Social

Acoperişul unui bloc dintr-un cartier craiovean a fost smuls de vânt

Două echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Dolj au fost solicitate, marţi după-amiază, după ce acoperişul unui bloc dintr-un cartier craiovean a fost luat de vânt, iar un copac smuls din pământ s-a prăbuşit peste o staţie de autobuz din municipiu, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Aluviunile depuse pe calea ferată în zona Iacobeni au fost îndepărtate şi circulaţia feroviară relua

Circulaţia feroviară în zona comunei sucevene Iacobeni a fost reluată după ce, luni seara, calea ferată fusese acoperită cu aluviuni pe o lungime de 30 de metri în urma unei ploi torenţiale, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Amnesty denunţă condiţiile de viaţă ale palestinienilor la 40 de ani de la Războiul de Şase Zile

Populaţia palestiniană este cuprinsă de o stare de disperare şi se confruntă cu o sărăcie acută în timp ce Israelul nu a reuşit să asigure securitatea poporului evreu, la 40 de ani de la Războiul de Şase Zile, a anunţat, luni, organizaţia Amnesty International, citată de AFP.

Români prinşi la cerşit, obligaţi să părăsească Islanda

Circa 30 de cetăţeni români, inclusiv un copil, despre care poliţiştii islandezi susţin că ar fi fost aduşi de reţele de crimă organizată şi obligaţi să cerşească, au acceptat oferta autorităţilor de a pleca de bunăvoie din Islanda, relatează publicaţia electronică Iceland Review Online.