de lei pentru acest eveniment ce va fi derulat de Consiliul Superior al Magistraturii.

Mai mult de jumătate din ţară, sub alertă de vreme rea. Sfaturile poliţiştilor pentru a conduce în siguranţă, în condiţii meteo extreme

Poliţiştii recomandă şoferilor să nu ignore faptul că vântul puternic poate influenţa ţinuta de drum a autovehiculelor, iar distanţa de frânare pe un carosabil umed creşte. Patru judeţe sunt sub cod portocaliu de ploi torenţiale, iar 24 sub cod galben.

Trei eleve de liceu din Cluj-Napoca au câştigat un concurs de start-up-uri: în ce transformă PET-urile care poluează râurile. „Vrem să încurajăm oamenii să recicleze”

Trei eleve ale unui liceu din Cluj-Napoca au câştigat un concurs de start-up-uri cu ideea lor de afaceri prin care vor să transforme PET-urile care poluează râurile în accesorii vestimentare, cum sunt brăţări, cercei şi lănţişoare, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Mii de lumânări aprinse pe aleile din Parcul Central din Cluj-Napoca, pentru redescoperirea lucrurilor mărunte. Imagini INEDITE

Cercetaşii României au aprins, sâmbătă seara, pe aleile Parcului Central din Cluj-Napoca peste 20.000 de lumânări în cutiuţe de hârtie, numite gulguţe, în cadrul Festivalului Luminii pentru ca oamenii să redescopere frumuseţea lucrurilor mărunte şi să fie aduşi mai aproape de natură.

O femeie care consumase cocaină a accidentat MORTAL un bărbat în Târgovişte

Un bărbat din Târgovişte a murit, sâmbătă, într-un accident produs de o tânără de 20 de ani, poliţiştii stabilind, în urma testelor, că aceasta consumase cocaină, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Ce oportunităţi oferă cele mai prestigioase şcoli din Capitală. Ce le pregătesc liceele viitorilor boboci

Liceele din întreaga ţară se pregătesc pentru admiterea elevilor claselor a IX-a, fiecare dintre instituţii pregătind diferite beneficii atractive pentru viitorii boboci. În Capitală, directorii liceelor se laudă cu rezultatele foarte bune pe care le au elevii, dar şi cu activităţile extraşcolare.

Ministrul Apărării anunţă achiziţia de corvete; până la sfârşitul anului se semnează contractul

Procedura de achiziţie a celor patru corvete multifuncţionale destinate Marinei Militare Române este în desfăşurare, fiind depuse patru oferte, din care una va fi selectată, a declarat, sâmbătă, la Constanţa, ministrul Apărării, Mihai Fifor.

După ce a scăpat din accident, un şofer a împrumutat bani pentru expertiză; Poliţia nu a avut

Un şofer din Târgu-Cărbuneşti, judeţul Gorj, care a scăpat cu viaţă dintr-un accident grav produs în 2016, susţine că a fost nevoit să împrumute bani pentru a plăti expertiza tehnică, deoarece Poliţia i-a spus că nu are, iar de doi ani i se reînnoieşte periodic dovada de circulaţie.

Birourile de promovare turistică din străinătate vor fi redeschise

Ministrul Turismului, Bogdan Trif, a declarat, sâmbătă, la Sibiu, că desfiinţarea birourilor de reprezentare turistică din străinătate a fost o greşeală, iar până la sfârşitul anului acestea vor fi reînfiinţate, urmând să apară şi altele noi, printre care trei în China.

Dilema lui Băsescu: Azi e Tudorel Toader ministrul Justiţiei, dar dacă devine Dăncilă ministru?

Preşedintele PMP, Traian Băsescu, a declarat sâmbătă, la Congresul PMP, că e nevoie ca procurorii să nu intră în subordinea partidelor şi şi-a imaginat un scenariu în care ministrul Justiţiei ajunge, de exemplu, Viorica Dăncilă.

ALERTĂ METEO | Cod PORTOCALIU de ploi torenţiale în nordul României / Jumătate de ţară este vizată de vremea rea: cod GALBEN în 21 de judeţe. HARTĂ

Meteorologii au emis o nouă avertizare cod portocaliu, valabilă până duminică la ora 21, fiind vizate judeţele Suceava, Botoşani, Neamţ şi Iaşi, unde va ploua torenţial. O altă avertizare cod galben, pentru 21 de judeţe, intră în vigoare sâmbătă, ora 17.00

Un bărbat din Călimăneşti, luat de viitură, a fost găsit mort

Un bărbat în vârstă de 57 de ani, din oraşul Călimăneşti, judeţul Vâlcea, care a fost luat de viitură, în timpul nopţii de vineri spre sâmbătă, a fost găsit mort, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Galaţi: Terasamentul căii ferate a fost afectat de inundaţii. Trafic feroviar restricţionat / Pasarelă acoperită de ape. Circulaţia pe DN 2F, între Bacău şi Vaslui, oprită

Traficul rutier pe DN 2F, între Bacău şi Vaslui este oprit, sâmbătă, în zona localităţii băcăuane Plopana, după ce o pasarelă a fost acoperită de ape, din cauza precipitaţiilor abundente din ultima perioadă.

Poliţiştii au ridicat aproape 100 de kilograme de cannabis, după efectuarea a 14 percheziţii în Bucureşti şi judeţele limitrofe

Poliţiştii au ridicat peste 70 de kilograme de cannabis, după efectuarea a mai mult de zece percheziţii în Capitală, dar şi în judeţele limitrofe, fiind depistate şi instalaţii de cultivare a acestor plante şi sume de bani impresionante. În cauză, sunt cercetate 12 persoane.

Blood Network, campanie cu recompensă. Studenţii vin în număr mare să doneze sânge în Parcul Herăstrău. FOTO

Aproape 100 de tineri bucureşteni s-au prezentat, în cursul zilei de sâmbătă, pentru a dona sânge în cadrul campaniei mobile Blood Network, care îi recompensează pe aceştia cu bilete la festivalurile Untold şi Neversea. Unitatea mobilă se află în Parcul Herăstrău până duminică.

Toţi judecătorii Asociaţiei Magistraţilor din România, din Cluj, au demisionat. Instanţa a dizolvat filiala / Cum explică un judecător plecarea din AMR

Asociaţia Magistraţilor din România - filiala Cluj a fost dizolvată, deoarece toţi judecătorii din acest judeţ au demisionat din organizaţie, pentru a se dezice de acţiunile acesteia din ultimul an, a spus fostul membru CSM, Cristi Danileţ. Instanţa a admis cererea de dizolvare la finele lui mai.

Raport al Departamentului pentru lupta antifraudă: DNA a întocmit 44 de rechizitorii şi a trimis în judecată 112 persoane pentru fraudă, în 2017

În cursul anului 2017, DNA a întocmit peste 40 de rechizitorii şi acorduri de recunoaştere a nevinovăţei, în baza sesizărilor DLAF, fiind trimise în judecată mai mult de 100 de persoane. Pe de altă parte, instanţele au condamnat 31 de persoane pentru fraudă cu fonduri europene.

Infracţiune prin inacţiune. Ce pedepse au dat judecătorii pentru cei care nu şi-au ajutat aproapele / Cazul bărbatului abandonat lângă o fântână, după ce a băut trei zile cu vecinii

În Noul Cod Penal, există un articol, 203, care prevede că o persoană poate fi condamnată sau poate primi amendă dacă nu îi salvează pe cei aflaţi în dificultate, instanţele româneşti soluţionând deja astfel de speţe, unele cu caracter comic.

Ruperi de nori, sâmbătă dimineaţă în Iaşi. Traficul rutier, blocat

O rupere de nori care a avut loc sâmbătă dimineaţa în Iaşi a blocat traficul rutier timp de aproape o oră, echipaje ale Companiei de Transport Public Iaşi şi ale Direcţiei Regionale a Drumurilor şi Podurilor intervenind pentru reluarea circulaţiei, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Bilanţ DLAF 2017: Mii de nereguli şi suspiciuni de fraudă privind folosirea fondurilor UE în România. Sumele vizate, de ordinul zecilor de milioane de euro

Departamentul pentru lupta antifraudă (DLAF) arată, în raportul de activitate pe 2017, că în România au fost identificat peste 1.000 de cazuri de încălcare a legii şi nereguli privind programe operaţionale finanţate din fonduri europene, sumele afectate fiind de zeci de milioane de euro.