Social

Grevă de proporţii în Franţa. Francezii nu acceptă creşterea vârstei de pensionare

O grevă naţională se desfăşoară marţi în Franţa. Este al doilea val de proteste faţă de planurile preşedintelui Emmanuel Macron de a creşte vârsta de pensionare de la 62 la 64 de ani.

Începe distribuirea tichetelor pentru plata facturilor la energie

Marţi începe distribuirea tichetelor pentru plata facturilor la energie, iar plăţile ar putea fi făcute şi online, anunţă premierul Nicolae Ciucă, la începutul şedinţei de Guvern.

23 de arestări în cadrul unei anchete privind trucarea meciurilor de fotbal din Spania

Un număr de 23 de membri ai unui presupus sindicat de pariuri au fost arestaţi, fiind suspectaţi de trucarea unor meciuri de fotbal din Federaţia Regală Spaniolă de Fotbal, din Liga Naţională din Gibraltar şi din Liga Andorra, anunţă marţi Europol.

Purtătorul de cuvânt al PNL: Să nu-şi imagineze cineva că din 25 mai va fi o guvernare pesedistă

„Această rocadă noi am prefera să se discute mai puţin şi să se facă la vremea respectivă. Ne-am asumat la vremea respectivă acest act al guvernării împreună cu PSD, într-un moment foarte-foarte important, când stabilitatea guvernării era critică, aş putea spune. Acum, toată această conlucrare se bazează pe această înţelegere fermă, protocolul de guvernare. Noi […]

Marile companii prelungesc birocraţia proceselor de recrutare – studiu

Faţă de anul 2021, când un proces de recrutare pentru un rol de middle management în marile companii active în România se finaliza într-o perioadă medie de 3 luni, în 2022 acelaşi proces a crescut în medie cu 33 de zile, ajungând la 4 luni, arată un studiu realizat de compania Arthur Hunt România.

Victor Piţurcă a primit control judiciar, după 24 de ore în arest: Nu am nicio treabă cu această afacere

Fostul selecţioner al României, Victor Piţurcă, a fost eliberat marţi după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere.

Procurorii i-au stricat petrecerea: fiul lui Victor Piţurcă s-a distrat la finalul de săptămână în Poiana Braşov

Alexandru Piţurcă, fiul fostului selecţioner al echipei naţionale de fotbal Victor Piţurcă, s-a prezentat, marţi, la sediul Direcţiei Naţionale Anticorupţie pentru a fi audiat de procurori.

Bani de la Guvern pentru instalarea de panouri fotovoltaice la nivelul gospodăriilor individuale

„În şedinţele precedente, am adus la cunoştinţă o serie de date economice, cu care am încheiat anul 2022. Ceea ce doresc să subliniez în momentul de faţă este că atunci când ne-am asumat în coaliţie acest guvern, ne-am angajat să găsim soluţii pentru tot ceea ce înseamnă nevoile şi aşteptările cetăţeniolor şi totodată să găsim […]

Institutul Naţional de Statistică: Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat în România

Fenomenul de îmbătrânire s-a accentuat, vârsta medie a populaţiei rezidente crescând la 42,4 ani, faţă de 40,8 ani la recensământul din 2011). La receesîmântul din 2021, vârsta medie a populaţiei de sex feminin este de 44,1 ani comparativ cu 40,6 ani pentru bărbaţi.

Recensământ 2021: S-au declarat români 89%, de etnie maghiară 6% iar romi 3,4%

Din cele 19 milioane de locuitori ai României, la recensământul din 2021 şi-au declarat etnia 16,5 milioane, din care români 89,3%, maghiari 6%, romi 3,4%.

Trei copii au murit în urma unui incendiu, în Sectorul 5. Pompierii, alertaţi în zorii zilei

Trei copii cu vârstele de 2, 3 şi 6 ani au murit, marţi dimineaţă, în urma unui incendiu izbucnit într-o locuinţă din Sectorul 5.

Ieftinirea transportului public, o tendinţă în creştere în Europa. Germania e prima

Germania va introduce un bilet lunar ieftin la nivel naţional de la 1 mai, pentru a încuraja utilizarea transpor­tului public şi a reduce costurile pen­tru cetăţeni, relatează Bloomberg.

(P) Rotaţia celor cinci roţi ale maşinii nu este un moft!

Chiar dacă aveţi anvelope all-season şi nu va trebui să vă schimbaţi roţile de vară cu cele de iarnă şi invers, tot este bine să le includeţi în pachetul de pregătire de schimbare a sezonului. Spre exemplu, să le rotiţi şi să le echilibraţi.

Transparency International: În România, percepţia asupra corupţiei din sistemul public se menţine

În România, percepţia asupra corupţiei din sistemul public este similară de la un an la altul (46 de puncte din 100 în anul 2022, 45 de puncte în 2021), variaţiile de un punct sau două fiind considerate ca nesemnificative la nivel de percepţie, arată organizaţia Transparency International.

Cocaină şi heroină la liber: o provincie din Canada experimentează dezincriminarea drogurilor puternice

Provincia canadiană British Columbia începe un experiment, primul din ţară, de dezincriminare a posesiei de cantităţi mici de droguri puternice, cum ar fi cocaina şi heroina, scrie BBC.

Infotrafic: Se circulă în condiţii de ninsoare slabă pe drumuri din mai multe judeţe

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române anunţă că se circulă în condiţii de ninsoare slabă, cu depunere uşoară de zăpadă pe carosabil, pe arterele rutiere din judeţele: Brăila, Covasna, Giurgiu, Ilfov (şi mun. Bucureşti), Maramureş, Suceava şi Vrancea.

Creşterile preţurilor la poliţele RCA lasă sistemul fără partea de bonusare

Preţul unei poliţe RCA a crescut constant în ultimul an din cauza falimentului celui mai mare asigurător din piaţă, City Insurance, iar odată cu acest şoc, sistemul de bonus-malus şi-a pierdut partea de bonusare, cel puţin pentru primele categorii de bonus.

Victor Piţurcă şi-a băgat copiii în mai multe combinaţii cu iz penal. Fiica fostului selecţioner – legată într-o firmă de Şpak, finul lui Piţi

Victor Piţurcă nu apare în niciuna dintre firmele luate la puricat de procurori, fostul atacant având grijă să-şi bage urmaşii la înaintare. În timp ce Alexandru era asociat unic la o firmă care a făcut afaceri cu Armata, fiica lui Piţi, Claudia, este legată de o companie care ar fi urmărit să dea un tun imobiliar în Craiova. În afară de persoanele legate de numele Piţurcă, dosarele mai au un lucru în comun: suspiciunea trucării de licitaţii, pe care anchetatorii şi-au propus s-o dovedească.

Un elev dispărut a fost găsit spânzurat: chinezii au luat foc pe reţelele sociale

Elevul de 15 ani a dispărut în urmă cu trei luni şi jumătate din căminul şcolii sale, iar cadavrul său a fost găsit într-o pădure, la câteva sute de metri distanţă.

Risc mare avalanşă până marţi seara în Munţii Bucegi

Este risc mare de avalanşă în Munţii Bucegi până marţi seara, au anunţat meteorologii.

Schior rănit pe pârtie în Muntele Mic, preluat de un elicopter SMURD

Un schior care s-a rănit luni pe pârtia din Muntele Mic a fost transportat cu elicopterul SMURD la spitalul din Caransebeş.

Tomberonul nesimţirii. Însoţitorii bolnavilor, maldăr de deşeuri pe gardul unei biserici

„M-aş ruga la sfântul nesimţiţilor. Ştie cineva care-i ăla?”. Imagini publicate de părintele paroh de la Biserica Sacre Coeur din Bucureşti, Francisc Doboş, cu maldărul de gunoi lăsat zilnic în urmă de unii însoţitori ai bolnavilor de la spitalul Parhon, lângă gardul bisericii.

Hackerii construiesc site-uri care seamănă cu site-uri cunoscute pentru a culege date

Un nou tip de înşelătorie online semnalat de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică. Hackerii construiesc site-uri care seamănă cu cele cunoscute pentru a culege date personale.

Se redeschide ultimul drum naţional închis în Galaţi din cauza ninsorii

Se deschide circulaţia, fără restricţii de tonaj, pe DN 24D, Băleni – Tuluceşti şi Griviţa – Băleni, judeţul Galaţi, începând ora 16.00.

Peste 3.000 de amenzi date în Sectorul 2 într-o singură lună pentru parcări ilegale

Peste 3.000 de amenzi au fost acordate, într-o singură lună, în Sectorul 2 celor care şi-au lăsat sau parcat maşinile pe trecerile de pietoni, staţiile de transport în comun sau trotuarele din apropierea şcolilor şi spitalelor.

Aproape 1.000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid

Aproape 1.000 de persoane s-au vaccinat împotriva Covid în perioada 23-29 ianuarie, potrivit raportul săptămânal prezentat luni de Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP).

Primarul Nicuşor Dan, depre câinii fără stăpân: Voi propune o sumă consistentă pentru sterilizarea şi microciparea câinilor

Nicuşor Dan, primarul Bucureştiului, a anunţat că va solicita să se introducă o sumă consistentă în proiectul de buget al oraşului pentru sterilizarea şi microciparea câinilor.

Gara de Nord va fi modernizată. CFR SA lansează licitaţia

CFR SA a lansat oficial licitaţia pentru prima etapă a modernizării Gării de Nord, proiect în valoare de 471,15 milioane lei.

Victor Piţurcă, reţinut de DNA într-un dosar ce vizează achiziţii derulate în perioada pandemiei

Victor Piţurcă (66 de ani) este prezent în aceste momente la sediul DNA, unde este audiat. În discuţie ar fi un contract încheiat de MApN cu firma Helios Dentserv, care a presupus distribuirea a 100.000 de măşti FFP3 în unităţile sanitare ale Ministerului, au revenit firmei PAV Green Energy, al cărei unic asociat este Alexandru […]

ANPC nu iartă nici căminele de bătrâni: amendă de 20.000 lei

Produse expirate, vitrine murdare, ruginite, lenjerii de pat, saltele rupte, pereţi murdari, cu lovituri - este ceea ce a găsit ANPC într-un cămin pentru vârstnici.

Bilanţ coronavirus. Peste 2.300 cazuri noi în ultima săptămână şi 34 de decese

Peste 2.300 cazuri noi de COVID au fost înregistrate în România în ultima săptămână.

Focar de gripă aviară la Codlea: ferma are zeci de mii de curcani

Un al doilea focar secundar de gripă aviară a fost confirmat pe platforma zootehnică din Codlea, judeţul Braşov, la fermă cu peste 113.000 de curcani.

Chiriile apartamentelor au crescut anul trecut cu 8,7%

Preţurile apartamentelor oferite spre închiriere au fost cu 8,7% mai mari faţă de aceeaşi perioadă a anului 2021, rată o analiză realizată de imobiliare.ro, în perioada ianuarie – decembrie 2022.

Numărul cazurilor de bullying din şcoli a crescut cu aproape o treime

Numărul cazurilor de bullying din şcoli a crescut cu aproape o treime. În România, fenomenul de bullying are proporţii nemaiîntâlnite: 1 elev din 2 este victima actelor de ameninţare, de umilire sau de violenţă fizică, iar 4 copii din 5 asistă la situaţii de bullying.

Casa lui Hitler, monumentul incomod pe care Austria nu ştie cum să-l facă uitat

În timp ce votul său ţine departe România de spaţiul Schengen, Austria nu izbuteşte să rezolve o problemă internă relativ simplă.

MAE a emis o atenţionare de călătorie pentru Franţa, în contextul unei greve generale

Ministerul Afacerilor Externe informează cetăţenii români care se află, tranzitează sau intenţionează să călătorească în Republica Franceză că marţi, 31 ianuarie 2023, este anunţată o grevă generală, la nivel naţional, context în care sunt aşteptate perturbări ale tuturor categoriilor de transport.

30 ianuarie, Ziua internaţională pentru nonviolenţă în şcoală

Astăzi 30 ianuarie este o zi importantă pentru toţi partenerii implicaţi în educaţie: cei care încă mai sunt pe băncile şcolii, învăţătorii, profesorii, părinţii; deoarece sănătatea psihică a elevilor şi a viitorilor adulţi este un factor important pentru fiecare dintre noi.

Percheziţii într-un caz privind achiziţii pentru dotarea poliţiei

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate celor de corupţie efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea unor infracţiuni asimilate celor de corupţie, anunţă un comunicat.

Schimbarea radicală a unei femei cu tatuaje înfricoşătoare pe faţă

Alyssa Zebrasky, în vârstă de 31 de ani, o femeie din Ohio ale cărei fotografii au devenit virale pentru tatuajele înfricoşătoare de pe faţă, s-a transformat radical, fiind aproape de nerecunoscut, după ce a suferit tratamente epuizante cu laser, pentru a le îndepărta.

Incendiul din 2017, în care au murit 72 de britanici: Guvernul poartă o parte din vină

Guvernul britanic poartă o parte din vină pentru incendiul de la Grenfell, care a ucis 72 de persoane în 2017, deoarece reglementările în materie de construcţii erau deficitare şi puteau fi exploatate de dezvoltatori într-un mod nesigur, a declarat duminică ministrul locuinţelor, Michael Gove.