- Home
- Social
- BUCUREŞTI, (16.03.2022, 15:18)
- Cosmin Pirv
Palatul Administrativ din Suceava, afectat în 2021 de un incendiu, va fi reabilitat
Palatul Administrativ din Suceava, obiectiv înscris pe lista monumentelor istorice, care a fost afectat în 2021 de un incendiu, va fi reabilitat. Guvernul a aprobat miercuri indicatorii tehnico-economici pentru acestă lucrare.

Sursa Foto- Facebook, Dinu Zara
Clădirea va fi reabilitată cu finanţare acordată de Ministerul Dezvoltării, a anunţat ministrul Cseke Attila.
Din cauza incendiului produs în martie 2021, clădirea este deteriorată, iar structura de rezistenţă a corpurilor de clădire este degradată în principal la nivelul etajelor superioare şi şarpantei, riscând deteriorarea completă a imobilului.
„Am vizitat Palatul Administrativ acum un an şi am promis că vom susţine lucrările de reabilitare după incendiu. Ministerul Dezvoltării finanţează cu peste 96 milioane de lei acest proiect”, a afirmat Cseke Attila.
Modificările şi lucrările propuse au ca scop asigurarea menţinerii rezistenţei elementelor structurale actuale şi îmbunătăţirea protecţiei seismice şi au în vedere intervenţiile la elementele structurale şi nestructurale, păstrându-se caracteristicile arhitecturale ale construcţiei.
După executarea lucrărilor de intervenţie, vor fi înlăturate deficienţele provocate de incendiu şi se va îmbunătăţi comportarea ansamblului structural la o eventuală acţiune seismică.
Incendiul care a afectat Palatul Administrativ din Suceava a avut loc la începutul lunii martie 2021. Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost efectul termic al curentului electric, generat de un conductor electric defect.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!


Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.



CANCAN.RO


ULTIMA ORǍ
vezi mai multe
ŞTIRILE ZILEI
-
astăzi, 11:28
Atacuri israeliene în sudul Libanului înainte de înmormântarea lui Nasrallah
-
astăzi, 11:18
Live text Războiul din Ucraina, ziua 1096. Ucraina aşteaptă noi livrări de F-16 din Ţările de Jos / Musk neagă ameninţarea SUA privind Starlink şi acordul cu minerale din Ucraina / Rusia a depăşit obiectivele de mobilizare în teritoriile ucrainene ocupate / O persoană ucisă şi case avariate în Ucraina în urma atacurilor ruseşti