Social

Circulaţie îngreunată pe DN 1, pe sensul de mers spre Braşov

Traficul rutier pe DN 1 se desfăşura cu dificultate, vineri după-amiază, în zona staţiunilor prahovene Sinaia şi Buşteni, pe sensul de mers Bucureşti - Braşov, în condiţiile în care mulţi turişti se îndreaptă cu maşinile personale către munte, acolo unde-şi vor petrece week-end-ul şi Revelionul.

Liderii confederaţiilor sindicale s-au întâlnit cu preşedintele Băsescu

Liderii celor patru mari confederaţii sindicale s-au întâlnit, vineri, cu preşedintele Traian Băsescu pentru a-i cere să nu promulge Legea bugetului de stat pe 2008 în forma aprobată de Parlament şi să o retrimită Legislativului pentru a introduce amendamentele sindicatelor.

Aveţi grijă ce mâncaţi de Sărbători

Ministerului Sănătaţii Publice recomandă populaţiei o alimentaţie cât mai echilibrată în perioada Sărbătorilor de iarnă, precizând că alimentele greu digerabile, mai ales cele preparate din carne de porc şi consumul excesiv de alcool pot crea mari probleme de sănătate.

Traficul rutier este îngreunat de ceaţă pe mai multe drumuri din ţară

Traficul rutier este îngreunat, vineri, pe mai multe drumuri din ţară, în condiţiile în care vizibilitatea este scăzută din cauza ceţii, informează Centrul Infotrafic al Poliţiei Române.

Peste zece mii de jandarmi vor asigura ordinea publică în noaptea de Revelion

Peste zece mii de jandarmi vor asigura măsurile de ordine publică în toate judeţele ţării şi în Capitală, cu ocazia Anului Nou, aceştia acţionând pentru prevenirea oricăror fapte antisociale şi a altor evenimente nedorite, pentru descurajarea infractorilor şi rezolvarea cât mai rapidă a sesizărilor.

S-au pus în vânzare biletele la Vanghelion

Peste o sută de persoane stăteau la coadă, vineri dimineaţă, ca să cumpere bilete la Revelionul de la Romexpo, organizat de primarul sectorului 5 al Capitalei, Marian Vanghelie, pentru al şaptelea an consecutiv.

Toate şcolile speciale pentru copiii cu handicap vor avea echipamente de recuperare fizică

Ministrul Educaţiei Cercetării şi Tineretului, Cristian Adomniţei, vrea ca în 2008, în premieră la nivel naţional, toate şcolile speciale în care învaţă copiii cu handicap să fie dotate cu echipamente pentru recuperarea fizică a acestora.

Locuitorii din Beijing, sfătuiţi să stea în casă din cauza poluării

Poluarea aerului a atins un asemnea nivel joi, la Beijing, încât locuitorii au fost sfătuiţi să nu iasă din case, îndemnul contrazicând astfel afirmaţiile autorităţilor potrivit cărora calitatea aerului s-a ameliorat în capitala Chinei, care va găzdui Jocurile Olimpice în 2008.

GDS a acordat premiul organizaţiei pe 2007 politologului Vladimir Tismăneanu

Grupul pentru Dialog Social i-a acordat politologului Vladimir Tismăneanu Premiul GDS-2007, în calitatea sa de preşedinte al Comisiei Prezidenţiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste şi de coordonator al raportului pe baza căruia regimul comunist a fost condamnat ca "ilegitim şi criminal".

Mihai Stoica, implicat într-un accident de maşină în Austria

Preşedintele clubului Unirea Urziceni, Mihai Stoica, a suferit, joi, un accident de maşină în timp ce se deplasa spre pârtia de schi dintr-o staţiune din Austria, informează ediţia electronică a cotidianului Pro Sport.

Băiatul cel mare al lui Tortică va fi urmaşul acestuia la tron

Consiliul de Coroană al Casei Regale de la Costeşti de Argeş a decis, joi la prânz, în unanimitate de voturi, ca urmaşul la tron al regelui Tortică, decedat luni, în ajun de Crăciun, în urma unui infarct, să fie prinţul Dan, băiatul cel mare al regelui.

Grav accident rutier pe DN1, în apropierea localităţii prahovene Băicoi

Opt persoane au fost rănite într-un accident petrecut, joi, pe DN 1, în apropierea localităţii prahovene Băicoi, patru dintre victime, printre care doi copii cu vârste de doi şi zece ani şi un tânăr de 19 ani, fiind foarte grav rănite.

Poliţist spaniol, rănit în încercarea de a aresta un român apărat de 30 de compatrioţi

Un poliţist spaniol a fost rănit în localitatea Almendralejo (Badajoz, sud-vest) în timp ce încerca să aresteze un şofer român care a lovit cu autovehiculul un pieton şi a părăsit locul accidentului, acesta fiind apărat de circa 30 de români, relatează site-ul terra.es.

Ceaţa îngreunează traficul rutier pe mai multe drumuri

Traficul rutier pe mai multe drumuri importante din ţară era îngreunat din cauza ceţii dense, joi, printre arterele afectate numărându-se Autostrada Bucureşti-Piteşti, între localităţile argeşene Petreşti şi Bascov, unde vizibilitatea era redusă chiar şi sub 50 de metri.

Buhuşi: Explozie soldată cu un rănit şi avarierea a opt apartamente

O explozie produsă, în noaptea de miercuri spre joi, într-un bloc din centrul oraşului Buhuşi, judeţul Bacău, s-a soldat cu rănirea unei persoane şi distrugerea tâmplăriei a opt apartamente.

Gândul: US Secret Service, la vânătoare de hackeri în Râmnicu Vâlcea

„E prea puţin probabil ca Râmnicu Vâlcea să fie capitala a ceva, dar acest oraş obscur e un centru mondial al fraudei prin internet şi cu cărţi de credit” – astfel descrie cotidianul Los Angeles Times capitala judeţului Vâlcea, într-un amplu reportaj din care reiese că americanii trimit constant agenţi în localitate pentru a-i dibui pe cei care le provoacă pagube de milioane USD, informează cotidianul Gândul.

Circulaţie îngreunată pe mai multe drumuri din ţară

Circulaţia pe DN1 este în continuare aglomerată, între localităţile Azuga şi Sinaia şoferii mergând bară la bară, iar pe Autostrada Bucureşti-Constanţa şi mai multe drumuri din ţară traficul este îngreunată din cauza ceţii care pe unele porţiuni de drum reduce vizibilitatea sub 50 de metri.

Maramureş: Copil născut cu cutia toracică deschisă

O ambulanţă a serviciului medical de urgenţă trimisă special de la Budapesta a sosit, miercuri, în Maramureş, ca să transporte un copil din localitatea maramureşeană Vişeu de Sus, născut cu cutia toracică deschisă, la o clinică de specialitate din Ungaria, unde va fi operat.

Aproape 1000 de solicitări la ambulanţa din Capitală în ziua de Crăciun şi noaptea care a urmat

Aproape o mie de solicitări au fost înregistrate la Serviciul de Ambulanţă al Capitalei în ziua de Crăciun , patru sute dintre acestea fiind primite noaptea trecută, a declarat, miercuri, agenţiei MEDIAFAX, Cristian Grasu, medicul coordonator al SAMB.

Trafic aglomerat pe Valea Prahovei, între Sinaia şi Buşteni

Traficul pe DN1, în porţiunea de pe Valea Prahovei s-a aglomerat, miercuri după prânz, în zona Sinaia - Buşteni şoferii fiind nevoiţi să meargă în coloană şi cu viteză redusă, nefiind însă înregistrate ambuteiaje, potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română.

Sute de apeluri la ambulanţa Prahova în ziua de Crăciun

Medicii şi asistenţii Serviciului de Ambulanţă Prahova au fost suprasolicitaţi în ziua de Crăciun, la dispeceratul Ambulanţei primindu-se peste 300 de apeluri, cu câteva zeci mai multe faţă de ziua precedentă.

Zeci de turişti, răniţi pe pârtiile de pe Valea Prahovei

Zeci de turişti veniţi să-şi petreacă sărbătorile de iarnă în staţiunile de pe Valea Prahovei au fost răniţi în accidente petrecute pe pârtii, în marea majoritate a cazurilor, acestea producându-se din cauza neatenţiei victimelor sau lipsei unui echipament corespunzător.

„Tortică”, regele încoronat al romilor de pretutindeni, a murit

Sute de romi din întreaga lume sunt aşteptaţi la Costeşti, la priveghiul şi înmormântarea regelui încoronat al romilor de pretutindeni Ilie Badea Stănescu, zis "Tortică", decedat, luni seară, în urma unui infarct.

Un mort şi un rănit grav pe DN1, în dreptul localităţii Băicoi

Un tânăr a murit, iar un altul se zbate între viaţă şi moarte la spital, după ce miercuri, au fost loviţi de o maşină, pe Drumul Naţional 1, în dreptul localităţii prahovene Băicoi, în timp ce îşi reparau maşina pe marginea drumului.

Peste 50 de ieşeni au ajuns la spital cu fracturi după ce au căzut pe gheaţă

Peste 50 de ieşeni au ajuns, în ultimele 48 de ore, la Spitalul de Urgenţă Iaşi, cu diverse fracturi provocate în urma căzăturilor pe gheaţă, iar în acelaşi timp, mai mult de 20 de persoane din Iaşi au fost aduse de urgenţă la aceeaşi unitate spitalicească după ce au mâncat şi au băut excesiv.

Una dintre cele mai moderne pârtii de schi din România, deschisă la Cluj

Una dintre cele mai moderne pârtii de schi din România, prima din Transilvania dotată cu instalaţie de produs zăpadă artificială şi cu sistem avansat de iluminare pentru utilizarea pârtiei pe timp de noapte, a fost deschisă pe Feleac, judeţul Cluj.

Mijloacele de transport RATB şi metroul circulă de Crăciun după programul de duminică

Tramvaiele, troleibuzele şi autobuzele Regiei Autonome de Transport Bucureşti (RATB) şi garniturile de metrou vor circula în prima şi a doua zi de Crăciun la intervale mai mari, conform programului de duminică.

Mii de turişti îşi petrec vacanţa în staţiunile de pe Valea Prahovei

Mii de turişti îşi petrec vacanţa de Crăciun pe staţiunile de pe Valea Prahovei, foarte mulţi dintre aceştia luând cu asalt pârtiile din Azuga, Buşteni, Sinaia şi Predeal, unde condiţiile pentru schiat sunt foarte bune.

Maramureş: Obiceiurile şi tradiţiile de Crăciun se păstrează cu sfinţenie

Crăciunul continuă să fie în Maramureş o sărbătoare la care tradiţiile şi obiceiurile se păstrează cu sfinţenie, cel mai bine acesta putând fi văzute la sate, însă şi în marile oraşe în Ajunul Crăciunului se pot vedea grupuri de colindători, tineri şi bătrâni care vestesc Naşterea Domnului.

Circulaţia se desfăşoară cu dificultate pe A2 şi pe mai multe drumuri naţionale

Circulaţia rutieră pe Autostrada A2 Bucureşti - Constanţa şi pe nai multe drumuri naţionale din ţară se desfăşoară cu dificultate din cauza ceţii dense, pe unele porţiuni de drum vizibilitatea fiind redusă sub 20 de metri, potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română.

Traficul s-a dublat în ultimele două zile în punctul de frontieră Cenad

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Timiş, Ciprian Gaic, a declarat, sâmbătă, că traficul de călători în punctul de trecere a frontierei Cenad s-a dublat, cel mai mult pe sensul de intrare, fiind luate măsuri pentru fluidizarea traficului în caz de nevoie.

Moş Crăciun a venit din mare pentru copiii scafandrilor militari constănţeni

Moş Crăciun a venit, sâmbătă, într-un mod inedit pentru copiii militarilor de la Divizionul de Scafandri din cadrul Statul Major al Forţelor Navale: a ieşit din adâncul mării, echipat într-un costum de scafandru şi le-a împărţit cadouri.

Circulaţie îngreunată pe Autostrada Soarelui şi pe drumurile din mai multe judeţe

Circulaţia pe Autostrada Soarelui şi pe unele drumuri din judeţele Bacău, Neamţ, Botoşani, Iaşi, Cluj, Bihor, Dolj, Gorj, Argeş, Buzău şi Ialomiţa este îngreunată din cauza ceţii, pe unele porţiuni de drum vizibilitatea fiind sub 50 de metri, potrivit Centrului Infotrafic din Poliţia Română.

Macara în pericol de prăbuşire peste o navă din Portul Constanţa

O macara de cheu este în pericol de prăbuşire peste o navă aflată în Portul Constanţa, după ce una dintre componentele sale a cedat.

Un doc plutitor s-a rupt în două şi s-a scufundat în Portul Midia

Un doc plutitor s-a rupt în două şi s-a scufundat în Portul Midia, joi seară, după ce, cu cîteva ore mai devreme, de pe el fuseseră lansate la apă două nave.

Bistriţa: Şoarece mort, descoperit într-o sticlă de bere

O familie din Bistriţa a ajuns la spital, vineri, şi apoi la Oficiul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor, după ce a băut dintr-o sticlă de bere în care se afla un şoarece mort.

Taximetriştii trebuie să preschimbe autorizaţiile până la 31 martie 2008

Termenul în care operatorii de transport în regim de taxi trebuie să îşi preschimbe autorizaţiile de transport expirate a fost prelungit cu trei luni, de la 31 decembrie 2007 la 31 martie 2008.

Preţurile la energie electrică şi gaze naturale vor fi menţinute la 1 ianuarie 2008

Preţurile la energia electrică şi gazele naturale furnizate populaţiei vor fi menţinute la 1 ianuarie 2008, a anunţat, vineri, Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE).

Orban: La solicitarea mea s-a dat telefon la 112

Ministrul Transporturilor, liberalul Ludovic Orban, a susţinut, joi seară, într-o emisiune la Antena 3, că la solicitarea sa s-a dat telefon la numărul 112, după producerea accidentului de pe Şoseaua Cotroceni şi că de aceea a aşteptat la locul accidentului sosirea poliţiştilor.

Adomniţei: Este de neacceptat ca un elev să lucreaze cât un om mare, chiar şapte-opt ore pe zi

Ministrul Educaţiei Cristian Adomniţei a cerut, joi, celor prezenţi la "Gala Directorilor 2007" să susţină acţiunea de descentralizare, întrucât este de neacceptat ca un elev să lucreze cât un om mare, chiar şapte-opt ore pe zi.