Palatul Victoria va fi iluminat în roşu din solidaritate cu persoanele care suferă de boala Duchenne
Guvernul României se alătură campaniei internaţionale de sprijin pentru copiii şi adulţii diagnosticaţi cu distrofie musculară Duchenne prin iluminarea Palatului Victoria în roşu, culoare simbol a acestei campanii.
Palatul Victoria va fi iluminat în roşu din solidaritate cu persoanele care suferă de boala Duchenne
Tema din acest an, „Raise your voice for Duchenne”, este un îndemn la acţiune pentru a susţine drepturile, incluziunea şi bunăstarea persoanelor care trăiesc cu această afecţiune rară.
Aflată la a XI-a ediţie, Ziua Mondială de Conştientizare Duchenne (WDAD) este marcată în fiecare an în data de 7 septembrie în scopul promovării iniţiativelor de incluziune socială şi pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii persoanelor care trăiesc cu această maladie.
„Pentru a veni în sprijinul pacienţilor cu această afecţiune, dar şi al altor solicitări primite din partea aparţinătorilor, recent Guvernul a stabilit printr-o ordonanţă de urgenţă ca tinerii cu vârsta cuprinsă între 15 şi 21 de ani să poată beneficia de servicii medicale acordate atât în spitalele de adulţi (în zonele în care nu există acces la servicii medicale de pediatrie), cât şi în cele de pediatrie (pentru copiii cu afecţiuni speciale aflaţi în monitorizare în spitalele de copii, care depăşesc vârsta majoratului). Este o decizie ce va creşte accesul la serviciile medicale publice pentru tinerii aflaţi în suferinţă”, afirmă reprezentanţii Guvernului.
ULTIMELE ȘTIRI
-
TU l-ai vota pe Donald Trump, dacă ar candida la Președinția României? VOTEAZĂ AICI / Sondaj Aleph News – Mediafax – Ziarul Financiar
-
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
Crin Antonescu: Georgescu, o fantomă periculoasă şi un drog ieftin pentru democraţia românească
-
Antonescu: Preşedintele Iohannis nu funcţionează
Distrofia Musculară Duchenne este o boală rară, cauzată de deficitul unei proteine numite distrofină şi cauzează slăbirea progresivă a muşchilor, afectând în cele din urmă întregul organism.
Pentru cele mai importante ştiri ale zilei, transmise în timp real şi prezentate echidistant, daţi LIKE paginii noastre de Facebook!
Urmărește Mediafax pe Instagram ca să vezi imagini spectaculoase și povești din toată lumea!
Conținutul website-ului www.mediafax.ro este destinat exclusiv informării și uzului dumneavoastră personal. Este interzisă republicarea conținutului acestui site în lipsa unui acord din partea MEDIAFAX. Pentru a obține acest acord, vă rugăm să ne contactați la adresa vanzari@mediafax.ro.
PROSPORT.RO
GANDUL.RO
ŞTIRILE ZILEI
-
ieri, 22:44
Crin Antonescu: România nu are extremişti serioşi, ci doar impostori periculoşi
-
ieri, 22:37
LIVE TEXT Războiul din Ucraina, ziua 1063. Israelul propune transferul de arme ruseşti confiscate în Liban către Ucraina / KNDS din Germania colaborează cu Ucraina pentru reparaţii de echipamente militare / Zelenski vrea să pună capăt războiului „rapid, dar corect şi sigur” în 2025 / Zelenski afirmă că Ucraina lucrează la organizarea unei întâlniri cu Donald Trump